Secţiunea 2. Providenţa învierii

2.1 În ce mod Dumnezeu Îşi duce la împlinire lucrarea de înviere

Învierea înseamnă procesul prin care o persoană decăzută este restaurată la starea originară, predestinată de către Dumnezeu. Providenţa învierii înseamnă astfel providenţa de restaurare. Din moment ce providenţa de restaurare este lucrarea de recreaţie a lui Dumnezeu, învierea este o lucrare de recreare. Astfel, providenţa învierii este realizată în acord cu Principiul creaţiei, în modul următor.

Mai întâi, în istoria providenţei învierii, mulţi dintre cei ce au fost încredinţaţi cu o misiune şi-au exercitat credinţa şi sinceritatea maximă pentru a împlini voinţa Cerurilor. Chiar dacă ei nu şi-au dus misiunea la împlinire în întregime, pe baza devotamentului lor a crescut fundamentul pe care generaţiile următoare pot forma o relaţie de inimă cu Dumnezeu. Noi numim acest fundament, meritul epocii în providenţa de restaurare. Meritul epocii a crescut proporţional cu fundamentul inimii aşezat de profeţii, înţelepţii şi oamenii drepţi care au fost înaintea noastră. Prin urmare, învierea este dusă la împlinire pe baza meritului epocii.

În al doilea rând, potrivit Principiului creaţiei, a fost responsabilitatea lui Dumnezeu de a crea fiinţele umane şi a le dărui Cuvântul Său, în timp ce partea de responsabilitate a oamenilor consta în a atinge perfecţiunea şi a trăi în concordanţă cu acesta. În mod asemănător, răspunderea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte providenţa învierii, este de a ne da Cuvântul Lui şi a ne călăuzi, iar răspunderea noastră constă în a crede şi a practica aceste lucruri pentru a împlini providenţa.

În al treilea rând, potrivit Principiului creaţiei, spiritul unei persoane poate creşte spre perfecţiune numai prin intermediul sinelui fizic. În mod asemănător, în cadrul providenţei învierii, învierea spiritului poate avea loc numai prin intermediul vieţii pe pământ.

În al patrulea rând, în acord cu Principiul creaţiei, o persoană este menită să atingă perfecţiunea prin intermediul celor trei trepte ale perioadei de dezvoltare. Prin urmare, providenţa învierii pentru oamenii decăzuţi urmează şi ea să fie realizată trecând prin toate cele trei etape ordonate, manifestate ca trei perioade în providenţa de restaurare.

2.2 Providenţa învierii pentru oamenii de pe pământ

2.2.1 Providenţa de stabilire a fundamentului pentru înviere

Dumnezeu a început providenţa Sa de înviere a oamenilor decăzuţi în familia lui Adam. Cu toate acestea, providenţa s-a prelungit, deoarece aceia care au fost încredinţaţi cu misiunea împlinirii voinţei Domnului, nu şi-au împlinit responsabilitatea. Două mii de ani biblici mai târziu, Dumnezeu l-a ales pe Avraam să fie tatăl credinţei, şi prin intermediul lui voinţa Domnului a început să fie împlinită. Prin urmare, cei două mii de ani de la Adam la Avraam au rezultat în stabilirea fundamentului pe baza căruia Dumnezeu a putut să Îşi înceapă providenţa de înviere în următoarea epocă. Din acest motiv numim această perioadă epoca providenţei de stabilire a fundamentului pentru înviere.

2.2.2 Providenţa învierii la etapa de formare

În timpul celor două mii de ani de la Avraam la Isus, Dumnezeu a lucrat în a ridica oamenii către stadiul de formare al învierii. Din acest motiv, perioada dată poate fi numită epoca providenţei stadiului de formare al învierii. Toţi oamenii care trăiau pe pământ în timpul acestei perioade puteau moşteni meritul epocii pe baza lucrării lui Dumnezeu asupra învierii la stadiul de formare. În această epocă Dumnezeu a dat Legea Vechiului Testament. Crezând în această lege şi punând-o în practică, oamenii puteau să îşi împlinească responsabilitatea şi să se justifice în faţa lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care epoca dată a fost numită epoca justificării prin lucrări.

Oamenii din această perioadă, care au practicat Legea în cursul vieţii lor zilnice, au înviat în spirit către stadiul de iniţiere şi au devenit spirite formă. După moarte, cei care au atins nivelul spiritelor formă în timp ce erau pe pământ au intrat şi sălăşluiesc în stadiul de spirit formă în lumea spirituală.

