Secţiunea 3. Scopul Creaţiei
3.1 Scopul creării Universului
Este scris în Facere că după ce Dumnezeu sfârşea crearea fiecărei făpturi, vedea că aceasta era bună (Facerea 1:4-31). De aici puteam înţelege că Dumnezeu dorea ca întreaga creaţie făurită de El să-I fie partener obiect al binelui. El Îşi dorea ca aceasta să devină partenerul obiect al binelui ca atunci când o va privi, să simtă bucurie.
În ce mod poate creaţia să-I aducă cea mai mare bucurie lui Dumnezeu? La urmă, după ce a făurit restul lumii creaţiei, Dumnezeu a creat omul după asemănarea cu natura Sa interioară (sung-sang) şi forma Sa exterioară (hyung-sang), şi l-a înzestrat cu capacitatea de a fi sensibil la emoţii, deoarece, dorea să Se bucure privindu-l. Dacă, după ce i-a creat Dumnezeu, oamenii ar fi construit ţara Lui, adică – Împărăţia cerurilor, bucurându-se de aceasta, conform celor trei mari binecuvântări date de Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi.” (Facerea 1:28), atunci şi Dumnezeu ar fi simţit cu siguranţă cea mai mare bucurie urmărind acest lucru.
Cum pot fi realizate cele trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu? Acestea pot fi realizate numai prin crearea fundamentului celor patru poziţii, care reprezintă baza esenţială a creaţiei. Astfel, scopul lui Dumnezeu în crearea universului era ca toate făpturile, începând cu omul să desăvârşească fundamentul celor patru poziţii în centru cu Dumnezeu, să împlinească cele trei mari binecuvântări şi să creeze Împărăţia cerurilor ca să Se bucure privind realizarea scopului binelui.
Scopul existenţei universului este, ca în centru cu omul, să-I reîntoarcă bucurie lui Dumnezeu. În plus, toate entităţile au două scopuri. Aşa cum s-a explicat mai sus, fiecare entitate are un centru de tip sung-sang şi unul de tip hyung-sang. Scopul pe care îl urmăresc aceste centre este la fel de tip sung-sang şi de tip hyung-sang, şi relaţia dintre acestea este asemenea celei dintre sung-sang şi hyung-sang. Scopul de tip sung-sang urmăreşte realizarea scopului public, iar scopul de tip hyung-sang – a celui individual, iar relaţia dintre ele este asemenea celei dintre cauză şi efect, interior şi exterior, partener subiect şi partener obiect. Aşadar, nu poate exista un scop individual separat de cel public, precum şi un scop public care nu garantează scopul individual. Astfel, întreaga varietate a fiinţelor din univers formează un organism imens interconectat prin aceste două scopuri.
3.2 Obiectul binelui care-I aduce bucurie lui Dumnezeu
Pentru a înţelege mai bine întrebările cu privire la scopul lui Dumnezeu pentru creaţie, trebuie să înţelegem mai întâi cum se produce bucuria. Bucuria nu apare în singurătate, ci numai atunci când există un partener obiect, fie material, fie imaterial, în care se manifestă natura noastră interioară şi forma exterioară, şi când simţim propria noastră natură interioară şi formă exterioară prin intermediul stimulării pe care o produce obiectul.
De exemplu, partenerul obiect al unui artist poate fi o idee a sa sau materializarea acelei idei într-o operă de artă, cum ar fi o pictură sau o sculptură. Bucuria lui apare atunci când prin stimulul venit de la acest partener obiect îşi simte propria natură interioară şi formă exterioară. Când partenerul lui obiect îl constituie ideea singură, ea nu este atât de stimulatoare şi nici bucuria pe care o aduce nu este la fel de profundă, ca cea adusă de o lucrare finisată. Acest caracter al omului ţine de asemănarea cu Dumnezeu. Putem înţelege astfel că şi Dumnezeu simte bucurie atunci când Îşi simte propriul sung-sang originar şi hyung-sang originar datorită stimulului produs de partenerii Săi obiect materiali.
Precum am explicat mai sus, în momentul realizării Împărăţiei Cerurilor prin împlinirea celor trei binecuvântări pe baza fundamentului celor patru poziţii aceasta devine obiectul binelui care-I aduce bucurie lui Dumnezeu. Acum să cercetăm în ce mod devine ea obiectul binelui care-I aduce bucurie lui Dumnezeu.
