Secţiunea 4. Războaiele Mondiale
4.1 Cauzele providenţiale ale Războaielor Mondiale
Războaiele izbucnesc din cauza unor astfel de factori cum ar fi conflictele de interese politice şi economice, sau ciocnirile ideologice. Însă acestea reprezintă doar cauzele exterioare. Există, de asemenea, şi cauze interioare ale războaielor, aşa cum există motive exterioare şi interioare pentru fiecare acţiune umană. Acţiunile omului sunt hotărâte de libera voinţă a individului, care încearcă să răspundă, atât exterior, unei situaţii cu care s-a confruntat, cât şi să urmeze tendinţa sa interioară către Voinţa lui Dumnezeu şi progresul providenţei Sale de restaurare. De aceea, faptul dacă este bună sau rea fapta unui om nu ar trebui judecat numai prin prisma motivelor exterioare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre războaiele mondiale, care au rezultat din ciocnirea la nivel mondial între acţiunile a numeroşi indivizi, apărute din voinţa lor liberă. Prin urmare, nu putem înţelege semnificaţia providenţială a războaielor mondiale, daca ne concentram numai asupra conflictelor bazate pe interese de ordin politic sau economic, ciocnirile ideologice şi alte cauze exterioare de acest fel.
Care sunt cauzele providenţiale interioare ale războaielor mondiale?
În primul rând, războaiele mondiale au rezultat din lupta finală şi disperată a lui Satan de a-şi păstra dominaţia. Din momentul Căderii primilor strămoşi ai omului, Satan construia imitaţii defectuoase, neprincipiale ale lumii ideale ale lui Dumnezeu. Năzuind să restaureze lumea ideală a Principiului Său, Dumnezeu îşi extindea treptat stăpânirea, redobândind-o de la lumea neprincipială care se afla sub jugul lui Satan. (cf. Paralele 7.1) Astfel, în calea providenţei de restaurare apare mai întâi o falsă reprezentare a idealului, înainte de apariţia adevăratei lui manifestări. Profeţia biblică despre aceea că antihristul va apărea înainte de întoarcerea lui Hristos este o ilustrare a acestui adevăr.
Istoria umană aflată sub dominaţia malefică a lui Satan va lua sfârşit odată cu cea de a Doua Venire a lui Hristos. Atunci ea va fi transformată în istoria omenirii care trăieşte în sfera stăpânirii binelui a lui Dumnezeu. În acel moment, Satan va da ultima sa luptă. Atunci când israeliţii erau pe cale de a părăsi Egiptul, în cadrul căii naţionale de restaurare a Canaanului, Satan a lucrat prin intermediul Faraonului ducând o luptă aprigă pentru a-i menţine în robie. În virtutea acestui fapt, partea lui Dumnezeu a avut dreptul să-l lovească cu cele trei semne supranaturale. În mod similar, în Ultimele Zile, Satan a iniţiat o ultimă luptă pentru a submina partea lui Dumnezeu, în timp ce aceasta se pregătea să pornească în calea mondială de restaurare a Canaanului. Cele trei contraatacuri ale lui Dumnezeu împotriva agresiunilor lui Satan s-au manifestat sub forma celor trei războaie mondiale.
În al doilea rând, cele trei războaie mondiale au avut loc pentru a îndeplini condiţiile de răscumpărare mondiale, necesare restaurării celor trei mari binecuvântări. Odată cu crearea fiinţelor umane, Dumnezeu le-a dat trei binecuvântări: să atingă perfecţiunea individuală, să se înmulţească ca familie ideală şi să stăpânească creaţia. (Geneza 1:28) Împlinind aceste binecuvântări, primii noştri strămoşi trebuiau să construiască Împărăţia Cerurilor pe pământ. Din moment ce Dumnezeu Însuşi a creat oamenii si i-a binecuvântat, El nu putea anula aceste binecuvântări doar din cauză că ei au căzut. Dumnezeu a trebuit să îngăduie oamenilor decăzuţi să ridice o lume neprincipială, care a imitat cele trei binecuvântări, chiar dacă în mod denaturat în centru cu Satan. Prin urmare, în momentul încheierii istoriei umane, apar societăţi neprincipiale, care au realizat în mod denaturat forma exterioară a celor trei binecuvântări: pretinsa perfecţiune individuală în centru cu Satan, înmulţirea copiilor lui Satan şi cucerirea lumii în frunte cu Satan. Pentru a îndeplini condiţiile mondiale de răscumpărare pentru restaurarea celor trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu, trebuie să izbucnească trei conflicte mondiale, prin care Dumnezeu poate să învingă asupra acestor societăţi satanice prin intermediul celor trei etape, formare, creştere şi desăvârşire.
În al treilea rând, cele trei războaie mondiale au apărut pentru ca întreaga omenire sa poată depăşi la nivel mondial cele trei ispite prin care Satan l-a ispitit pe Isus. Asemenea discipolilor lui Isus, creştinii trebuie să urmeze calea Învăţătorului lor şi să reziste celor trei ispite pe care acesta le-a înfruntat în pustiu, la nivel individual, familial, naţional şi mondial.
