Secţiunea 3. Ultimele Zile
3.1 Semnificaţia Ultimelor Zile
Din cauza crimei căderii, cele trei mari binecuvântări pe care Dumnezeu le-a acordat primilor noştri strămoşi nu au fost îndeplinite pe fundamentul iubirii lui Dumnezeu şi al Principiului, ci au fost realizate într-un mod neprincipial, sub tutela lui Satan.
Din momentul acela istoria umană a reprezentat istoria providenţei de restaurare a lui Dumnezeu. În pofida începutului său malefic, lumea aflată sub stăpânirea lui Satan trebuie să se transforme într-o bună zi într-o lume în care stăpâneşte binele şi în care cele trei mari binecuvântări sunt împlinite în centru cu Dumnezeu. Mesia vine în acest timp al transformării. Ultimele Zile reprezintă acest timp, când lumea malefică aflată sub stăpânirea lui Satan este transformată într-o lume ideală, aflată sub stăpânirea lui Dumnezeu. Iadul de pe pământ va fi transformat în Împărăţia Cerurilor pe pământ. Prin urmare, nu va fi o zi a spaimei atunci când lumea va fi distrusă de catastrofe globale, aşa cum au crezut mulţi creştini. De fapt, va fi o zi a bucuriei, când speranţa nutrită de întreaga omenire, dorinţa tuturor epocilor se va realiza.
Din momentul în care oamenii au căzut, Dumnezeu a încercat de mai multe ori să împlinească providenţa Sa de a pune capăt lumii păcătoase şi a restaura lumea originară a binelui (Fundamente 1). Cu toate acestea, la fiecare încercare, oamenii au eşuat în îndeplinirea părţii lor de responsabilitate, zădărnicind astfel voia lui Dumnezeu în întregime. De aceea providenţa legată de Ultimele Zile s-a repetat de câteva ori. Acest lucru poate fi confirmat de studiul atent al Bibliei.
3.1.1 Timpurile lui Noe au reprezentat Ultimele Zile
Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ.” (Fac. 6:13). Aceasta indică faptul că zilele din timpul lui Noe erau Ultimele Zile. Dumnezeu a vrut să distrugă lumea malefică şi coruptă care fusese condusă de Satan din timpurile căderii omului. El intenţiona să cureţe odată şi pentru totdeauna prin potop istoria păcătoasă, evaluată biblic drept o mie şase sute de ani. După aceea, Dumnezeu intenţiona să ridice familia lui Noe, care Îl slujea numai pe El, şi să renască lumea domniei lui Dumnezeu pe fundamentul credinţei lor. În acest mod timpul lui Noe poate fi considerat drept Ultimele Zile (Fundamente 2). Cu toate acestea, atunci când Ham, cel de-al doilea fiu al lui Noe, a comis un păcat ce reconfirma căderea, familia lui Noe nu a putut împlini partea sa de responsabilitate ca reprezentant al umanităţii, şi voia lui Dumnezeu a fost zădărnicită (Fac. 9:22).
3.1.2 Timpurile lui Isus au reprezentat Ultimele Zile
Dumnezeu a predestinat împlinirea voinţei Sale; aşadar, scopul providenţei de restaurare este neschimbat şi va fi realizat în mod neapărat (Predestinarea 1). Din acest motiv, chiar dacă providenţa de restaurare nu a fost realizată prin intermediul lui Noe, Dumnezeu a chemat alţi profeţi să pregătească din nou fundamentul credinţei. Pe acest fundament Dumnezeu l-a trimis pe Isus să învingă domnia răului care a înrobit această lume şi să pună bazele unei lumi ideale, în centru cu Dumnezeu. Prin urmare, timpurile lui Isus la fel au fost Ultimele Zile. Din acest motiv Isus a spus că a venit să aducă judecata (Ioan 5:22), şi Maleahi a prevestit venirea lui Isus: „Căci iată vine ziua care arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele, iar ziua care vine îi va arde… şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramuri” (Mal. 3:19).
Isus a venit să restaureze lumea originară, ideală. Cu toate acestea, atunci când poporul Israel nu a crezut în el, partea umană de responsabilitate a rămas neîmplinită. Aceasta a însemnat că împlinirea voinţei lui Dumnezeu a trebuit să fie amânată până la a Doua Venire a lui Hristos.
