Secţiunea 4. Ultimele Zile şi zilele noastre
Atunci când Isus îi vorbea lui Petru despre soarta lui, acesta l-a întrebat despre viitorul lui Ioan. Isus a replicat, „Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu?” (Ioan 21:22). Auzind aceasta, discipolii au crezut că Isus se va întoarce în timpul vieţii lui Ioan. În plus, Isus le-a spus discipolilor săi, „nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului” (Mat. 10:23) şi „Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.” (Mat. 16:28). Pe baza acestor cuvinte, discipolii şi mulţi creştini au crezut din acel moment că Isus se va reîntoarce în timpul vieţii lor. Ei erau în mod constant bântuiţi de sentimentul că Ultimele Zile sunt aproape, şi aceasta din motiv că eşuau în a înţelege semnificaţia esenţială a Ultimelor Zile.
Examinând diversele circumstanţe din timpurile noastre, putem deduce că zilele noastre sunt, de fapt, Ultimele Zile. Putem recunoaşte în aceste circumstanţe restaurarea celor trei mari binecuvântări pe care Dumnezeu le intenţiona în providenţa Sa de restaurare. Aşa cum a spus Isus, „Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi” (Mat. 24:32-33).
4.1 Semnele restaurării primei binecuvântări
Prima binecuvântare pe care Dumnezeu le-a dat-o lui Adam şi Evei era perfecţiunea caracterului individual (Creaţia 3.2). În lumea modernă există diverse fenomene care indică faptul că providenţa lui Dumnezeu de restaurare a oamenilor decăzuţi la starea lor originară ca fiinţe perfecte este aproape de zenit.
Mai întâi de toate, putem observa că spiritualitatea oamenilor decăzuţi este restaurată. Am explicat deja că atunci când o persoană atinge perfecţiunea, ea devine absolut una în inimă cu Dumnezeu şi este capabilă să creeze relaţii adevărate cu ceilalţi. Adam şi Eva, cu toate că nu erau perfecţi, erau însă capabili să comunice cu Dumnezeu. Atunci când au căzut din această stare, i-au făcut şi pe descendenţii lor să se scufunde în ignoranţa insensibilităţii faţă de Dumnezeu. Spiritualitatea oamenilor decăzuţi este reabilitată treptat, pe măsură ce ei se bucură de meritele epocii în providenţa de restaurare. Astfel, în Ultimele Zile, mulţi credincioşi vor dobândi capacitatea de a comunica cu Dumnezeu, aşa cum a fost profeţit în Biblie: „Iar în zilele din urmă… voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa” (Fap. 2:17). Fiind martorii abundenţei fenomenelor spirituale care au loc peste tot în jurul nostru, putem discerne că timpurile prezente constituie Ultimele Zile. Intrăm într-o eră în care putem atinge perfecţiunea individuală şi putem restaura prima binecuvântare a lui Dumnezeu.
Un al doilea semn că prima binecuvântare este restaurată în prezent poate fi văzut în tendinţa istorică de a redobândi libertatea sufletului originar. Din cauza căderii, sufletul nostru originar a fost ţinut în lanţurile lui Satan şi noi am pierdut libertatea de a merge în faţa lui Dumnezeu. În prezent oamenii se luptă pentru libertate cu preţul vieţii lor şi dorinţa de a dobândi libertatea adevărată a atins apogeul. Acest lucru indică faptul că intrăm acum într-o nouă eră în care putem obţine perfecţiunea individuală ce ne-a fost îndelung tăgăduită de Satan, şi să mergem liber în faţa lui Dumnezeu.
Un al treilea semn al restaurării primei binecuvântări este restaurarea adevăratei valori umane. Din perspectiva orizontală, fiecare persoană posedă o valoare egală, dar acest lucru nu face dreptate adevăratei sale valori. Din perspectiva verticală a Cerului, fiecare individ posedă cea mai înaltă valoare cosmică (Hristologia 1). Fiinţele umane şi-au pierdut valoarea originară din cauza căderii. În zilele noastre, pe măsură ce au înflorit idealurile democratice, oamenii au promovat emanciparea sclavilor, libertatea minorităţilor rasiale oprimate şi independenţa naţiunilor mici şi slab dezvoltate. Ele susţin drepturile omului şi egalitatea dintre sexe, precum şi dintre toate popoarele. Mai mult ca oricând oamenii înalţă cu zel valoarea individului la cea originară. Aceasta demonstrează că am ajuns în pragul Ultimelor Zile, când oamenii decăzuţi pot restaura prima binecuvântare a lui Dumnezeu.