În al patrulea rând, războaiele mondiale au avut loc pentru a îndeplini condiţia mondială de răscumpărare pentru restaurarea suveranităţii lui Dumnezeu. Dacă primii oameni nu ar fi căzut, ci ar fi atins perfecţiunea trecând prin cele trei etape ale perioadei de dezvoltare, ei ar fi realizat lumea suveranităţii lui Dumnezeu. În mod asemănător, şi restaurarea mondială trebuie să treacă prin trei etape. Restaurarea acestei lumi necesită ca ea să fie divizată mai întâi în lumea de tip Cain şi cea de tip Abel, şi să aibă loc trei războaie finale, în care lumea cerească, de tip Abel, să învingă lumea satanică, de tip Cain. Aceasta reprezintă o condiţie de a restaura prin răscumpărare la nivel mondial uciderea lui Abel de către Cain. După aceasta, poate fi întemeiată lumea suveranităţii lui Dumnezeu. Prin urmare, războaiele mondiale reprezintă conflictele globale finale din istoria omenirii, care restaurează orizontal, prin răscumpărare scopul tuturor războaielor care au fost duse pentru restaurarea suveranităţii lui Dumnezeu în calea verticală a providenţei.
4.2 Primul Război Mondial
4.2.1 Prezentarea sumară a Providenţei în Primul Război Mondial
Monarhia absolută a luat sfârşit drept consecinţă a revoluţiilor democratice de tip Cain şi de tip Abel, care apăruseră din concepţiile despre viaţă de tip Cain şi de tip Abel. Revoluţia Industrială care a urmat a curăţat rămăşiţele feudalismului şi a deschis calea pentru dezvoltarea capitalismului. Apoi a urmat epoca imperialismului. În sfera politică, Primul Război Mondial a reprezentat un conflict dintre democraţiile de tip Abel, care urmăreau scopul providenţei de restaurare, şi statele autoritare, în care înfloreau idealurile democraţiei de tip Cain şi care se opuneau scopurilor providenţei de restaurare. El a fost dus între naţiunile imperialiste de partea lui Dumnezeu şi naţiunile imperialiste de partea lui Satan. În termenii intereselor economice, acest război a reprezentat un conflict dintre naţiunile mai dezvoltate şi naţiunile capitaliste industrializate de curând, pentru colonii.
În cadrul sferei religioase şi a ideologiei, naţiunile de tip Cain includeau Turcia, o naţiune musulmană care persecuta creştinii, şi aliaţii ei, Germania şi Austro-Ungaria. Ele au luptat împotriva naţiunilor de tip Abel, ca Marea Britanie, Statele Unite, Franţa şi Rusia, care în general susţineau creştinismul. La sfârşitul Primului Război Mondial, democraţiile de tip Abel au obţinut victorie la etapa de formare.
4.2.2 Ce hotărăşte apartenenţa la partea lui Dumnezeu sau la cea a lui Satan?
Întrebarea despre apartenenţa ţărilor la partea lui Dumnezeu sau la partea lui Satan este decisă de direcţia providenţei lui Dumnezeu pentru restaurare. Acele care sunt în corespundere cu direcţia providenţei lui Dumnezeu sau acţionează în unison cu această direcţie, chiar indirect, sunt de partea lui Dumnezeu, iar acele care iau o poziţie opusă sunt de partea lui Satan. Prin urmare, faptul dacă o persoană ori o naţiune aparţine sau nu părţii lui Dumnezeu, sau părţii lui Satan, nu este întotdeauna judecat după bunul nostru simţ sau conştiinţa noastră. De exemplu, cineva care este ignorant de providenţa lui Dumnezeu poate să considere că uciderea de către Moise a supraveghetorului egiptean a fost o faptă rea. Însă, ea poate fi privită ca o faptă buna, deoarece era în concordanţă cu providenţa lui Dumnezeu. În mod asemănător poate fi privit şi faptul că Evreii au invadat ţinutul Canaanului şi au ucis numeroşi canaaniţi, fără vreo justificare aparentă. Pentru cineva care nu cunoaşte providenţa lui Dumnezeu, fapta lor poate părea rea şi plină de cruzime; cu toate acestea, ea era justificată în ochii lui Dumnezeu. Chiar dacă printre canaaniţi existau mai mulţi oameni buni la inimă decât printre israeliţi, Canaanul acelor timpuri aparţinea în întregime părţii lui Satan, în timp ce israeliţii aparţineau în întregime părţii lui Dumnezeu.
Să studiem mai departe acest concept în sfera religiei. Din moment ce scopul fiecărei religii este binele, fiecare dintre ele aparţine părţii lui Dumnezeu. Totuşi, când o religie stă în calea altei religii, care este mai aproape de centrul providenţei lui Dumnezeu, ea se va pomeni de partea lui Satan. Unei religii îi este dată o misiune corespunzătoare epocii ei, însă dacă ,după ce timpul responsabilităţii ei a trecut, ea devine un obstacol în calea apariţiei unei noi religii care vine cu o nouă misiune pentru următoarea epocă, atunci ea se află de partea lui Satan. Înainte de venirea lui Isus, iudaismul şi credincioşii săi se aflau de partea lui Dumnezeu. Însă, atunci când ei l-au persecutat pe Isus, cel venit cu o nouă misiune – care printre alte lucruri ar fi împlinit şi scopul iudaismului – ei au trecut de partea lui Satan, indiferent cu câtă credinţă l-ar fi slujit ei pe Dumnezeu în trecut.
În lumea modernă, sistemele care adoptă concepţia despre viaţă de tip Abel aparţin părţii lui Dumnezeu, iar cele care adoptă concepţia despre viaţă de tip Cain se află de partea lui Satan. De exemplu, oricât de etic şi sacrificial ar putea să pară, din punct de vedere umanist, un concept materialist înrădăcinat în viziunea despre viaţă de tip Cain, el oricum aparţine părţii lui Satan. Din acest motiv, se poate considera că lumea comunistă este o lume satanică. Pe de altă parte, din moment ce lumea democratică, care asigură libertatea religiei, se bazează pe concepţia despre viaţă de tip Abel, o putem considera ca fiind de partea lui Dumnezeu.