3.1.3 Timpurile Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos reprezintă Ultimele Zile
Atunci când necredinţa poporului ales l-a făcut pe Isus să urmeze calea crucii, el a putut realiza numai salvarea spirituală. Rămâne ca el să se reîntoarcă şi să realizeze scopul providenţei de restaurare spirituală şi fizică, precum şi să restaureze Împărăţia Cerurilor pe pământ (Mesia 1.4). Prin urmare, timpul Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos reprezintă de asemenea Ultimele Zile. Din acest motiv Isus a spus: „Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului” (Luca 17:26) şi a prevestit că vor avea loc multe calamităţi naturale la revenirea lui pe pământ. (Mat. 24:7,29)
3.2 Versetele biblice privind semnele Ultimelor Zile
Mulţi creştini cred că în Ultimele Zile vor avea loc numeroase calamităţi naturale şi schimbări radicale, dincolo de imaginaţia omului modern, literalmente, aşa cum este scris în Biblie. Totuşi, dacă ei ar fi înţeles că istoria umană este istoria providenţei lui Dumnezeu, care se ocupa de restaurarea lumii la starea originară intenţionată de Dumnezeu în momentul creaţiei, atunci ar şti că semnele Ultimelor Zile prevestite în Biblie nu vor avea loc literalmente. Să cercetăm ce simbolizează de fapt prorocirile legate de Ultimele Zile.
3.2.1 Cerul şi pământul vor fi distruse, şi vor fi create un nou cer şi un nou pământ
Este scris că Dumnezeu S-a hotărât să distrugă pământul în timpurile lui Noe (Fac. 6:13). Timpurile lui Noe reprezentau Ultimele Zile, şi totuşi lumea nu a fost distrusă. Pământul este etern, după cum indică versetele următoare: „Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!” (Ecl. 1:4); „El a construit altarul asemenea cerurilor înalte, asemenea pământului, pe care l-a alcătuit pentru totdeauna” (Ps. 78:69). Pământul a fost creat ca partener obiect al lui Dumnezeu. Dumnezeu, Partenerul subiect, este etern; în mod corespunzător, pământul, partenerul obiect, trebuie la fel să fie etern. Atotputernicul Dumnezeu nu ar fi fost mulţumit cu crearea unei lumi atât de fragile ce ar putea dispărea din cauza lui Satan.
Care este atunci semnificaţia profeţiilor legate de distrugerea pământului în Ultimele Zile? De exemplu: „Cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea.” (II Petru 3:12-13), „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut.” (Apoc. 21:1) A distruge o naţiune înseamnă a-i răsturna suveranitatea, în timp ce a ridica o naţiune nouă înseamnă a stabili o nouă suveranitate. În acelaşi mod profeţiile care spun că cerul şi pământul vor fi distruse semnifică faptul că tirania lui Satan va fi răsturnată. A crea un nou cer şi un nou pământ înseamnă a restaura domnia lui Dumnezeu bazată pe Hristos, în cer şi pe pământ.
3.2.2 Judecata prin foc a cerului şi a pământului
Care este semnificaţia profeţiei precum că „Cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!” (II Pet. 3:12) în Ultimele Zile? Maleahi, prevestind venirea lui Isus, vorbea despre o zi în care totul va arde în focul judecăţii (Mal. 3:19). Isus a venit pe lume pentru a săvârşi judecata, spunând, „spre judecată am venit în lumea aceasta” (Ioan 9:39, Ioan 5:22); el a mai spus, „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12:49). „Focul” reprezintă aici mijlocul prin care se face judecata pe care Isus a venit să o săvârşească pe lume. Cu toate acestea, nu există nici o mărturie precum că Isus ar fi judecat lumea cu foc propriu-zis. Versetele care se referă la foc trebuie să fie simbolice. Este scris, „Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul?” (Ier. 23:29) Astfel, judecata prin foc reprezintă judecata prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Să privim câteva dintre exemplele biblice cu privire la judecata prin intermediul Cuvântului: „Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.” (Ioan 12:48). „Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea gurii Sale” (II Tes. 2:8), adusă prin cuvântul său. Mai mult decât atât, „Pe cel aprig îl va bate cu toiagul gurii Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege.” (Isa. 11:4). „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (Ioan 5:24). Rezultă că judecata prin foc pe care a venit Isus să o aducă este judecata prin Cuvânt.