Un al patrulea semn că prima binecuvântare este restaurată în zilele noastre este restaurarea iubirii adevărate, originare în oamenii decăzuţi. Lumea care a realizat idealul lui Dumnezeu va avea forma unui individ perfect. În acea lume fiecare om va fi unit cu Dumnezeu pe verticală şi aceasta va alcătui baza pe care ei vor putea în mod firesc trăi în armonie unii cu alţii pe orizontală. Solidaritatea şi empatia sunt atinse numai atunci când oamenii se reunesc în iubirea lui Dumnezeu. Din cauza căderii, legătura verticală a iubirii dintre Dumnezeu şi oameni a fost ruptă şi aceasta, la rândul ei, a cauzat încetarea iubirii dintre oameni pe orizontală. Drept rezultat, istoria umanităţii a devenit una a conflictelor permanente. Cu toate acestea, în zilele noastre, filozofia iubirii universale s-a răspândit pe larg şi oamenii sunt tot mai dornici să găsească iubirea adevărata, originară. Acest lucru constituie o dovadă în plus că timpurile noastre reprezintă ajunul Ultimelor Zile în care putem restaura prima binecuvântare a lui Dumnezeu şi putem atinge perfecţiunea caracterului individual bazată pe iubirea lui Dumnezeu.
4.2 Semnele restaurării celei de-a doua binecuvântări
Cea de-a doua binecuvântare a lui Dumnezeu era ca Adam şi Eva să devină părinţi adevăraţi, să dea naştere şi să crească copiii binelui, creând o familie, societate şi lume în care domneşte bunătatea. Cu toate acestea, Adam şi Eva au căzut şi au devenit părinţi ai răului, dând naştere copiilor răului; descendenţii lor (întreaga omenire) au format o lume oprimata de rău. Din acel moment, pentru restaurarea domniei binelui, Dumnezeu a condus o providenţă desfăşurată pe două planuri, intern şi extern. Dumnezeu a fondat religii şi a lucrat prin intermediul lor pentru a ridica spiritualitatea oamenilor prin purificarea lor interioară de elementele satanice. În acelaşi timp, pe plan extern, Dumnezeu tăia influenţa lui Satan prin conflicte şi războaie.
Prin izolarea lui Satan atât pe plan intern cât şi extern, providenţa de restaurare educă copiii binelui, care într-o bună zi vor fi capabili să-l slujească pe Hristos când acesta va veni ca Părinte Adevărat. În acest fel, istoria umană deschidea calea către restaurarea celei de-a doua binecuvântări a lui Dumnezeu. În mod corespunzător, putem deduce că zilele noastre sunt Ultimele Zile prin examinarea semnelor restaurării interne şi externe a stăpânirii lui Dumnezeu. Acestea se manifestă ca curente în istoria dezvoltării sferelor culturale şi în istoria înălţării şi decăderii naţiunilor, ambele fenomene fiind înrădăcinate în religie.
Să investigăm mai întâi modul în care a progresat istoria dezvoltării sferelor culturale până în prezent, în punctul în care am ajuns în pragul Ultimelor Zile.
Dumnezeu trimite profeţi şi sfinţi omenirii decăzute pentru a fonda religii. El lucrează pentru a le dezvolta prin intermediul sufletului originar al celor care caută binele. În acest mod, Dumnezeu creează sferele culturale bazate pe religii. Cu toate că în cursul istoriei au apărut multe sfere culturale, cu trecerea timpului, majoritatea au fuzionat cu altele sau au fost înglobate de altele. În zilele noastre vedem o tendinţă clară către formarea unei sfere culturale globale bazate pe idealurile creştine. Pe măsură ce această tendinţă progresează, toate rasele şi popoarele se apropie ca să stea alături asemenea fraţilor şi surorilor în iubirea şi sub călăuzirea lui Isus Hristos, restaurând astfel cea de-a doua binecuvântare a lui Dumnezeu.