Creştinismul a fost stabilit ca religie centrală, având misiunea finală de a împlini scopurile tuturor religiilor. (cf. Eshatologie 2.3) Prin urmare, orice naţiune care persecută creştinismul sau împiedică progresul lui, fie în mod direct ori indirect, se află de partea lui Satan. În Primul Război Mondial, Forţele Aliate în care intrau Marea Britanie, Statele Unite, Franţa şi Rusia erau naţiuni creştine; mai mult, ele au luptat pentru eliberarea creştinilor persecutaţi în Turcia. Astfel, ele se aflau de partea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Germania şi Austro-Ungaria, Puterile Centrale conducătoare, au sprijinit Turcia, o naţiune musulmană, care a persecutat creştinismul. De aceea, împreună cu Turcia ele s-au aflat de partea lui Satan.
4.2.3 Cauzele providenţiale care au determinat începerea Primului Război Mondial
Care au fost cauzele providenţiale interioare ale Primului Război Mondial? Primul Război Mondial trebuia să aibă loc mai întâi pentru a îndeplini condiţia mondială de răscumpărare pentru restaurarea celor trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu, la etapa de formare. Satan construise înaintea lui Dumnezeu o imitaţie denaturată a lumii ideale a lui Dumnezeu, care trebuia să fie stabilită de către Adam. Prin urmare, la sfârşitul istoriei trebuie să apăra o lume neprincipială, care a realizat forma exterioară, denaturată a celor trei binecuvântări la etapa de formare, condusă de către un antipod al lui Adam de partea lui Satan. Partea lui Dumnezeu trebuie să învingă această lume neprincipială, îndeplinind astfel condiţia de răscumpărare.
De fapt, kaiserul Germaniei Wilhelm al II-lea (1859 - 1941), cel care a iniţiat Primul Război Mondial, a reprezentat acest antipod al lui Adam de partea lui Satan. El era imitarea unei persoane care obţinuse perfecţiunea individuală la etapa de formare, afişa aspectul împlinirii binecuvântării de înmulţire a copiilor, prin propagarea pangermanismului, şi demonstra o formă de stăpânire asupra creaţiei prin implementarea politicii sale de hegemonie mondială. În acest mod, Kaiserul a realizat o lume neprincipială, împlinind o imitaţie satanică a celor trei mari binecuvântări la etapa de formare. Primul Război Mondial trebuia să îndeplinească condiţia mondială de răscumpărare la etapa de formare, pentru a restaura în viitor lumea în care cele trei mari binecuvântări vor fi împlinite cu adevărat în centru cu Dumnezeu.
În al doilea rând, Primul Război Mondial a avut loc pentru a da posibilitatea oamenilor care se aflau de partea lui Dumnezeu să depăşească împreună prima ispita a lui Isus la nivel mondial. În lumina semnificaţiei celor trei ispite ale lui Isus, ne putem da seama că partea lui Dumnezeu trebuia să învingă în Primul Război Mondial pentru a îndeplini condiţia de răscumpărare pentru restaurarea primei binecuvântări a lui Dumnezeu la nivelul întregii lumi. Învingând prima sa ispită în pustiu, Isus s-a recuperat pe sine, cel simbolizat de stâncă, şi a stabilit fundamentul pentru restaurarea perfecţiunii caracterului individual. În mod asemănător, prin victoria în Primul Război Mondial, partea lui Dumnezeu nu numai că trebuia să învingă lumea lui Satan şi centrul ei, ea, de asemenea, trebuia să construiască lumea lui Dumnezeu şi să stabilească fundamentul pentru propriul ei centru, Domnul celei de a Doua Veniri. Aceasta urma să fie baza pe care Hristos cel reîntors putea să se nască şi sa-şi perfecţioneze caracterul său individual.
În al treilea rând, Primul Război Mondial a avut loc pentru a stabili la etapa de formare fundamentul pentru restaurarea suveranităţii lui Dumnezeu. Democraţia a apărut pentru a pune capăt regimurilor monarhice autoritare, şi reprezintă sistemul politic ultim care are misiunea de a restaura suveranitatea lui Dumnezeu. (cf. Paralele 7.2.6) În timpul Primului Război Mondial, partea lui Dumnezeu era responsabilă să fie victorioasă şi să-şi extindă teritoriul politic pentru a creştina lumea. Stabilind astfel un vast şi solid fundament politic şi economic, ea ar fi asigurat la etapa de formare fundamentul pentru lumea democratică, şi, în acelaşi timp, fundamentul la etapa de formare pentru restaurarea suveranităţii lui Dumnezeu.
4.2.4 Rezultatele providenţiale ale Primului Război Mondial
Victoria Puterilor Aliate (Antantei) în Primul Război Mondial a îndeplinit condiţia de răscumpărare la etapa de formare, pentru restaurarea celor trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu la nivel mondial. Prin depăşirea primei ispite a lui Isus la nivel mondial, ei au realizat condiţia de răscumpărare pentru restaurarea primei binecuvântări a lui Dumnezeu la nivel mondial. Victoria democraţiei a stabilit, de asemenea, la etapa de formare fundamentul pentru restaurarea suveranităţii lui Dumnezeu. Odată cu înfrângerea lumii satanice şi a conducătorului ei, Kaiserul, lumea care se afla de partea lui Dumnezeu a câştigat victoria la etapa de formare şi a stabilit fundamentul pentru naşterea lui Hristos cel reîntors, care este destinat să fie Domnul lumii lui Dumnezeu. Concomitent, în Rusia a fost stabilit comunismul. Curând Stalin s-a ridicat la putere ca antipod al Domnului celei de a Doua Veniri de partea lui Satan.