Care este motivul prin care Isus judecă prin intermediul Cuvântului? Oamenii au fost creaţi prin Cuvânt (Ioan 1:3). Idealul creaţiei lui Dumnezeu a fost ca primii oameni să împlinească scopul cuvântului devenind întruchiparea Cuvântului. Insă ei nu au păstrat Cuvântul lui Dumnezeu şi au decăzut, astfel eşuând în împlinirea scopului Cuvântului. Din acel moment Dumnezeu a încercat să împlinească scopul Cuvântului recreând oamenii păcătoşi prin intermediul Cuvântului. Acest lucru reprezintă providenţa de restaurare pe baza adevărului, a Cuvântului, aşa cum este revelat în Scripturi. Este scris: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slava ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1:14). Isus a întruchipat în întregime Cuvântul. El va veni din nou ca etalon al judecăţii prin Cuvânt şi va judeca măsura în care umanitatea a îndeplinit scopul cuvântului. Judecata, în acest context, contribuie la atingerea scopului restaurării, şi anume la realizarea scopului Cuvântului.
Astfel, în decursul providenţei, Cuvântul trebuie stabilit drept criteriu prin care poate fi înfăptuită judecata. Isus lamenta: „Foc venit-am să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” (Luca 12:49). Ca întruchipare a Cuvântului (Ioan 1:14), el era întristat de faptul că poporul Israel nu a primit cuvintele dătătoare de viaţă pe care le-a proclamat.
3.2.3 Morţii care se ridică din mormintele lor
Este scris în Biblie precum că în Ultimele Zile morţii se vor ridica din mormintele lor: „la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu… cei morţi întru Hristos vor învia întâi” (I Tes. 4:16). Putem înţelege sensul acestei profeţii prin cercetarea unui eveniment similar, atunci când morţii s-au ridicat din morminte în timpul morţii lui Isus: „Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora” (Mat. 27:52-53). Acest verset nu semnifică literalmente că corpurile descompuse ale sfinţilor s-au ridicat din mormintele lor (Învierea 2.3). Dacă trupurile fizice ale sfinţilor din epoca Vechiului Testament s-ar fi ridicat în realitate din mormintele lor şi ar fi apărut în faţa multor oameni din Ierusalim, ei le-ar fi mărturisit oamenilor cu siguranţă despre Isus, de vreme ce ştiau deja că acesta este Mesia. După auzirea unei asemenea mărturii, cine dintre locuitorii Ierusalimului nu ar mai fi crezut în Isus cel crucificat? În plus, dacă sfinţii s-ar fi ridicat în realitate din morminte în carne şi oase, atunci cu siguranţă faptele lor ar fi fost consemnate în Biblie. Cu toate acestea, nu găsim astfel de mărturii.
Ce vrea să spună Scriptura atunci când menţionează că corpurile sfinţilor s-au ridicat din mormintele lor? Această menţiune a fost făcută de către cei care au fost capabili să perceapă spiritele sfinţilor din trecut care au fost restaurate spiritual şi au apărut pe pământ (Învierea 2.3). În mod asemănător, Moise şi Ilie au apărut pentru un scurt moment ca spirite în faţa lui Isus pe Muntele Transfigurării (Mat. 17:3).
Ce simbolizează „mormântul”? Spaţiul spiritelor formă, locul lumii spirituale în care se aflau spiritele Vechiului Testament, arată a fi un loc întunecat atunci când este privit din rai – sfera lumii spirituale deschise de către Isus. De aceea este numită mormânt. Spiritele acestor sfinţi au trăit toate în această regiune inferioară a lumii spirituale înainte ca ele să apară în faţa credincioşilor sensibili spiritual de pe pământ.
3.2.4 Oamenii de pe pământ vor urca să-l întâlnească pe Domnul în văzduh
„După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.” (I Tes. 4:17) „Văzduhul” menţionat în acest verset nu se referă la cerul de deasupra creştetelor noastre. În Biblie‚”pământul” este adesea un simbol pentru lumea decăzută aflată sub stăpânirea răului, în timp ce „Cerul” este adesea un simbol pentru lumea fără de păcat a domniei binelui. Dumnezeu Cel omniprezent cu siguranţă Se află peste tot în lume, cu toate acestea, noi ne rugăm „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri” (Mat. 6:9). Cu toate că Isus s-a născut pe pământ, despre el se spune că este „Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului” (Ioan 3:13). Întâlnirea cu Domnul în văzduh înseamnă că sfinţii îl vor primi pe Domnul în lumea domniei binelui, atunci când Hristos va veni din nou şi va restaura Împărăţia Cerurilor pe pământ prin distrugerea împărăţiei lui Satan.