Principala deosebire dintre creştinism şi celelalte religii este că scopul primului constă în a-i primi şi a-i onora pe Părinţii Adevăraţi ai omenirii, prin intermediul cărora toţi oamenii pot renaşte ca copii ai binelui. Astfel, creştinismul ar trebui să restaureze lumea sub forma unei familii globale unite, aşa cum a intenţionat Dumnezeu din timpul creaţiei. Acest lucru face din creştinism religia centrală care are ca misiune împlinirea scopului providenţei de restaurare. În prezent lumea se reuneşte într-o singură sferă culturală bazată pe idealurile creştine. De vreme ce lumea a fost influenţată îndeosebi de învăţăturile lui Isus şi ale Sfântului Duh, care sunt Părinţii Adevăraţi ai omenirii (Hristologia 4), a fost deschisă calea pentru ca toţi oamenii să devină copiii lui Dumnezeu. Această tendinţă este o dovadă că cea de-a doua binecuvântare a lui Dumnezeu este pe cale de a fi restaurată. De aceea putem concluziona în mod sigur că zilele noastre reprezintă Ultimele Zile.
În continuare, să analizăm modul în care istoria înălţării şi decăderii naţiunilor a progresat către scopul restaurării stăpânirii binelui, conducându-ne astfel către Ultimele Zile.
Să considerăm cauza luptelor şi a războaielor a fi simplele conflicte de interese şi controverse dintre ideologii este o eroare provocată de ignorarea providenţei fundamentale a lui Dumnezeu. Umanitatea a suferit pe parcursul istoriei păcătoase începând din momentul în care primii strămoşi umani au căzut sub stăpânirea lui Satan. Cu toate acestea, atât timp cât scopul lui Dumnezeu pentru creaţie mai rezistă, scopul acestei istorii trebuie să fie de a reteza legăturile cu Satan şi de a restaura Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost războaie sau divizări în această lume decăzută, atunci domnia răului ar fi continuat etern şi lumea nu ar fi restaurată niciodată. Din acest motiv Dumnezeu a lucrat treptat asupra providenţei Sale de restaurare a domniei cerurilor. El trimite profeţi şi sfinţi în lumea decăzută pentru a fonda religii şi a ridica nivelul moralităţii. El stabileşte guverne cu standarde mai înalte ale binelui care se opun regimurilor cu standarde mai joase ale binelui şi le distrug. Prin urmare, pentru a împlini providenţa de restaurare, conflictele şi războaiele sunt inevitabile.
Pentru a recapitula câteva dintre problemele prezentate, multe dintre care vor fi analizate mai în profunzime în Partea a doua, istoria umană a progresat urmând calea providenţială a restaurării prin răscumpărare. Deşi au fost timpuri când răul părea să prevaleze, în cele din urmă forţele politice şi sociale relativ rele decădeau şi erau absorbite de către forţele mai bune. De aceea războaiele care au cauzat înălţarea şi decăderea naţiunilor sunt inevitabile în cursul providenţei de restabilire a stăpânirii binelui.
Spre exemplu, în Biblie Dumnezeu a poruncit evreilor să distrugă cele şapte triburi ale Canaanului. Atunci când Saul nu a ascultat porunca Lui, lăsând câţiva amaleciţi în viaţă împreună cu vitele lor, Dumnezeu l-a pedepsit aspru (I Regi 15:18-23). În timp ce, cu acea ocazie, Dumnezeu le-a ordonat izraeliţilor să-i distrugă pe gentili, cu altă ocazie, atunci când izraeliţii din regatul de Nord s-au întors către forţele răului, Dumnezeu i-a lăsat să devină prada asirienilor (IV Regi 17:23). Trebuie să înţelegem că singura intenţie a lui Dumnezeu prin intermediul acestor evenimente a fost de a distruge domnia răului şi de a restaura stăpânirea binelui.
De aceea luptele între indivizii aflaţi în aceeaşi domnie a binelui de partea lui Dumnezeu sunt rele, deoarece pot slăbi şi chiar cauza dezintegrarea însăşi a domniei binelui. Pe de altă parte, războaiele conduse de o suveranitate a binelui pentru a distruge o suveranitate a răului sunt bune deoarece ele avansează realizarea providenţei de restaurare.
Istoria conflictelor dintre naţiuni a servit scopul de tăiere a legăturilor lui Satan cu omenirea. Istoria a progresat către momentul în care partea lui Dumnezeu poate să revendice acum teritoriile şi bogăţiile pe întregul glob. Providenţa de recuperare a oamenilor a început de la indivizi singuratici chemaţi de către Dumnezeu. Fundamentul lui Dumnezeu s-a extins treptat la familii, societăţi şi naţiuni, atingând astăzi nivelul mondial. Providenţa de separare a lui Satan a început cu tribul, societatea şi a continuat trecând prin etapele dezvoltării politice şi sociale: feudalism, monarhie şi astăzi – democraţie. În prezent lumea noastră este separată în două: lumea democrată care caută să creeze societăţi de partea lui Dumnezeu, şi lumea comunistă, care stabileşte regimuri de partea lui Satan.