Prima binecuvântare a lui Dumnezeu este perfecţionarea caracterului individual. Omul, pentru a-şi perfecţiona caracterul, trebuie să-şi unească armonios prin acţiunea de dare şi primire sufletul şi corpul care s-au proiectat separat ca parteneri obiect ai caracteristicilor duale ale lui Dumnezeu, şi să stabilească în interiorul său fundamentul celor patru poziţii avându-L pe Dumnezeu ca centru. Omul, a cărui suflet şi corp au creat fundamentul celor patru poziţii conform idealului originar al creaţiei, devine templul lui Dumnezeu (1 Cor. 3:16) şi atinge unitatea cu El (Ioan 14:20), de aceea capătă natură divină şi simţind tot ceea ce simte Inima lui Dumnezeu, cunoscând Voia Lui, trăieşte în conformitate cu acestea. În acest mod, omul care a atins perfecţiunea la nivel individual devine partenerul obiect al sufletului său, care Îl are în centru pe Dumnezeu şi devine astfel partenerul obiect substanţial al lui Dumnezeu. Atât sufletul cât şi Dumnezeu se bucură că-şi pot simţi natura interioară şi forma exterioară prin stimularea produsă de un asemenea partener obiect. Deci, atunci când omul realizează prima binecuvântare a lui Dumnezeu, el devine partenerul obiect care Îi aduce bucurie lui Dumnezeu. Omul care a atins perfecţiunea la nivel individual începe să simtă bucuria şi tristeţea lui Dumnezeu ca pe-ale sale proprii şi nu poate săvârşi păcate care L-ar întrista pe Dumnezeu. De aceea nu poate nicidecum să cadă în păcat.
Pentru realizarea celei de-a doua binecuvântări, Adam şi Eva, partenerii obiect substanţiali în care s-au reflectat separat caracteristicile duale ale lui Dumnezeu, şi care au atins perfecţiunea la nivel individual, trebuiau să devină soţ şi soţie, să creeze unitate în armonie şi să dea naştere copiilor stabilind fundamentul familial al celor patru poziţii în centru cu Dumnezeu. Familia sau societatea care a stabilit în acest mod fundamentul celor patru poziţii în centru cu Dumnezeu asemănându-se după formă cu un om care a atins perfecţiunea constituie partenerul obiect substanţial al omului care Îl are ca centru pe Dumnezeu şi, prin urmare, devine partenerul obiect substanţial al lui Dumnezeu. Astfel atât individul, cât şi Dumnezeu se bucură atunci când simt în interiorul unei asemenea familii sau comunităţi manifestarea propriului sung-sang şi hyung-sang. Prin urmare, când omul realizează cea de-a doua binecuvântare a lui Dumnezeu, aceasta la fel devine un obiect al binelui care-I aduce bucurie lui Dumnezeu.
În continuare, să analizăm în ce mod realizarea de către om a celei de-a treia binecuvântări a lui Dumnezeu devine obiectul binelui care Îi aduce bucurie lui Dumnezeu. Pentru a elucida această întrebare, trebuie să cunoaştem mai întâi relaţia dintre oameni şi creaţie din punctul de vedere al naturii interioare şi al formei exterioare.
Înainte de a crea oamenii, Dumnezeu a creat lumea naturală după chipul naturii interioare şi a formei exterioare a omului pe care urma să-l creeze. În mod corespunzător, omul constituie întruchiparea substanţială sumară a întregii Creaţii. Anume din acest motiv el este numit microcosm al cosmosului.
Dumnezeu a creat începând cu făpturile de ordin inferior, creând pas cu pas făpturi cu funcţii mai complicate şi, în final, a creat omul ca făptură cu funcţii de nivel superior. Prin urmare, oamenii conţin toată structura, elementele şi plasticitatea pe care le găsim la animale. De exemplu, omul este capabil să imite orice sunet produs de animale, cu alte cuvinte, are toate capacităţile pe care le are aparatul vocal al animalelor. În plus, de vreme ce omul posedă toată frumuseţea formelor şi a liniilor elementelor creaţiei, pictorii îşi cizelează pana luând nuduri ca modele.