Din moment ce Hristos vine cu idealurile Împărăţiei Cerurilor pe pământ – interdependenţă, bunăstare reciprocă şi valori împărtăşite universal – partea satanică încearcă să realizeze aceste idealuri, înaintea lui, prin construirea unei imitaţii a Împărăţiei Cerurilor pe pământ, condusă de către antipodul satanic al Domnului celei de a Doua Veniri. În concluzie, odată cu victoria părţii lui Dumnezeu în Primul Război Mondial, a fost stabilit fundamentul pentru cea de a Doua Venire a lui Mesia. Din acel moment a început etapa de formare a providenţei Celei de a Doua Veniri.
4.3 Al Doilea Război Mondial
4.3.1 Privire generală asupra providenţei în al Doilea Război Mondial
Originea spirituală a democraţiei moderne se află în lupta oamenilor pentru realizarea valorilor viziunii despre viaţă de tip Abel. Democraţia urmează aspiraţiile interioare şi exterioare ale naturii umane originare, şi se va dezvoltă, cu siguranţă, în direcţia lumii ideale a lui Dumnezeu. Fascismul, pe de altă parte, constrânge oamenii în urmărirea aspiraţiilor naturii lor originare. În cel de al Doilea Război Mondial, democraţia, aflându-se pe fundamentul victoriei la etapa de formare obţinute în Primul Război Mondial, a învins fascismul şi a asigurat victoria la etapa de creştere.
4.3.2 Natura fascismului
Atunci când criza economică a cuprins întreaga lume în anii treizeci ai secolului douăzeci, unele ţări au încercat să iasă din această situaţie prin adoptarea fascismului. Aceasta a fost calea urmată de Germania, Japonia şi Italia, care s-au simţit izolate şi înconjurate de ostilitate.
Ce reprezintă, atunci, fascismul? Fascismul neagă valorile fundamentale ale democraţiei moderne, inclusiv respectul pentru individ şi drepturile lui fundamentale: libertatea cuvântului, a presei şi a întrunirilor, la fel şi sistemul parlamentar. Rasa sau naţionalitatea reprezintă valoarea supremă, care trebuie susţinută de către un stat-naţiune puternic. Indivizii şi instituţiile există exclusiv pentru binele statului.
Sub fascism, oamenii nu pot să-şi revendice libertatea ca drept inviolabil al lor; ei trebuie să o sacrifice, îndeplinindu-şi datoria de slujire statului. Principiul călăuzitor al fascismului în politică susţine că toată puterea şi autoritatea trebuie să fie încredinţată unui singur lider suprem, în loc să fie distribuită între oameni. Voinţa personală a liderului dictează ideologia guvernatoare pentru întreaga naţiune. Mussolini în Italia, Hitler în Germania şi liderii guvernului militarist al Japoniei au fost dictatori de tip fascist.
4.3.3 Ţările de partea lui Dumnezeu şi ţările de partea lui Satan în cel de-al Doilea Război Mondial
În cel de al Doilea Război Mondial, alianţa ţărilor democratice - Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa - a condus ţările care se aflau de partea lui Dumnezeu. De partea lui Satan se afla alianţa ţărilor fasciste: Germania, Japonia şi Italia. Ce anume a determinat ca prima dintre alianţe să se afle de partea lui Dumnezeu, iar ultima de partea lui Satan? Aliaţii se aflau de partea lui Dumnezeu, deoarece sistemul lor politic era democraţia, un sistem politic pentru etapa finală a providenţei de restaurare, fondat în baza viziunii despre viaţă de tip Abel. Puterile Axei, pe de altă parte, se aflau de partea lui Satan, deoarece susţineau fascismul, care era anti-democratic şi a provenit din viziunea despre viaţă de tip Cain. Mai mult ca atât, Aliaţii şi Puterile Axei au fost separate în partea lui Dumnezeu şi partea lui Satan, deoarece primele naţiuni au susţinut creştinismul, în timp ce ultimele i s-au opus şi l-au persecutat.
Germania, liderul Puterilor Axei, a lipsit oamenii de libertăţile lor de bază, iar opresiunea ei ideologică a negat libertatea lor religioasă. Mai mult, Hitler a masacrat şase milioane de evrei. După încheierea unui acord cu papa, Hitler a încercat să supună bisericile sub controlul episcopilor care-l susţineau, în acelaşi timp, corupând creştinismul şi transformându-l într-un neo-păgânism naţionalist, bazat pe credinţele primitive germanice. În semn de protest, unii protestanţi şi catolici s-au opus cu înverşunare.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial militariştii japonezi au obligat fiecare biserică din Coreea să instaleze un kamidana, un altar al zeilor şintoişti, şi i-au obligat pe creştinii coreeni să se închine la sanctuarele şintoiste. Acei creştini care nu au cedat au fost întemniţaţi sau ucişi. Creştinii coreeni care au fugit în Manciuria, în căutarea libertăţii religioase, au fost masacraţi. Aceste măsuri împotriva creştinismului coreean s-au intensificat spre sfârşitul războiului.
Italia a susţinut cauza Germaniei, fiind una din Puterile Axei. Mergând împotriva providenţei lui Dumnezeu, Mussolini a promovat catolicismul ca religie de stat, cu intenţia meschină de a-l folosi pentru unificarea oamenilor sub regimul său fascist. În baza acestor factori, Germania, Japonia şi Italia pot fi clasificate ca ţări de partea lui Satan în cel de al Doilea Război Mondial.