2.2.3 Providenţa învierii la etapa de creştere

Din cauza crucificării lui Isus, renaşterea a rămas incompletă, şi împlinirea ei a fost întârziată pană în momentul reîntoarcerii lui. Cei două mii de ani care au trecut de atunci au reprezentat o prelungire în decursul căreia Dumnezeu a lucrat întru providenţa renaşterii oamenilor la stadiul de creştere prin intermediul salvării spirituale. Astfel, aceasta poate fi numită epoca învierii la stadiul de creştere. Toţi cei care au trăit în epoca dată puteau primi meritul epocii pe baza lucrării lui Dumnezeu în timpul stadiului de creştere al renaşterii. În această epocă oamenii trebuie să creadă în Cuvântul Noului Testament dăruit de Dumnezeu, pentru a-şi împlini îndatoririle cu privire la providenţă şi pentru a se justifica în faţa lui Dumnezeu. Prin urmare aceasta a fost numită epoca justificării prin credinţă.

Oamenii care trăiau în timpul acestei epoci puteau fi înviaţi în spirit prin credinţa în Sfânta Scriptură în timpul vieţii lor pământeşti. Fiind înviaţi la stadiul de creştere, ei puteau deveni spirite ale vieţii. După moarte, cei care au devenit spirite ale vieţii în timp ce se aflau pe pământ, intră şi trăiesc în Paradis, nivelul spiritelor vieţii în lumea spirituală.

2.2.4 Providenţa învierii la etapa desăvârşirii

Era în care oamenii urmează să fie renăscuţi atât spiritual, cât şi fizic prin Hristos la cea de-a Doua Venire, şi să împlinească providenţa învierii se numeşte epoca providenţei învierii la stadiul desăvârşirii. Toţi cei ce trăiesc în această epocă urmează să primească meritul acestei epoci pe baza lucrării lui Dumnezeu întru învierea la stadiul de împlinire. La cea de-a Doua Venire, Hristos va aduce noul adevăr, cu care va împlini promisiunile Vechiului şi Noului Testament; acesta poate fi numit Testamentul Desăvârşit (cf. Eshatologia 5.1). Crezând în acest adevăr, oamenii trebuie să-L slujească şi să-L urmeze pe Domnul pe pământ, şi atunci îşi vor putea împlini responsabilitatea legată de providenţă şi vor fi justificaţi în faţa lui Dumnezeu. Din acest motiv epoca dată este numită epoca justificării prin slujire.

Crezând în Dumnezeu, slujindu-L, şi dedicându-se lucrării Lui, oamenii acestei epoci urmează să fie în întregime înviaţi atât spiritual, cât şi fizic, să devină spirite divine şi să trăiască în împărăţia cerurilor pe pământ. Când îşi vor lepăda trupul, ei vor intra ca spirite şi vor sălăşlui în împărăţia cerurilor în ceruri, care reprezintă nivelul spiritelor divine în lumea spirituală.

2.2.5 Împărăţia cerurilor şi paradisul

Unii creştini au fost neclari în conceptele lor cu privire la împărăţia cerurilor şi la paradis deoarece le lipseşte o înţelegere completă a Principiului. Dacă Isus şi-ar fi împlinit misiunea ca Mesia pe pământ, împărăţia cerurilor pe pământ ar fi fost stabilită în zilele lui. Împărăţia cerurilor în ceruri ar fi fost, de asemenea, realizată odată ce oamenii înzestraţi cu caracter perfect, care au trăit în împărăţia cerurilor pe pământ ar fi trecut în lumea spiritelor ca spirite divine. Cu toate acestea, deoarece Isus a murit pe cruce, împărăţia cerurilor pe pământ nu a fost realizată. Pământul nu a văzut niciodată apariţia oamenilor care au atins nivelul spiritului divin. Nimeni, niciodată, nu a devenit cetăţean al împărăţiei cerurilor în lumea spiritelor, care a fost creată ca adăpost al spiritelor divine. Prin urmare, împărăţia cerurilor rămâne nelocuită şi incompletă.

Atunci de ce Isus a spus că acela care crede în el va intra în împărăţia cerurilor? Scopul iniţial pentru care el a venit pe pământ a fost acela de a crea împărăţia cerurilor. Cu toate acestea, din cauza necredinţei oamenilor, Isus a murit pe cruce înainte ca să poată fonda împărăţia cerurilor. Isus i-a promis hoţului crucificat la dreapta lui că acesta va intra în Paradis împreună cu el (Luc. 23:43). Hoţul a fost singura persoană care a crezut în Isus în final, atunci când toţi ceilalţi îl abandonaseră.