Cu toate că oamenii şi plantele au structuri şi funcţii diferite, ei sunt identici prin faptul că ambii sunt compuşi din celule. În plus, toată structura, elementele şi plasticitatea plantelor pot fi regăsite la om. De exemplu, frunza unei plante corespunde plămânului omului ca aspect şi ca funcţie. Asemenea felului în care frunzele absorb bioxidul de carbon din atmosferă, plămânul uman absoarbe oxigenul. Tulpina şi ramurile plantelor corespund inimii care distribuie elementele nutritive întregului corp. Rădăcinile plantei corespund stomacului şi intestinelor care absorb elementele nutritive.
Fiinţele umane au fost create din apă, lut şi aer; prin urmare, ele conţin elemente ale regnului mineral. Pământul, la fel, prezintă similitudini cu structura corpului uman; scoarţa terestră este acoperită cu plante, există o pânza freatică în substraturi, iar în interior se află un nucleu topit înconjurat de o manta. Această structură se aseamănă cu cea a corpului uman în care pielea este acoperită cu păr, vasele sangvine se află în interiorul musculaturii, iar măduva se află adânc în interiorul oaselor.
Semnificaţia celei de-a treia binecuvântări este perfecţionarea stăpânirii oamenilor asupra lumii creaţiei. Pentru a realiza această binecuvântare, fundamentul celor patru poziţii al stăpânirii trebuie stabilit în centru cu Dumnezeu pe baza unităţii create prin acţiunea de dare şi primire a iubirii şi frumuseţii dintre oameni şi lumea creaţiei care reprezintă partenerii obiect ca imagine şi respectiv – ca simbol ai lui Dumnezeu (Creaţia 5.2.3).
După cum a fost menţionat mai sus, lumea naturală este un partener obiect care reflectă pretutindeni natura interioară şi forma exterioară a fiinţei umane. Astfel omul centrat pe Dumnezeu, primind stimulul din partea lumii naturale – partenerul obiect substanţial al său, îşi simte propriul sung-sang şi hyung-sand şi simte bucurie. Prin urmare, Dumnezeu la fel simte bucurie fiind stimulat de faptul că-Şi vede reflectarea propriului sung-sand originar şi hyung-sang originar în unitatea dintre om şi lumea creaţiei, care devine al treilea partener obiect al Lui. În momentul în care oamenii împlinesc cea de-a treia binecuvântare a lui Dumnezeu, întregul univers devine un alt partener obiect al binelui pentru Dumnezeu care-I aduce bucurie.
Dacă scopul lui Dumnezeu pentru creaţie ar fi fost realizat în acest mod, pe pământ ar fi fost creată o lume lipsită chiar şi de umbra păcatului. Aşa o lume o numim Împărăţia Cerurilor pe pământ. Deşi mai jos va fi dată o explicaţie detaliată, omul a fost creat de la bun început ca după ce-şi va sfârşi viaţa în Împărăţia Cerurilor pe pământ şi-şi va lepăda corpul, să meargă în lumea spirituală şi să trăiască în Împărăţia Cerurilor în mod firesc.
Dacă generalizăm, toate cele expuse mai sus, putem înţelege că Împărăţia Cerurilor este asemenea unei persoane care a atins perfecţiunea individuală, asemenea naturii interioare originare şi formei exterioară originare a lui Dumnezeu. În cazul individului, comanda minţii este transmisă tuturor membrelor corpului prin intermediul sistemului nervos central, făcând corpul să reacţioneze urmând un singur scop. În mod asemănător, în Împărăţia Cerurilor poruncile lui Dumnezeu vor fi trimise co piilor Săi prin intermediul Părinţilor Adevăraţi ai omenirii, călăuzindu-i pe toţi să urmărească acelaşi scop.
- Secţiunea 1. Dualitatea caracteristicilor lui Dumnezeu şi Universul Creat
- Secţiunea 2. Forţa primă universală, acţiunea de dare şi primire, şi fundamentul celor patru poziţii
- Secţiunea 3. Scopul Creaţiei
- Secţiunea 4. Valoarea originară a creaţiei
- Secţiunea 5. Procesul creării universului şi perioada de dezvoltare a lui
- Secţiunea 6. Lumea substanţială imaterială şi lumea substanţială materială centrate pe om