4.3.4 Rolurile providenţiale ale celor trei ţări de partea lui Dumnezeu şi ale celor de partea lui Satan
Unul din scopurile care a determinat al Doilea Război Mondial a fost îndeplinirea condiţiei de răscumpărare mondiale la etapa de creştere pentru restaurarea celor trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu, aşa cum trebuia să se întâmple şi în timpul lui Isus. La început, binecuvântările lui Dumnezeu nu au fot realizate din cauza căderii lui Adam, a Evei şi a arhanghelului. Prin urmare, în restaurarea celor trei binecuvântări este necesar să existe trei reprezentanţi care să preia respectivele roluri. Astfel, în cadrul providenţei de salvare spirituală, Dumnezeu a restaurat în mod spiritual cele trei binecuvântări prin eforturile comune ale lui Isus înviat, cel de al doilea Adam, ale Sfântului Duh, care o reprezenta pe Eva, (cf. Hristologie 4.1) şi ale îngerilor. Prin urmare, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, cele trei ţări de partea lui Dumnezeu, reprezentându-i pe Adam, pe Eva şi pe arhanghel, au luptat împotriva celor trei ţări de partea lui Satan, care la fel i-au reprezentat pe Adam, pe Eva şi pe arhanghel. Victoria ţărilor de partea lui Dumnezeu ar fi creat o condiţie de răscumpărare la etapa de creştere pentru restaurarea celor trei mari binecuvântări. Satan, care era conştient de această providenţă, I-a luat-o înainte lui Dumnezeu, unind cele trei ţări care îi reprezentau pe Adam, pe Eva şi pe arhanghel de partea sa, şi le-a făcându-le să atace cele trei ţări de partea lui Dumnezeu.
Statele Unite, ca naţiune de tip masculin, îl reprezenta pe Adam de partea lui Dumnezeu. Marea Britanie, ca naţiune de tip feminin o reprezenta pe Eva de partea lui Dumnezeu. Franţa, ca naţiune de tip mixt, îl reprezenta pe arhanghel de partea lui Dumnezeu. De partea lui Satan, Germania, ca naţiune de tip masculin, îl reprezenta pe Adam; Japonia, ca naţiune de tip feminin, o reprezenta pe Eva; şi Italia, ca naţiune de tip mixt, îl reprezenta pe arhanghel. În Primul Război Mondial, la etapa de formare, aceste trei poziţii de partea lui Dumnezeu le-au reprezentat Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, în timp ce Germania, Austria şi Turcia au ocupat aceleaşi poziţii de partea lui Satan.
Uniunea Sovietică, ţară de partea lui Satan, a participat în cel de al Doilea Război Mondial de partea lui Dumnezeu. Cum a fost posibil acest lucru? Atunci când societatea medievală nu şi-a îndeplinit scopul providenţial, ea a devenit un obstacol pentru ambele părţi, cea a lui Dumnezeu, şi cea a lui Satan, care apoi s-au divizat şi s-au dezvoltat pe parcurs în cele două lumi: democratică şi comunistă. Viziunile despre viaţă de tip Cain şi de tip Abel au lucrat împreună pentru a distruge societatea medievală, iar mai târziu monarhia absolută şi imperialismul.
Precum providenţa lui Dumnezeu se dezvoltă odată cu fluxul timpului său, eforturile lui Satan de a construi o imitaţie neprincipială a lumii ideale sunt, de asemenea, legate de fluxul timpului curent. Atunci când ordinea socială predominantă împiedică formarea unor noi societăţi, inclusiv şi pe cele care promovează scopurile lui Satan, Satan se alătură luptei pentru distrugerea ei.
Într-un mod asemănător, fascismul a devenit un obstacol pentru ambele părţi, cea a lui Satan, şi cea a lui Dumnezeu. Deoarece providenţa de restaurare prin răscumpărare cerea ca Dumnezeu să-i permită temporar părţii lui Satan să formeze lumea comunistă, Uniunii Sovietice în cel de al Doilea Război Mondial i-a fost permis să se alăture ţărilor de partea lui Dumnezeu, cu scopul de a distruge fascismul, şi pentru a-şi construi rapid statul său comunist. Cu toate acestea, imediat după ce al Doilea Război Mondial a luat sfârşit, lumea comunistă şi cea democratică s-au separat definitiv.
4.3.5 Cauzele providenţiale ale celui de-al Doilea Război Mondial
Cauzele providenţiale interioare care au determinat cel de-al Doilea Război Mondial au fost următoarele: în primul rând, războiul a izbucnit pentru a îndeplini condiţia de răscumpărare mondială la etapa de creştere pentru restaurarea celor trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu. Lumea ideală, în care cele trei binecuvântări ale lui Dumnezeu sunt împlinite şi care nu a putut fi realizată de către Adam din cauza căderii, trebuia să fie realizată de către Isus, trimis de Dumnezeu ca cel de al doilea Adam. Însă, acest ideal a fost realizat doar în plan spiritual, deoarece Isus a murit pe cruce. Întrucât Satan încearcă să realizeze înaintea lui Dumnezeu o imitaţie denaturată a lumii ideale, la finalul istoriei va apărea, cu siguranţă, o lume neprincipială, care va crea impresia greşită a realizării celor trei binecuvântări la etapa de creştere, condusă de antipodul satanic al lui Isus. Partea lui Dumnezeu trebuie să învingă asupra acestei lumi, îndeplinind astfel condiţia de răscumpărare mondială la etapa de creştere, necesară pentru restaurarea lumii ideale în care cele trei mari binecuvântări sunt realizate pe deplin, în centru cu Dumnezeu.