Când Isus avea speranţa împlinirii misiunii sale ca Mesia, el a predicat că oamenii vor intra în împărăţia cerurilor. Însă atunci când era pe punctul de a muri pe cruce fără a-şi împlini misiunea, Isus i-a spus hoţului că acesta va intra numai în Paradis. Paradisul se referă la tărâmul din lumea spirituală care aparţine spiritelor ce au atins în timpul vieţii pe pământ nivelul spiritului vieţii, prin credinţa în Isus. Acolo ei rămân în aşteptare până în ziua în care poarta împărăţiei cerurilor va fi deschisă.

2.2.6 Fenomenele spirituale din timpul Ultimelor Zile

Adam şi Eva au căzut în momentul în care se aflau la etapa de împlinire a stadiului de creştere. Fiinţele umane se restaurează acum până la acest stadiu prin intermediul providenţei de restaurare, trecând prin epoca Vechiului şi a Noului Testament. Ultimele zile reprezintă timpul când oamenii revin la nivelul spiritual atins de primii strămoşi ai oamenilor chiar înainte de cădere. Zilele noastre, fiind ultimele zile, reprezintă momentul când oamenii de pe tot pământul ating acest nivel. La fel ca şi Adam şi Eva înainte de cădere puteau să comunice în mod direct cu Dumnezeu, astăzi mulţi oameni de pe pământ pot comunica cu lumea spirituală. Profeţia potrivit căreia în timpul ultimelor zile, „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor proroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa.” (Fap. 2:17) poate fi explicată pe baza acestei incursiuni a Principiului.

În timpul ultimelor zile mulţi oameni vor primi revelaţia: „tu eşti Domnul.” Adesea aceşti oameni vor fi induşi în eroare crezând că ei reprezintă cea de-a Doua Venire a lui Hristos. Din ce motiv se rătăcesc ei de la calea cea dreapta?

În momentul creării fiinţelor umane Dumnezeu le-a dăruit acestora capacitatea de a stăpâni universul (Fac. 1:28). Însă, din cauza căderii, ei au fost incapabili să împlinească această binecuvântare. Atunci când oamenii decăzuţi sunt restauraţi spiritual prin intermediul providenţei de restaurare până la nivelul etapei de creştere, ei ajung la nivelul sufletului comparabil cu cel al lui Adam şi Eva înainte de căderea lor. Dumnezeu le dăruieşte anumitor oameni care se află la această etapă revelaţia că ei sunt Domnul, ca recunoaştere a faptului că ei au atins nivelul de maturitate la care El a binecuvântat odată oamenii cu stăpânirea asupra universului.

Credincioşii din timpul ultimelor zile ai căror credinţă devotată îi îndreptăţeşte să primească revelaţia că ei sunt „Domnul” ocupă o poziţie similară cu cea a lui Ioan Botezătorul. Acesta a venit cu misiunea de a îndrepta calea pentru Isus (Ioan 1:23). În acelaşi fel, aceşti oameni ai credinţei au misiunea de a pregăti, fiecare în sfera sa, calea pentru Hristos în momentul Celei de-a Doua Veniri. Din moment ce ei trebuie să acţioneze ca reprezentanţi ai Domnului în sferele de îndatoriri respective, Dumnezeu le dăruieşte revelaţia că ei sunt Domnul.

Atunci când cineva care este dăruit cu darul comunicării spirituale primeşte revelaţia că el este Domnul, el ar trebui să înţeleagă acest fenomen prin intermediul învăţăturilor desprinse din Principiu. Nu este admisibil ca el să acţioneze greşit, identificându-se cu Hristos în momentul Celei de-a Doua Veniri. Altfel, el ar sfârşi jucând rolul unui antihrist. Din acest motiv, Biblia conţine profeţii care spun că în timpul celei de a Doua Veniri, vor apărea mulţi antihrişti. (I Ioan 2:18)

Adesea mediumurile spirituale se rătăcesc şi intră în conflict cu ele însele, deoarece nivelele lumii spirituale cu care sunt în contact şi conţinutul revelaţiilor pe care le primesc, diferă (I Cor. 15:41). Cu toate că oamenii cu capacităţi de percepţie spirituală sunt în contact cu aceeaşi lume spirituală, deoarece circumstanţele şi poziţiile lor diferă, iar caracterul, intelectul şi spiritualitatea lor se află la nivele diferite, ei percep lumea spirituală în feluri diferite. Aceste diferenţe duc la conflicte între ei.