Altfel spus, deşi istoria omenirii decăzute a început sub stăpânirea lui Satan, providenţa lui Dumnezeu a condus la o transformare progresivă în inimile oamenilor şi a cultivat natura lor originară, care caută binele prin intermediul religiei, filozofiei şi al eticii. Această cultivare interioară a inspirat grupuri care caută o regulă dreaptă pentru a se separa de la răul ce domină. Acest proces de separare a culminat în stabilirea la nivel global a două forţe opuse. Aceste două suveranităţi, cu scopuri contrare nu pot nicidecum să coexiste în pace. Pe măsură ce istoria omenirii se apropie de finalul său, ele vor ajunge cu siguranţă la un punct de intersecţie, ciocnindu-se interior, în sfera ideologică. Acest conflict interior le-ar putea îndemna la lupte prin războaie exterioare, cu forţe militare. La încheierea acestui conflict stăpânirea lui Satan va dispărea pentru totdeauna şi va fi restabilită stăpânirea Cerurilor ca unica stăpânire eternă a lui Dumnezeu. Ne aflăm astăzi anume în acest punct de intersecţie, în care aceste două lumi se confruntă în bătălia finală. Aceasta constituie o dovadă în plus a faptului că zilele noastre sunt Ultimele Zile.
Cursul istoriei omenirii, în care binele şi răul sunt separate treptat, poate fi comparat cu apa tulbure. Când apa tulbure curge încet, noroiul se lasă la fund în timp ce apa curată se ridică la suprafaţă, până când noroiul şi apa se separă în întregime. Istoria umană este asemănătoare: odată cu trecerea timpului, stăpânirea răului se scufundă încet în distrugere, în timp ce stăpânirea binelui se ridică treptat pe calea prosperităţii. După ce aceste două stăpâniri se vor intersecta la finele istoriei, stăpânirea binelui va rămâne ca Împărăţie eternă a lui Dumnezeu, iar stăpânirea răului va pieri în întunericul veşnic.
Epoca în care căile acestor suveranităţi – a binelui şi a răului – se intersectează reprezintă Ultimele Zile. Ea reprezintă, la fel, timpul în care va fi restaurată prin răscumpărare căderea lui Adam şi a Evei de la treapta de sus a etapei de creştere. Toţi oamenii acestei epoci vor suferi în urma unei puternice confuzii ideologice, foarte asemănătoare cu modul în care primii strămoşi umani erau foarte confuzi în momentul ispitei lor, neştiind cum să se supună şi de ce să se conducă în acţiunile lor.
În calea providenţei de restaurare, Ultimele Zile au avut loc de câteva ori, atunci când suveranitatea binelui şi cea a răului ajungeau într-un punct de intersecţie. După cum a fost menţionat mai devreme, timpurile lui Noe şi Isus, la fel, au reprezentat Ultimele Zile. Astfel, acestea, de asemenea, au fost timpuri în care cele două suveranităţi s-au intersectat. Totuşi, din motiv că oamenii au eşuat în a-şi îndeplini partea de responsabilitate, eforturile lui Dumnezeu de distrugere a suveranităţii răului au fost zădărnicite şi El a fost nevoit să înceapă din nou providenţa de separare a binelui de rău. În timpul revenirii lui Isus, cele două suveranităţi se vor intersecta din nou. Calea providenţei progresează după spirală, avansând spre realizarea scopului creaţiei în timp ce evenimentele se repetă periodic, într-un mod circular. În consecinţă, istoria s-a repetat dând naştere perioadelor paralele (Perioadele 1).
4.3 Semnele restaurării celei de-a treia binecuvântări
Când ar fi atins perfecţiunea, Adam şi Eva urmau să împlinească a treia binecuvântare căpătând stăpânirea asupra lumii naturii. Stăpânirea asupra lumii naturii are două aspecte: interior şi exterior. În timpul căderii omenirea a pierdut ambele aspecte ale stăpânirii, dar suntem martorii restaurării acestora în prezent. Acest lucru, la fel, ne sugerează că epoca prezentă constituie Ultimele Zile.