3.2.5 Soarele care s-a întunecat, Luna care nu mai dă lumină şi stelele care cad din cer
Isus a spus că în Ultimele Zile „soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer” (Mat. 24:29). Cum să înţelegem acest verset? Este scris că Iosif, al unsprezecelea fiu dintre cei doisprezece feciori ai lui Iacov, a avut un vis: „Şi a mai visat el alt vis şi l-a spus tatălui său şi fraţilor săi, zicând: „Iată am mai visat alt vis: soarele şi luna şi unsprezece stele mi se închinau mie”. Şi-l povesti tatălui său şi fraţilor săi, iar tatăl său l-a certat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Au doară eu şi mama ta şi fraţii tăi vom veni şi ne vom închina ţie până la pământ?” (Fac. 37:9-10). Mai târziu, când Iosif a devenit administratorul Egiptului, părinţii şi fraţii săi s-au închinat în fata lui, aşa cum prevestise visul. În visul lui, soarele şi luna simbolizau părinţii, în timp ce stelele simbolizau copiii lor.
După cum va fi explicat mai târziu, Isus şi Sfântul Duh sunt Părinţii Adevăraţi care au venit în locul lui Adam şi Eva pentru a dărui renaştere omenirii (Hristologia 4). De aceea, în această profeţie de la Matei, soarele şi luna îi reprezintă pe Isus şi pe Sfântul Duh, în timp ce stelele îi reprezintă pe credincioşii care sunt copiii lor. În altă parte Isus este asemănat cu lumina adevărată deoarece el a venit ca întruparea Cuvântului şi a adus lumina adevărului (Ioan 1:9,14). Aici, lumina soarelui înseamnă lumina cuvintelor lui Isus, iar lumina lunii înseamnă lumina Sfântului Duh, care a venit ca Spiritul adevărului (Ioan 16:13). Faptul că soarele se va întuneca şi luna îşi va pierde lumina înseamnă că acel Cuvânt al Noului Testament care a fost dat de către Isus şi Sfântul Duh îşi va pierde strălucirea.
Cum este oare cu putinţă ca Cuvântul revelat în Noul Testament să-şi piardă strălucirea? Cuvintele Vechiului Testament au fost eclipsate atunci când au venit Isus şi Sfântul Duh şi ne-au dat Cuvântul Noului Testament, care împlinea Cuvântul Vechiului Testament (II Cor. 3:7-11). În mod asemănător, atunci când Isus va reveni şi ne va da noul adevăr (Eshatologia 5.1) pentru a împlini Cuvântul Noului Testament şi a zidi un nou cer şi un nou pământ (Apoc. 21:1), cuvântul pe care l-a dat la prima sa venire îşi va pierde strălucirea. Se spune că Cuvântul îşi va pierde strălucirea deoarece, odată cu venirea unei noi ere, perioada misiunii vechiului adevăr se va scurge.
Profeţia că stelele vor cădea din ceruri semnifică faptul că în Ultimele Zile mulţi creştini evlavioşi vor face un pas greşit şi vor cădea din graţia divină. În timpul lui Isus, conducătorii poporului evreu aşteptau cu toţii venirea lui Mesia, dar s-au ruinat atunci când nu l-au recunoscut pe Isus ca Mesia şi i s-au opus. În acelaşi mod, creştinii care au aşteptat cu nerăbdare revenirea lui Isus au şansele de a face aceeaşi judecată greşită şi a decade atunci când el se va reîntoarce de fapt (A Doua Venire 2.2).
Isus a întrebat: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Cu o altă ocazie el a spus că le va declara credincioşilor devotaţi, „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea.” (Mat. 7:23). Isus a dat aceste avertismente creştinilor din Ultimele Zile deoarece a văzut probabilitatea că aceştia nu vor crede şi vor greşi împotriva lui la Cea de-a Doua Venire.