Oamenii care contribuie la providenţa de restaurare sunt adesea responsabili numai pentru o parte a providenţei. Concentrându-se numai asupra relaţiei lor pe verticală cu Dumnezeu, adesea ei nu sunt atenţi la relaţia lor pe orizontală cuvenită cu alţi oameni conectaţi spiritual. Conflictele pot apărea între ei ca rezultat al credinţei lor în aceea că voinţa Domnului pe care fiecare crede că o slujeşte diferă de a celuilalt. Conflictul dintre ei se agravează atunci când fiecare dintre ei primeşte revelaţia că este cel mai bun. Însă Dumnezeu dăruieşte asemenea încurajări pentru ca fiecare dintre ei să dea ce are mai bun în misiunea lui din cadrul providenţei cele mari. Dumnezeu mai dăruieşte aceste revelaţii şi din motiv că fiecare dintre ei este întru-un anumit fel cel mai potrivit pentru respectiva parte a misiunii.

În plus, atunci când oamenii devotaţi credinţei devin deschişi spiritual şi ating nivelul sufletesc comparabil cu cel al lui Adam şi al Evei de până la cădere, ei se vor afla în faţa unui test similar cu cel pe care Adam şi Eva l-au picat. Dacă nu sunt atenţi, ar putea comite aceeaşi greşeala a căderii. Fără a înţelege Principiul este extrem de greu de depăşit o asemenea greşeală. În mod regretabil, mulţi oameni religioşi au fost incapabili să treacă această încercare, anulând într-o clipă realizările câştigate în decursul anilor de devoţiune şi încercări.

Cum pot oamenii dăruiţi spiritual să facă faţă acestor dificultăţi? Pentru a împlini providenţa de restaurare într-o perioadă scurtă de timp, Dumnezeu acordă diferite misiuni unui număr mare de oameni şi Se raportează la fiecare dintre ei independent. Aşadar, este inevitabil să apară conflicte între oamenii sensibili spiritual. Cu toate acestea, în finalul istoriei, Dumnezeu le va oferi noul adevăr. Noul adevăr îi va ajuta să înţeleagă că fiecare dintre misiunile cu care au fost însărcinaţi sunt în totalitate întru acelaşi scop unic al Domnului şi îi va călăuzi spre a coopera între ei şi a munci în armonie pentru a împlini marele scop al providenţei de restaurare.

În această epocă toţi oamenii înzestraţi spiritual ar trebui să înceteze să se încăpăţâneze în a susţine că ei singuri slujesc voinţei Domnului. Ei ar trebui să caute cuvintele mult mai înalte şi mai cuprinzătoare ale adevărului care să îi ajute să-şi înţeleagă corect poziţia şi adevărata natură a misiunii lor providenţiale. Numai atunci vor fi în stare să depăşească confuzia care se naşte din conflictele apărute pe orizontală. Numai atunci vor ajunge la împlinirea căii lor de credinţă şi vor aduce la vedere frumoasele ei roade.

2.2.7 Prima înviere

„Prima înviere” menţionată în Biblie descrie împlinirea restaurării pentru prima dată în istoria providenţei. Aceasta va fi împlinită prin Hristos în momentul celei de a doua veniri. El va purifica oamenii de păcatul originar şi îi va restaura la nivelul sinelui lor adevărat, originar, ajutându-i să împlinească scopul creaţiei.

Speranţa tuturor creştinilor este de a participa la prima înviere. Însă cine va participa de fapt? Vor fi aceia care sunt primii întru credinţă, întru slujirea şi urmarea lui Hristos în momentul celei de a doua veniri. Ei îl vor însoţi în împlinirea tuturor condiţiilor de răscumpărare la nivel mondial şi în realizarea providenţei de restaurare. În timpul acestui proces ei vor fi primii care se vor lepăda de păcatul originar, şi vor deveni spirite divine, împlinind scopul creaţiei.

Să examinăm mai departe înţelesul celor 144.000 menţionaţi în Biblie (Apoc. 14:1-4, 7:4).

Pentru ca Hristos în momentul celei de a doua veniri să împlinească providenţa de restaurare, el trebuie să găsească mai întâi un anumit număr de oameni care să poată restaura prin răscumpărare misiunile tuturor sfinţilor din trecut, care, în ciuda eforturilor lor de a împlini voinţa Domnului, au căzut pradă lui Satan atunci când au eşuat în împlinirea îndatoririlor lor. El trebuie să găsească aceşti oameni în timpul vieţii lui şi să aşeze bazele victoriei asupra lumii lui Satan. Numărul total de sfinţi pe care Isus în momentul celei de a doua veniri trebuie sa îi găsească pentru a-şi împlini misiunea, este de 144.000.

