Secţiunea 5. Ultimele Zile, noul adevăr şi atitudinea noastră

5.1 Ultimele Zile şi noul adevăr

Oamenii decăzuţi îşi depăşeau ignoranţa interioară prin iluminarea spiritului şi a intelectului lor cu „duh şi adevăr” (Ioan 4:23) datorită religiei. „Adevărul” poate fi divizat în două tipuri: adevăr interior, care este propovăduit de religie şi ajută oamenii să depăşească ignoranţa interioară, şi adevăr exterior, care este căpătat prin ştiinţă şi ajută oamenii să depăşească ignoranţa exterioară.

De aceea putem distinge două aspecte ale intelectului: intelectul interior, înviat de adevărul interior, şi intelectul exterior – înviat de adevărul exterior. Religiile se dezvoltă pe măsură ce intelectul interior urmăreşte adevărul interior, iar ştiinţa avansează pe măsură ce intelectul exterior urmăreşte adevărul exterior.

În acest context „spiritul” denotă inspiraţia cerească. Cunoaşterea realităţii spirituale începe atunci când aceasta este percepută prin cele cinci simţuri ale eului spiritual. Aceste percepţii rezonează prin cele cinci simţuri fizice şi sunt simţite fiziologic. Cunoaşterea adevărului, pe de altă parte, porneşte de la cunoştinţele acumulate din lumea fizică, aceasta fiind percepută în mod direct prin intermediul organelor noastre senzoriale fiziologice. Cunoaşterea, de aceea, are loc atât prin procesele spirituale, cât şi prin cele fizice. Fiinţele umane devin complete doar atunci când eul lor spiritual şi cel fizic sunt unite. Aşadar, experienţa inspiraţiei divine căpătată prin cunoaşterea spirituală şi cunoaşterea adevărului căpătată prin percepţia fizică trebuie să atingă armonie deplină şi să trezească atât spiritul, cât şi intelectul. Doar atunci când dimensiunea spirituală şi cea fizică a cunoaşterii rezonează, putem să-L înţelegem pe Dumnezeu şi universul în întregime.

De aceea Dumnezeu ajută oamenii ignoranţi şi decăzuţi să-şi ridice spiritualitatea şi să-şi ilumineze intelectul prin spirit şi adevăr. Prin aceste mijloace Dumnezeu înfăptuieşte providenţa de restaurare a oamenilor la starea lor originară, de până la cădere.

Pe parcursul istoriei, nivelul spiritual şi cel intelectual al oamenilor creştea treptat datorită meritului epocii în providenţa de restaurare. Astfel calitatea experienţelor spirituale şi profunzimea cunoştinţelor religioase şi a celor ştiinţifice au crescut, în mod corespunzător. Spiritul şi adevărul sunt unice, eterne şi neschimbate. Totuşi nivelul şi diapazonul de predare a lor, precum şi mijloacele de exprimare ale acestora variază de la o epocă la alta, pe măsură ce acestea restaurează omenirea dintr-o stare a ignoranţei totale.

Spre exemplu, în epoca precedentă Vechiului Testament, când oamenii încă nu erau iluminaţi şi nu puteau primi Cuvântul adevărului în mod direct, Dumnezeu le-a cerut să aducă ofrande ca un substitut al Cuvântului (Restaurarea 3.1). Cu timpul, spiritualitatea şi intelectul oamenilor s-au dezvoltat până la nivelul când, în timpurile lui Moise, Dumnezeu le-a dat Legea şi, în timpurile lui Isus, le-a dat Evanghelia. Isus a clarificat faptul că cuvintele lui nu sunt adevărul însuşi, şi a declarat că, mai curând, el este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Isus era întruchiparea adevărului. Cuvintele lui erau doar un mijloc prin care se exprima. De aceea diapazonul şi profunzimea cuvintelor lui Isus, precum şi metoda învăţăturii lui variau în dependenţă de cui îi erau adresate.

Astfel, trebuie să înţelegem că versetele biblice sunt doar o modalitate de exprimare a adevărului şi nu reprezintă adevărul însuşi. Noul Testament nu este decât un manual temporar dat pentru a ilumina oamenii de două mii de ani în urmă, al căror nivel spiritual şi intelectual erau mult mai joase decât astăzi.

Setea de adevăr modernă şi orientată ştiinţific nu poate fi satisfăcută de expresii ale adevărului limitate în orizontul lor şi formulate în simboluri şi pilde menite în mod special pentru a instrui oamenii dintr-o epocă mai timpurie. Pentru ca oamenii moderni, intelectuali să fie iluminaţi în adevăr, trebuie să apară un alt manual cu un conţinut mai înalt şi mai bogat, cu o metodă de exprimare mai ştiinţifică. Noi îl numim noul adevăr.