Hitler a fost antipodul satanic al lui Isus. Chiar dacă voinţa sa a fost total contrară celei a lui Isus, anumite aspecte ale vieţii lui Hitler au copiat într-un mod pervers unele evenimente din viaţa lui Isus: viziunea sa grandioasă, viaţa solitară şi dispariţia corpului său după moarte sunt exemple de acest gen. De asemenea, Hitler a fost antipodul satanic al lui Adam perfect la etapa de creştere. El a imitat realizarea Primei Binecuvântări - perfecţiunea personalităţii, a creat o parodie a celei de-a Doua Binecuvântări - înmulţirea copiilor, susţinând ideea purităţii poporului german ca rasă supremă şi a simulat cea de-a Treia Binecuvântare - stăpânirea asupra creaţiei, prin politica sa de cucerire a lumii. În acest fel, Hitler a realizat o lume neprincipială cu o formă satanică a celor trei binecuvântări, împlinite la etapa de creştere. Prin victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, partea lui Dumnezeu trebuia să îndeplinească condiţia de răscumpărare mondială la etapa de creştere pentru restaurarea lumii ideale a celor trei binecuvântări ale lui Dumnezeu.
A doua cauză providenţială care a determinat războiul a fost acea care prevedea ca oamenii de partea lui Dumnezeu să depăşească a doua ispită a lui Isus la nivel mondial. În lumina semnificaţiei celor trei ispite ale lui Isus, putem recunoaşte că partea lui Dumnezeu trebuia să învingă în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a îndeplini condiţia de răscumpărare pentru restaurarea mondială a celei de-a doua binecuvântări ale lui Dumnezeu. Aşa cum Isus a stabilit fundamentul pentru restaurarea copiilor depăşind cea de-a doua ispită în pustiu, partea lui Dumnezeu trebuia să stabilească fundamentul mondial la etapa de creştere pentru democraţie, triumfând în cel de-al Doilea Război Mondial.
Cea de a treia cauză providenţială a războiului a fost acea de stabilire a fundamentului la etapa de creştere pentru restaurarea suveranităţii lui Dumnezeu. Prin victoria părţii lui Dumnezeu în Primul Război Mondial, lumea democratică şi-a asigurat fundamentul la etapa de formare. Lucrând pentru construirea lumii de tip Cain, partea lui Satan, de asemenea, a beneficiat de pe urma prăbuşirii absolutismului ţarist în timpul Primului Război Mondial şi a stabilit fundamentul la etapa de formare pentru lumea comunistă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lumea comunistă şi lumea democratică şi-au construit în mod separat propriile fundamente la etapa de creştere, înainte de a se separa la sfârşitul războiului. Prin construirea acestui fundament la etapa de creştere pentru lumea democratică a fost restaurat fundamentul la etapa de creştere pentru suveranitatea lui Dumnezeu.
4.3.6 Rezultatele providenţiale ale celui de-al Doilea Război Mondial
Victoria părţii lui Dumnezeu în cel de-al Doilea Război Mondial a îndeplinit condiţia de răscumpărare la etapa de creştere pentru restaurarea mondială a celor trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu. Purtând semnificaţia depăşirii de către Isus a celei de-a doua ispite la nivel mondial, această victorie a îndeplinit condiţia de răscumpărare pentru restaurarea mondială a celei de-a doua binecuvântări a lui Dumnezeu. În final, prin stabilirea fundamentului la etapa de creştere pentru lumea democratică, a fost stabilit fundamentul la etapa de creştere pentru restaurarea stăpânirii lui Dumnezeu.
În timp ce Hitler reprezenta antipodul lui Isus de partea lui Satan, Stalin reprezenta anti-tipul celei de-a Doua Veniri a lui Isus de partea lui Satan. Faptul că Hitler şi naţiunea sa au fost distruşi, iar Stalin şi fundamentul său al comunismului mondial se întărise, a indicat că timpul pentru construirea împărăţiei spirituale în centru cu Isus înviat a trecut, şi s-a început epoca pentru construirea unui nou cer şi a unui nou pământ (Apocalipsa 21:1-7) sub conducerea Domnului celei de a Doua Veniri.
La încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a început etapa de creştere a providenţei pentru Cea de-a Doua Venire. Mulţi creştini au început să primească revelaţii despre reîntoarcerea lui Isus, şi în întreaga lume au început să se petreacă lucrări spirituale ale lui Dumnezeu. De atunci, bisericile tradiţionale au devenit din ce în ce mai confuze, divizate şi secularizate; ele îşi pierdeau treptat esenţa vieţii lor spirituale. Acestea sunt fenomenele Ultimelor Zile, care se petrec conform providenţei finale a lui Dumnezeu de a unifica toate religiile printr-o nouă şi ultimă expresie a adevărului .
4.4 4.4.Cel de-al Treilea Război Mondial
4.4.1 Este cel de-al Treilea Război Mondial inevitabil?
Noi ştim că deoarece Dumnezeu le-a dat primilor strămoşi ai omenirii binecuvântarea de a stăpâni universul, atunci când Satan lucrează prin oamenii decăzuţi pentru a crea o imitaţie neprincipială a lumii în care această binecuvântare este împlinită, Dumnezeu trebuie să permită acest lucru. Dumnezeu îşi conduce providenţa mergând pe urmele lui Satan, pentru a redobândi lumea şi roadele ei de la Satan. La încheierea istoriei umane, partea lui Satan şi cea a lui Dumnezeu vor lupta pentru a obţine suveranitatea asupra lumii. Din acest motiv lumea democratică şi lumea comunistă se confruntă. Drept urmare, desfăşurarea războaielor mondiale a devenit inevitabilă, pentru a diviza mai întâi şi apoi a uni aceste două lumi.
Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial au avut scopul providenţial de divizare a globului pământesc în lumea democratică şi lumea comunistă. După aceasta trebuie să aibă loc un alt război pentru a le unifica. Acest conflict este cel de-al Treilea Război Mondial. Cel de-al Treilea Război Mondial este inevitabil; însă, există două căi posibile în care se poate desfăşura.