În decursul providenţei lui Dumnezeu de restaurare, Iacov a avut doisprezece copii, cu care el a început misiunea sa de a restaura familia. Moise a călăuzit doisprezece triburi în împlinirea misiunii de a restaura o naţiune. Dacă aceste douăsprezece triburi s-ar fi înmulţit după modelul a doisprezece triburi, ele ar fi alcătuit în total 144. Isus, care a venit cu misiunea de a restaura lumea, a găsit doisprezece discipoli pentru a restaura prin răscumpărare, atât spiritual cât şi fizic, numărul 144. Însă, datorită crucificării lui, Isus nu a fost în stare să aducă decât restaurarea spirituală. Iacov a avut doisprezece copii pentru a restaura prin răscumpărare, în timpul vieţii sale, calea verticală a celor douăsprezece generaţii pornind de la Noe, care au fost revendicate de Satan (cf. Perioadele 2.2). În acelaşi fel, Hristos, în momentul celei de a doua veniri, trebuie să restaureze prin răscumpărare, atât spiritual cât şi fizic, în cursul vieţii sale, îndelungata cale providenţială ce porneşte de la prima venire a lui Hristos, care a stabilit modelul celor 144 de triburi. Pentru a împlini aceasta, el trebuie să găsească un număr dat de credincioşi, corespunzător numărului 144.

2.3 Providenţa de înviere a spiritelor

2.3.1 Scopul şi calea învierii prin revenire

Potrivit Principiului creaţiei, dezvoltarea spiritului uman necesită două tipuri de hrană: elementele vieţii primite de la Dumnezeu şi elementele vitalităţii primite în rezultatul procesului de dare şi primire cu eul fizic. Spiritele nu se pot dezvolta şi nu pot fi renăscute în lipsa sinelui fizic. În consecinţă, spiritele oamenilor care au murit înainte de a putea atinge perfecţiunea în timpul vieţii lor, pot fi renăscute numai prin întoarcerea pe pământ şi împlinirea îndatoririlor lor neterminate, prin intermediul cooperării cu oamenii de pe pământ. Prin ajutorarea oamenilor de credinţă de pe pământ în împlinirea misiunii lor, spiritele îşi pot împlini în acelaşi timp misiunile lor. Aici rezidă înţelesul din spatele versetelor care prevestesc că în timpul ultimelor zile Domnul va sosi însoţit de către „zecile de mii de sfinţi” (Iuda 14). Noi numim acest proces învierea prin revenire.

În ce fel ajută spiritele oamenii de pe pământ în împlinirea voinţei Domnului? Atunci când oamenii devin receptivi la spirite prin intermediul rugăciunilor sau al altor activităţi spirituale, spiritele coboară asupra lor pentru a forma o bază comună cu eul lor spiritual şi lucrează împreună. Spiritele săvârşesc variate lucrări. De exemplu, ele revarsă foc spiritual peste oamenii de pe pământ şi le dau acestora puterea de a vindeca boli. Ei ajută oamenii să intre în stări de transă şi să perceapă realităţile lumii spirituale. Ele dăruiesc oamenii cu revelaţii şi cu darul profeţiei. Ele pot, de asemenea, să dea inspiraţie profundă sufletului. În cadrul acestor lucrări, spiritele acţionează din partea Sfântului Duh, călăuzind oamenii de pe pământ întru împlinirea voinţei Domnului.

2.3.2 Învierea prin revenire a spiritelor evreilor şi creştinilor

2.3.2.1 Etapa de creştere a învierii prin revenire

Spiritele acelora care au păstrat Legea Mozaică şi L-au venerat pe Dumnezeu în mod sincer trăind pe pământ în timpul Vechiului Testament, locuiesc la nivelul spiritelor formă în lumea spirituală. După venirea lui Isus, aceste spirite s-au întors toate pe pământ şi au ajutat oamenii credincioşi de pe pământ să împlinească voinţa Domnului. Ajutând oamenii să atingă nivelul spiritului vieţii, ei au primit aceeaşi răsplată: mai precis, ei au devenit spirite ale vieţii şi au intrat în Paradis. Numim această providenţă etapa de creştere a învierii prin revenire.