Acest adevăr, după cum s-a discutat mai devreme (Introducere), trebuie să fie capabil să aducă la împăcare ştiinţa şi religia transformându-le într-o iniţiativă unită pentru a depăşi aspectele interioare şi exterioare ale ignoranţei oamenilor.

Să examinăm şi alte motive din care este necesară apariţia unei noi expresii a adevărului. Biblia, după cum s-a menţionat, nu este adevărul însuşi, ci mai curând un manual în care se predă adevărul. Ea redă părţi importante ale adevărului în simboluri şi pilde. De vreme ce acestea pot fi interpretate diferit, au apărut numeroase contradicţii între credincioşi, făcându-i să se despartă în numeroase denominaţii. Principala cauză a divizării în denominaţii se ascunde în caracterul Bibliei, nu în oameni. Conflictul dintre denominaţii va deveni şi mai greu de rezolvat, dacă nu va apărea un nou adevăr capabil să elucideze simbolurile şi pildele care fac obscure adevărurile esenţiale ale Bibliei. În lipsa acestui nou adevăr, providenţa lui Dumnezeu, care se realizează prin unificarea creştinismului, nu-şi va putea atinge scopul niciodată. Din acest motiv Isus a promis că în Ultimele Zile ne va da noul său Cuvânt al adevărului: „Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.” (Ioan 16:25).

Din cauza necredinţei oamenilor din timpurile lui, Isus a murit pe cruce fără a putea spune tot ce avea în inimă. După cum a spus: „Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti?” (Ioan 3:12). Mai mult chiar, Isus a adăugat: „Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.” (Ioan 16:12), destăinuind cât de trist era deoarece nici măcar discipolii lui cei mai apropiaţi nu erau capabili să primească tot ce el vroia să împărtăşească.

Cu toate acestea, cuvintele pe care Isus le-a lăsat nerostite nu vor rămâne un secret pentru eternitate, ci vor fi deschise într-o bună zi prin Duhul Sfânt ca o nouă expresie a adevărului. Precum a spus Isus, „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.” (Ioan 16:13).

Mai mult ca atât, este scris: „Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi.” (Apoc. 5:1). Cuvintele pe care Isus vroia să ni le transmită sunt scrise şi pecetluite anume în această carte. Când Ioan a plâns din motiv că nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu a putut găsi pe nimeni vrednic să deschidă cartea şi s-o citească, unul dintre bătrâni i-a zis: „Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apoc. 5:3-5). Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David îl simbolizează pe Hristos.

Trebuie să vină ziua când Hristos va deschide cele şapte peceţi ale cărţii, al cărei conţinut a fost mult timp ţinut în taină de la omenire, şi le va dezvălui credincioşilor cuvintele noului adevăr. Din acest motiv este scris: „Tu trebuie să prooroceşti, încă o dată, la popoare şi la neamuri şi la limbi şi la mulţi împăraţi.” (Apoc. 10:11). Mai este prorocit că în Zilele din Urmă: „Voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa.” (Fap. 2:17). Din toate aceste motive putem aştepta apariţia unei noi expresii a adevărului în Ultimele Zile.

5.2 Atitudinea noastră în Ultimele Zile

Examinând progresul istoriei în providenţa de restaurare, găsim că o nouă providenţă începe atunci când cea veche este pe sfârşite. În mod corespunzător, începutul celei noi coincide cu sfârşitul celei vechi; când întunericul cade asupra istoriei vechi, istoria nouă răsare deja. În acest moment domnia binelui şi a răului, care îşi au originea în acelaşi punct, şi totuşi au urmărit scopuri contrare şi au adus fiecare roade la nivel mondial, ajung în punctul lor de intersecţie. Astfel, oamenii care trăiesc în această epocă suferă interior din cauza neliniştii, a fricii şi a confuziei provocate de lipsa unei ideologii sau filozofii îndrumătoare. Ei suferă exterior de pe urma conflictelor şi a luptelor săvârşite cu arme înspăimântătoare. În Ultimele Zile vor abunda dezastre şi devastări, după cum a spus Isus: „Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.” (Mat. 24:7).

În Ultimele Zile este inevitabil faptul că aşa devastări vor avea loc pentru a supune forţa răului şi a înălţa stăpânirea binelui. În mijlocul unei asemenea mizerii, Dumnezeu va stabili, fără îndoială, centrul domniei binelui în proces de apariţie, pentru a întâmpina o nouă epocă. Noe, Avraam, Moise şi Isus erau printre cei pe care Dumnezeu i-a pregătit ca figuri centrale în respectivele epoci noi. Astăzi, în această perioadă istorică de tranziţie, trebuie să găsim persoana pe care Dumnezeu a desemnat-o ca figură centrală a noii providenţe pentru ca să putem participa în noua epocă şi onora dorinţele lui Dumnezeu.