O cale de supunere a părţii lui Satan este prin intermediul conflictului armat. Totuşi, la încheierea conflictului trebuie să apără o lume ideală în care toată omenirea să se bucure împreună. Acest lucru însă niciodată nu se poate înfăptui doar prin învingerea duşmanilor în luptă. După aceea, trebuie obţinută supunerea lor interioară; pentru ca toţi să se împace şi să se bucure din adâncul inimii. Pentru a realiza această sarcină, trebuie să apară o ideologie perfectă care poate satisface dorinţele naturii originare a tuturor oamenilor.
O altă cale de desfăşurare a acestui război este un conflict ideologic totalmente interior, fără izbucnirea unor ostilităţi armate, având ca scop supunerea lumii satanice şi unificarea ei într-un timp scurt. Oamenii sunt fiinţe raţionale. Prin urmare, o lume perfectă, unită poate fi stabilită numai atunci când oamenii cedează unul celuilalt şi participă la unificare printr-o redeşteptare spirituală profundă. Prin care din aceste două căi va fi purtat, de fapt, cel de-al Treilea Război Mondial? Aceasta depinde de succesul sau eşecul oamenilor în îndeplinirea părţii lor de responsabilitate. De unde va apărea ideologia necesară pentru rezolvarea acestui conflict şi stabilirea unei noi lumi?
Cu siguranţă, ea nu poate apărea în lumea comunistă, care-şi are rădăcinile în viziunea despre viaţă de tip Cain, deoarece această viziune se opune aspiraţiilor interioare ale naturii originare a oamenilor. Mai degrabă, această ideologie trebuie să răsară din lumea democratică, care-şi are rădăcinile în viziunea despre viaţă de tip Abel. Cu toate acestea, istoria a demonstrat că nici una din ideologiile tradiţionale predominante în lumea democratică nu poate învinge cu adevărat ideologia comunistă. De aceea, din mijlocul lumii democratice va apărea o ideologie necunoscută până acum.
Pentru ca această ideologie nouă să se poată naşte, trebuie să apară mai întâi o nouă expresie a adevărului. Acest adevăr nou constituie esenţa viziunii despre viaţă de tip Abel şi nucleul democraţiei. Precum s-a întâmplat şi în trecut, atunci când apare o nouă expresie a adevărului, ea poate contrazice vechile forme de exprimare a adevărului, în care credeau mulţi oameni. Prin urmare, chiar şi lumea democratică va fi divizată în două tabere, care se vor confrunta asemenea lui Cain şi Abel. Atunci când noul adevăr îşi va asigura un fundament victorios în lumea democratică şi va înfrânge apoi ideologia comunistă, unificarea lumii în baza unui adevăr unic va putea fi realizată.
Satan cunoştea planul lui Dumnezeu de unificare a lumii printr-un adevăr unic, de aceea, pentru a unifica omenirea în centru cu sine, el a prezentat o falsă imitaţie a adevărului. Acest fals adevăr este materialismul dialectic. Materialismul dialectic neagă existenţa oricărei realităţi spirituale, dând explicaţie cauzelor şi legităţilor existenţei universului în baza unei logici exclusiv materialiste. Negarea existenţei lui Dumnezeu înseamnă, de asemenea, negarea existenţei lui Satan. În acest fel, prin promovarea materialismului dialectic, Satan neagă realitatea sa, chiar şi cu riscul propriei dispariţii. Satan a înţeles cum se vor petrece lucrurile la încheierea istoriei umane, şi a ştiut prea bine că el va pieri cu siguranţă. Acceptând că acesta nu mai era timpul pentru a fi slăvit, el a ridicat o monstruoasă negaţie a lui Dumnezeu, sacrificându-se chiar şi pe sine însuşi. Aceasta reprezintă rădăcina spirituală a materialismului dialectic. Atât timp cât lumii democratice îi lipseşte adevărul care să poată răsturna această doctrină a răului, ea va continua să fie vulnerabilă şi se va afla în defensivă. Din acest motiv, o persoană de partea lui Dumnezeu trebuie să proclame adevărul desăvârşit.
4.4.2 Rezumatul providenţei în cel de-al Treilea Război Mondial
Cel de-al Treilea Război Mondial este un conflict final în providenţa de restaurare. Dumnezeu intenţionează ca prin acest război lumea democratică să supună lumea comunistă şi să construiască lumea ideală. În ajunul Primului Război Mondial naţiunile de partea lui Dumnezeu şi-au extins influenţa economică şi politică prin revendicarea coloniilor în toată lumea, contribuind la providenţa lui Dumnezeu. Spre sfârşitul războiului aceste naţiuni au stabilit fundamentul mondial la etapa de formare pentru democraţie. Prin cel de-al Doilea Război Mondial ele au stabilit fundamentul mondial la etapa de creştere pentru democraţie, consolidând astfel lumea democratică. În timpul celui de-al Treilea Război Mondial, partea lui Dumnezeu trebuie să găsească o viziune despre viaţă de tip Abel perfectă, bazată pe noul adevăr, şi să ducă la bun sfârşit stabilirea fundamentului mondial la etapa de desăvârşire pentru democraţie. După aceea, partea lui Dumnezeu trebuie să călăuzească întreaga omenire către o lume unită. Pe scurt, cel de-al Treilea Război Mondial este ultimul mare război la sfârşitul istoriei, când partea lui Dumnezeu restaurează orizontal prin răscumpărare totul ce a fost pierdut în favoarea lui Satan pe parcursul celor trei etape de prelungire a providenţei.