Să extragem câteva exemple din Biblie. Din moment ce Ilie a apărut în chip de spirit în faţa lui Isus şi a discipolilor lui (Mat. 17:3), este clar că Ilie trăia în lumea spirituală. Cu toate acestea Isus s-a referit la Ioan Botezătorul, care trăia pe pământ, ca fiind Ilie (Mat. 17:12-13). Isus l-a numit Ilie, deoarece, în termenii misiunii lor comune, trupul lui Ioan slujea ca trup lui Ilie. Spiritul lui Ilie a coborât asupra lui Ioan pentru a-l ajuta în împlinirea misiunii pe care Ilie a lăsat-o neîmplinită în timpul vieţii sale pe pământ. Aceasta reprezenta învierea prin revenire a lui Ilie.

Este menţionat în Biblie că atunci când a murit Isus pe cruce, multe dintre trupurile sfinţilor s-au ridicat din mormintele lor (Mat. 27:52). Acest verset nu semnifică faptul că trupurile descompuse ale acelor sfinţi au fost regenerate, făcându-i să se ridice în carne şi oase. Mai degrabă, el descrie fenomenele spirituale ale învierii prin revenire. Spiritele evreilor credincioşi au coborât pe pământ din nivelul spiritelor formă ale lumii spirituale unde trăiau. Ei s-au întors pentru a-i ajuta pe credincioşii de pe pământ, care aveau ocazia de a beneficia de pe urma răscumpărării păcatelor prin cruce, să creadă în Isus şi să devină spirite viaţă.

Dacă sfinţii s-ar fi ridicat în carne şi oase din mormintele lor aşa cum stă scris în Biblie, ei ar fi mărturisit că Isus este Mesia. Ar mai fi îndrăznit cineva să conteste faptul că Isus era Mesia? Mai mult chiar, faptele şi lucrările lor ar fi fost trecute în Biblie, însă nu avem nimic altceva decât descrieri vagi ale ridicării sfinţilor din morminte. Acesta a reprezentat un fenomen efemer, perceput numai de acei credincioşi ale căror simţuri spirituale erau deschise.

În comparaţie cu Paradisul, în care oamenii puteau să intre în virtutea răscumpărării datorate crucificării lui Isus, zona lumii spirituale unde locuiau spiritele sfinţilor Vechiului Testament era comparativ mai întunecată şi nefericită, prin urmare, a fost numită „mormânt”.

2.3.2.2 Etapa de desăvârşire a învierii prin revenire

Spiritele oamenilor care au crezut în Isus în timpul vieţii lor pe pământ, din perioada Noului Testament, au devenit spirite ale vieţii şi au intrat în Paradis după moartea lor. După cea de a Doua Venire, aceste spirite se vor reîntoarce pe pământ pentru a-i ajuta pe credincioşi şi pentru a aştepta reîntoarcerea lui Hristos. Ajutându-i pe oamenii de pe pământ să atingă nivelul de spirite divine, ei vor primi aceeaşi răsplată şi vor deveni la rândul lor spirite divine. Când sfinţii de pe pământ vor intra în cealaltă lume şi vor trece în împărăţia cerurilor din ceruri, sfinţii care s-au reîntors vor intra şi ei în împărăţia cerurilor. Această providenţă este numită învierea prin revenire la etapa de desăvârşire.

În cadrul acestei providenţe, spiritele nu numai că ajută oamenii de pe pământ; oamenii, la rândul lor, ajută la învierea spiritelor.

Să elucidăm următorul verset: „Şi toţi aceştia [sfinţii Vechiului Testament], mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, [permisiunea de a intra în împărăţia cerurilor], pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi [oamenii de pe pământ] ceva mai bun [împărăţia cerurilor], ca ei [spiritele] să nu ia fără noi desăvârşirea [cetăţeni ai împărăţiei cerurilor].” (Evr. 11:39-40) Cu această explicaţie putem înţelege că acest verset descrie just învierea prin revenire. El ilustrează felul în care spiritele ce trăiesc în lumea spirituală nu pot atinge perfecţiunea fără cooperarea oamenilor de pe pământ. Mai departe este scris: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer; şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Mat. 18:18). Acest verset ne învaţă că dacă credincioşii de pe pământ mai întâi nu dezleagă ceea ce este legat, spiritele la rândul lor, nu pot dezlega ceea ce este legat în ei.