Stăpânirea interioară denotă stăpânirea prin inimă. O persoană care atinge perfecţiunea şi ajunge să rezoneze în mod absolut în inimă cu Dumnezeu, va simţi inima lui Dumnezeu ca propria sa realitate. De aici, ea va fi capabilă să iubească creaţia cu aceeaşi iubire care izvorăşte din inima lui Dumnezeu, şi va putea aprecia frumuseţea ei cu aceeaşi încântare ca şi Dumnezeu. Aceasta înseamnă stăpânire prin inimă. Însă, atunci când oamenii au căzut, nemaiputând simţi inima lui Dumnezeu ca o realitate, ei nu au putut nici să interacţioneze cu creaţia având aceeaşi dragoste ca cea care izvorăşte din inima lui Dumnezeu. Providenţa lui Dumnezeu de restaurare realizată prin religie, filozofie, etică, etc. a ridicat treptat spiritualitatea oamenilor decăzuţi spre Dumnezeu. În lumea modernă există dovezi că oamenii îşi recapătă vrednicia de a stăpâni creaţia prin inimă.
Stăpânirea exterioară denotă stăpânirea corectă asupra creaţiei prin intermediul ştiinţei şi a tehnologiei. Dacă primii noştri strămoşi ar fi atins perfecţiunea şi ar fi atins stăpânirea interioară asupra creaţiei, fiind capabili să o iubească cu aceiaşi inimă ca a lui Dumnezeu, atunci sensibilitatea lor faţă de dimensiunea spirituală a creaţiei s-ar fi dezvoltat la cel mai înalt nivel. Aceasta ar fi stimulat avansarea rapidă a ştiinţei, dându-le stăpânirea exterioară asupra a tot ceea ce există în lumea naturii. Omenirea ar fi ajuns la stele cu mult timp în urmă şi ar fi folosit întregul potenţial al universului. Progresul economic ar fi însoţit dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiei, creând un mediu de viaţă confortabil şi plăcut. Totuşi, din cauza căderii, spiritualitatea oamenilor a scăzut şi ei au pierdut stăpânirea interioară asupra lumii naturii. Sensibilitatea lor spirituală a devenit la fel de mărginită ca cea a animalelor, şi ei au coborât la nivelul de oameni primitivi. În consecinţă, au pierdut şi stăpânirea exterioară asupra lumii naturii.
Prin intermediul providenţei de restaurare a lui Dumnezeu, spiritualitatea oamenilor se dezvoltă şi este restaurată stăpânirea lor interioară asupra lumii creaţiei. În rezultat, este restaurată şi stăpânirea lor exterioară, care conduce la ştiinţa deosebit de avansată din zilele noastre. Oamenii moderni au construit un mediu de viaţă deosebit de confortabil şi plăcut prin progresul economic care a însoţit dezvoltarea ştiinţifică.
Astfel omul decăzut îşi restaura stăpânirea asupra universului, avansând spre restaurarea celei de-a treia binecuvântări a lui Dumnezeu. Analizând acestea, suntem asiguraţi că epoca prezentă constituie Ultimele Zile.
Pentru a concluziona, sferele culturale ale lumii converg într-o singură sferă culturală globală bazată pe o singură religie. Totodată, naţiunile se îndreaptă spre crearea unui aparat de guvernare internaţională, care a progresat de la Liga Naţiunilor spre Naţiunile Unite. Astăzi oamenii planifică un guvern mondial. În sfera economiei, lumea se îndreaptă spre stabilirea unei singure pieţe internaţionale. Tehnologiile transporturilor şi ale comunicaţiilor, care sunt deosebit de dezvoltate, au depăşit separarea timpului şi a spaţiului. În zilele noastre, oamenii pot să călătorească şi să comunice între ei de parcă ar fi trăit cu toţii în acelaşi sat. Oameni de toate rasele, din Est şi din Vest, se pot întâlni unii cu alţii la fel de simplu, de parcă ar fi membrii unei mari familii. Oameni de pe toate cele şase continente trec oceanele în căutarea prieteniei şi a iubirii frăţeşti. Totuşi, o familie poate fi creată numai atunci când există un tată şi o mamă; doar atunci poate apărea iubirea frăţească adevărată. Numai atunci când Hristos va veni din nou ca Părintele omenirii, toţi oamenii se vor reuni într-o singură, mare familie şi vor trăi în armonie în satul global.
Văzând cum se întâmplă toate acestea, putem înţelege că zilele noastre sunt cu siguranţă Ultimele Zile. Şi totuşi, există un ultim dar pe care istoria urmează să-l prezinte omenirii, aceasta este învăţătura cosmică, capabilă să lege toţi necunoscuţii din satul global într-o singură familie prin iubirea şi îndrumarea aceloraşi părinţi.