4.4.3 Cauzele providenţiale ale celui de-al Treilea Război Mondial
Aşa cum a fost explicat şi mai devreme, faptul, dacă cel de-al Treilea Război Mondial se va desfăşura prin forţa armată sau ca un conflict ideologic, depinde de responsabilitatea oamenilor care slujesc providenţei lui Dumnezeu. Indiferent de acest lucru, acest conflict mondial este inevitabil. Care sunt cauzele interioare providenţiale care au determinat cel de-al Treilea Război Mondial?
În primul rând, războiul trebuie sa aibă loc pentru a îndeplini condiţia de răscumpărare mondială la etapa de desăvârşire, pentru restaurarea celor trei mari binecuvântări ale lui Dumnezeu. Atunci când, din cauza necredinţei oamenilor Isus a putut împlini providenţa de restaurare doar pe plan spiritual, a apărut necesitatea ca el să revină şi să restaureze lumea idealului lui Dumnezeu atât spiritual, cât şi fizic. Însă, deoarece Satan creează primul forma denaturată a idealului lui Dumnezeu, la încheierea istoriei va apărea o lume neprincipială, care va pretinde că a restaurat cele trei mari binecuvântări sub conducerea unui antipod satanic al Domnului celei de-a Doua Veniri. Prin înfrângerea acestei lumi satanice, partea lui Dumnezeu este responsabilă de îndeplinirea unei condiţii de răscumpărare mondiale la etapa de desăvârşire pentru a restaura lumea ideală, în care cele trei mari binecuvântări sunt împlinite în centru cu Dumnezeu.
Stalin a fost antipodul satanic al Domnului celei de-a Doua Veniri. El a fost venerat ca fiind un om perfect. Promovând solidaritatea dintre ţărani şi muncitori în opoziţie faţă de lumea democratică, el a imitat binecuvântarea înmulţirii copiilor, iar prin politica sa de dominaţie mondială a comunismului el a obţinut o aparenţă a binecuvântării de stăpânire a creaţiei. Astfel, Stalin a creat o lume comunistă vastă, care a realizat în mod denaturat o aparenţă a celor trei mari binecuvântări. Trebuie să înţelegem că lumea comunistă este o imitaţie neprincipială şi defectă a lumii idealului lui Dumnezeu, care va fi caracterizată prin interdependenţă, bunăstare reciprocă şi valori împărtăşite universal.
În al doilea rând, cel de-al Treilea Război Mondial trebuie să aibă loc pentru ca oamenii de partea lui Dumnezeu să depăşească cea de-a treia ispită a lui Isus la nivel mondial. În lumina semnificaţiei celor trei ispite ale lui Isus, recunoaştem că partea lui Dumnezeu trebuie să învingă în cel de-al Treilea Război Mondial, pentru a îndeplini condiţia de răscumpărare pentru restaurarea mondială a celei de-a treia binecuvântări a lui Dumnezeu. Aşa cum Isus a stabilit fundamentul pentru restaurarea stăpânirii asupra creaţiei, depăşind cea de-a treia ispită în pustiu, partea lui Dumnezeu trebuie să obţină victorie în cel de-al Treilea Război Mondial pentru a restaura stăpânirea oamenilor asupra întregului univers.
În al treilea rând, cel de-al Treilea Război Mondial trebuie sa aibă loc pentru a stabili fundamentul la etapa de desăvârşire pentru restaurarea suveranităţii lui Dumnezeu. Partea lui Dumnezeu trebuie să obţină victorie în război, pentru a distruge lumea comunistă şi a întoarce toată suveranitatea lui Dumnezeu. Atunci va fi stabilită lumea ideală în baza principiilor cerului şi pământului.
4.4.4 Rezultatele providenţiale ale celui de-al Treilea Război Mondial
Cu mult timp în urmă, Dumnezeu intenţiona să-Şi încheie providenţa de restaurare în familia lui Adam, lucrând prin intermediul lui Cain şi Abel. Însă Cain l-a ucis pe Abel, punând astfel baza istoriei păcătoase a omenirii. Dumnezeu a început providenţa de divizare a binelui şi răului, pentru a restaura eşecul din familia lui Adam la nivel individual, şi a dezvoltat-o la nivel de familie, clan, societate, popor şi naţiune. Acum a venit timpul când Dumnezeu îşi desfăşoară providenţa la nivel mondial. Dumnezeu doreşte să restaureze prin răscumpărare întreaga providenţă, care a fost prelungită până la cea de-a treia etapă, prin obţinerea victoriei în cele trei războaie mondiale, care aparţin capitolului final al istoriei providenţiale. La început, primii strămoşi ai omenirii au pierdut legătura de inimă cu Dumnezeu atunci când au căzut pradă cuvintelor ispititoare ale lui Satan. Prin căderea interioară, spirituală şi cea exterioară, fizică, ei au moştenit linia de sânge a lui Satan. Prin urmare, providenţa de restaurare poate fi împlinită doar atunci când oamenii decăzuţi îşi vor restaura inima în relaţia cu Dumnezeu, prin Cuvântul Lui dătător de viaţă, vor fi salvaţi atât spiritual, cât şi fizic şi vor moşteni linia de sânge a lui Dumnezeu. (cf. Moise şi Isus 3.3.2)
Victoriile părţii lui Dumnezeu în cele trei războaie mondiale va restaura în întregime prin răscumpărare toate aceste aspecte ale providenţei de restaurare. Ele vor face posibilă realizarea lumii ideale a lui Dumnezeu, pentru care Dumnezeu a muncit vărsând lacrimi neîncetate de-a lungul secolelor în care oamenii au suferit începând cu căderea.