Din moment ce spiritele pot fi renăscute numai prin cooperarea cu credincioşii de pe pământ la care coboară, Isus a dăruit cheile împărăţiei cerurilor lui Petru, reprezentantul credincioşilor de pe pământ, ca el să deschidă porţile împărăţiei cerurilor aici, pe pământ (Mat. 16:19).

2.3.3 Învierea prin revenire a spiritelor celor ce sălăşluiesc în afara Paradisului

Există câteva clase de spirite care sălăşluiesc în afara Paradisului; fiecare dintre ele are o cale de a obţine învierea prin revenire. Să examinăm mai întâi învierea prin revenire a spiritelor care au crezut în religii altele decât cea creştină în timpul vieţii lor pe pământ. La fel cum doi oameni, înainte de a putea să lucreze spre un scop comun, trebuie mai întâi să formeze o bază comună între ei, oamenii de pe pământ şi spiritele pot să lucreze pentru a obţine un scop providenţial comun numai în momentul în care formează mai întâi o bază comună. Prin urmare, un spirit care revine pe pământ pentru învierea sa, caută un partener din rândul oamenilor aparţinând religiei în care a crezut în timpul vieţii sale. Un spirit coboară la o persoană pe care o alege şi o călăuzeşte. Atunci când ajută acea persoană să împlinească scopul providenţei de restaurare, împreună primesc acelaşi beneficiu.

În al doilea rând, să examinăm învierea prin revenire a acelor spirite care au trăit o viaţă conştientă, chiar dacă nu au crezut într-o anumită religie. Nimeni din rândul umanităţii decăzute nu întrupează bunătatea perfectă deoarece nimeni nu s-a izbăvit de păcatul originar dinlăuntrul său. Astfel, un spirit bun este acela care are în mod relativ mai multă bunătate înlăuntrul său decât un spirit malefic. Aceste spirite bune coboară asupra oamenilor buni de pe pământ şi cooperează cu ei pentru a-i ajuta să împlinească scopul providenţei de restaurare a lui Dumnezeu. În cadrul acestui proces, spiritele primesc acelaşi beneficiu ca şi oamenii pe care i-au ajutat.

În al treilea rând, să examinăm învierea prin revenire a spiritelor malefice. Citim în Biblie despre cei „blestemaţi”, pe care îi aşteaptă „focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.” (Mat. 25:41). Aici, sub „îngerii lui” se subînţeleg spiritele malefice care trăiesc şi lucrează sub controlul Diavolului. Creaturile spirituale, cunoscute sub numele de fantome, ale căror caracteristici şi identitate sunt adesea neclare, nu sunt altceva decât spirite malefice. Chiar şi spiritele malefice sunt capabile să primească meritul epocii întorcându-se pe pământ.

Cu toate acestea, lucrările spiritelor malefice nu poartă întotdeauna roadele şi nu aduc răsplata învierii prin revenire. Pentru a primi o astfel de răsplată, lucrările lor trebuie să aibă efectul pedepsirii oamenilor, pentru a-i ajuta să creeze condiţiile necesare răscumpărării eşecurilor lor, care au zădărnicit eforturile lui Dumnezeu de a-i purifica de păcatele lor. Cum pot atunci lucrările spiritelor malefice să conducă la săvârşirea judecăţii cereşti?

Să analizăm un exemplu. Să presupunem că există o persoană care trăieşte pe pământ, şi care, pe baza răsplăţii epocii, este pe cale să treacă din sfera sa curentă de beneficiu către o sferă mai înaltă. Ea nu poate avansa la o sferă mai înaltă dacă nu realizează condiţiile răscumpărării pentru a se izbăvi de păcatele din trecut. În cazul avansării de la sfera familiei către sfera clanului, persoana trebuie să plătească datoria păcatului atât pentru sine, cât şi pentru strămoşii clanului său. Cerul le permite spiritelor malefice să îl chinuiască ca pedeapsă pentru acest păcat. Dacă îndură de bunăvoie suferinţa provocată de către spiritele malefice şi o depăşeşte, el va plăti răscumpărarea cu succes prin această condiţie şi va fi îndreptăţit să intre într-o sferă mai înaltă de răsplată la nivelul clanului. Spiritele malefice care l-au chinuit primesc o răsplată corespunzătoare. Aceasta este calea prin care, pe baza meritului epocii, providenţa de restaurare îşi extinde sfera beneficiului de la nivelul familiei, către cel al clanului, cel naţional şi mondial. De fiecare dată când umanitatea avansează la un nivel superior, persoana care conduce providenţa trebuie să realizeze o condiţie de răscumpărare pentru a curăţa păcatele pe care ea sau strămoşii ei le-au comis.