Providenţa noii epoci nu începe pe cenuşa epocii vechi. Epoca nouă, din contra, înmugureşte şi creşte printre ultimele faze ale epocii vechi şi intră în conflict cu ea. Astfel, este dificil pentru o persoană afundată în tradiţia veche să înţeleagă şi să accepte noua providenţă. Din acest motiv sfinţii şi înţelepţii care conduceau providenţa noii epoci erau deseori persecutaţi şi martirizaţi ca victime ale epocii vechi. Isus, spre exemplu, care a început epoca Noului Testament, a venit la finele epocii Vechiului Testament tulburându-i pe credincioşii care sprijineau legea mozaică. El a fost ostracizat de poporul evreu şi răstignit, în cele din urmă. Din acest motiv Isus a spus: „Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi.” (Luca 5:38).

Isus trebuie să vină din nou la finele epocii Noului Testament. El ne va da noul adevăr cu care să stabilim o nouă epocă, semnificată de viziunea Bibliei cu privire la un nou cer şi un nou pământ (Apoc. 21:1-7). La fel precum Isus a fost ridiculizat de către evrei ca fiind stăpânit de Beelzebul (Mat. 12:24) la prima lui venire, el va fi persecutat de către creştini când va veni din nou. Din acest motiv Isus a prezis că la a Doua lui Venire, „El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta.” (Luca 17:25). În această perioadă istorică de tranziţie, cei care sunt întăriţi confortabil în modalităţile epocii vechi, vor fi cu siguranţă judecaţi odată cu epoca veche.

Sensibilitatea spirituală a oamenilor decăzuţi este extrem de mărginită. De aici, ei tind, în general, să se ţină strict de cuvântul adevărului în efortul de a urma providenţa lui Dumnezeu. Aşa persoane nu se pot adapta rapid la providenţa noii epoci, deşi providenţa de restaurare avansează în această direcţie. Ei sunt de obicei prea ataşaţi de perspectiva învechită a doctrinelor vechii epoci. Acest lucru este bine demonstrat de cazul poporului evreu din timpurile lui Isus care erau atât de ataşaţi de Vechiul Testament, încât nu au fost capabili să răspundă la chemarea lui Isus de a deschide un nou capitol al providenţei.

Pe de altă parte, acei credincioşi care primesc inspiraţie divină prin rugăciune sunt capabili să înţeleagă spiritual providenţa noii epoci. Chiar dacă aceasta ar fi în dezacord cu doctrinele epocii vechi, ei tot vor răspunde la îndemnul spiritului şi vor urma chemarea noii providenţe. Printre discipolii lui Isus nu era nici unul care să fi fost legat prea strâns de scripturile Vechiului Testament. Ei au răspuns mai curând la experienţele spirituale pe care le-au simţit în adâncul sufletului.

În Ultimele Zile persoanele care duc o viaţă în rugăciuni înflăcărate, sau care trăiesc în conformitate cu conştiinţa lor simt o nelinişte intensă în inimi. Aceasta din motiv că în inimă ei simt vag o chemare spirituală şi doresc să urmeze providenţa noii epoci, însă nu au întâlnit încă noul adevăr care îi poate îndruma să acţioneze în mod corespunzător. Aceştia sunt aleşii care, odată ce vor auzi noul adevăr, se vor trezi în acelaşi timp în spirit şi în intelect prin spirit şi adevăr. Apoi vor înţelege în întregime necesităţile providenţiale ale lui Dumnezeu legate de noua epocă şi vor deveni voluntari cu mare entuziasm şi bucurie.

Noi, cei care suntem în viaţă astăzi, trăim în Ultimele Zile. Ar trebui să ne dezvoltăm o inimă supusă şi să depunem eforturi deosebite întru primirea inspiraţiei divine prin rugăciune.

Nu trebuie să fim legaţi puternic de conceptele tradiţionale, ci ar trebui mai curând să tindem să fim receptivi la spirit pentru a putea găsi noul adevăr care ne poate îndruma către providenţa noii epoci. Când vom întâlni acest nou adevăr, trebuie să determinăm dacă acesta ne ajută să devenim una cu voia lui Dumnezeu. Trebuie să analizăm dacă din adâncul sufletului nostru răsare o fericire adevărată, cerească abundentă, sau nu. Numai în acest mod noi, cei aflaţi în căutare în Ultimele Zile, vom putea descoperi calea spre salvarea adevărată.