Lucrările spiritelor malefice pot ajuta o persoană să împlinească condiţiile răscumpărării păcatului său în două feluri.

Mai întâi, spiritul poate să tulbure persoana de pe pământ în mod direct. Sau el poate coborî asupra sinelui spiritual al unei alte persoane de pe pământ, care este pe cale să comită un păcat asemănător cu păcatul comis de către persoana care urmează să fie pedepsită, şi să lucreze prin intermediul celei de-a doua persoane pentru a o ataca.

În ambele cazuri, dacă persoana îndură cu recunoştinţă şi în mod voluntar lucrarea spiritului malefic, ea va realiza condiţiile necesare pentru răscumpărarea păcatelor sale şi ale strămoşilor săi. Acest păcat va fi astfel rezolvat, iar el va intra într-o sferă superioară de beneficiu, care a devenit disponibilă în noua epocă. Astfel, lucrările spiritului malefic au adus judecata pentru păcatele acelei persoane din partea Cerului. În consecinţă, spiritul va primi acelaşi beneficiu ca şi persoana de pe pământ; el, de asemenea, va intra în sfera superioară de beneficiu.

2.4 Teoria reîncarnării examinată în lumina Principiului Învierii prin Revenire

În căutarea împlinirii întregului scop al providenţei de restaurare, Dumnezeu a chemat numeroşi oameni şi i-a însărcinat pe fiecare cu misiuni potrivite. Aceşti oameni au transmis la rândul lor mai departe aceste misiuni către alţi oameni aflaţi în circumstanţe asemănătoare şi având un caracter asemănător, împlinind treptat fiecare sferă a misiunii lor, de-a lungul istoriei.

Providenţa de restaurare începe cu o persoană şi se extinde la familie, naţiune şi lume, iar în ultimă instanţă va aduce restaurarea întregului cer şi pământ. Cu toate că misiunea cu care a fost însărcinat fiecare om poate fi numai o parte dintr-un întreg mult mai mare, ea la fel se desfăşoară după modelul de mai sus. Fiecare misiune începe la nivelul individului şi îşi extinde ţelul către nivelul familiei, naţiunii şi al lumii întregi. Pentru a da un exemplu din Biblie, misiunea a început cu Avraam la nivelul individual şi al familiei, a fost transmisă lui Moise la nivelul naţional şi lui Isus la nivelul mondial.

Spiritele care nu şi-au putut împlini misiunea în timpul vieţii trebuie să se întoarcă la oamenii de pe pământ care împărtăşesc acelaşi fel de misiune pe care acestea au avut-o în timpul vieţii. Atunci când un spirit ajută o persoană de pe pământ să împlinească voinţa Domnului, acea persoană va împlini nu numai misiunea sa, ci şi misiunea spiritului care l-a ajutat. Astfel, din punctul de vedere al misiunii, eul fizic al persoanei serveşte în paralel şi ca sine fizic pentru spirit. Într-un anumit sens, el reprezintă cea de a doua venire a spiritului; astfel, el poate uneori să fie numit după numele spiritului şi poate părea ca fiind reincarnarea acelui spirit.

În Biblie, Ioan Botezătorul urma să împlinească misiunea pe care Ilie a lăsat-o neîmplinită în timpul vieţii sale, din moment ce el a primit ajutorul lui Ilie în realizarea activităţilor sale. Isus l-a numit pe Ioan „Ilie”, deoarece eul fizic al lui Ioan slujea în paralel drept corp pentru Ilie (cf. Învierea 2.3.2.1).

În timpul Ultimelor Zile, anumitor oameni de pe pământ le sunt încredinţate misiuni la nivel mondial. Ei trebuie să moştenească şi să ducă la împlinire îndatoririle tuturor spiritelor din trecut care au fost devotate aceluiaşi domeniu. Spiritele acestea vor coborî asupra acestor oameni şi îi vor ajuta pentru a împlini lucrările neterminate ale spiritelor. Din moment ce, într-un anumit sens, oamenii reprezintă cea de a doua venire a acestor spirite care îi îndrumă, ei pot crede că sunt reincarnarea lor. Astfel, în Ultimele Zile, există oameni care susţin că sunt a doua venire a lui Isus, a lui Maitreya Buda, a lui Confucius, a Măslinului, sau a Pomului Vieţii. Doctrinele religiilor Hindi şi budiste cu privire la reîncarnare interpretează aceste fenomene exterioare însă f­ără a cunoaşte principiul învierii prin revenire.