Cea de-a Doua Venire
Isus a prezis clar revenirea sa. (Matei 16:27) Însă el a adăugat că nimeni nu ştia despre ziua şi ora revenirii sale, nici îngerii, şi nici chiar el. (Matei 24:36) Prin urmare, la modul general, se considera nechibzuit să se speculeze pe marginea modului, a locului şi a momentului celei de a Doua Veniri.
Cu toate acestea, din cuvintele lui Isus: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni…,ci numai Tatăl.” (Matei 24:36), şi din versetul: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci” (Amos 3:7), putem deduce că Dumnezeu, cel care cunoaşte ora şi ziua, va destăinui cu siguranţă profeţilor Lui toate secretele despre cea de a Doua Venire, înainte ca El să realizeze lucrarea Sa.
Deşi Isus a spus că Domnul va veni asemenea unui hot, (Apocalipsa 3:3) la fel este scris că pentru acei care se află în lumină, Domnul nu va veni pe ascuns, asemenea unui hoţ. (I Tesalonieni 5;4)
Atunci când reflectăm pe marginea evenimentelor din timpul Primei Veniri a lui Isus, ne dăm seama că el a venit ca un hoţ pentru preoţii şi scribii care se aflau în întuneric, însă familiei lui Ioan Botezătorul care era în lumină Dumnezeu i-a dezvăluit clar, în prealabil naşterea lui Isus. Când s-a născut Isus, Dumnezeu a divulgat această taină celor trei înţelepţi, lui Simion, Anei şi păstorilor. Isus a spus: Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi, dar, în tot timpul, şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului. (Luca 21:34-36) Astfel, Isus a sugerat ferm că secretul despre timpul, locul şi modul reîntoarcerii sale va fi revelat credincioşilor care veghează, pentru ca ei să se pregătească pentru ziua celei de a Doua Veniri.
În cadrul providenţei de restaurare, Dumnezeu întotdeauna a dezvăluit profeţilor Săi ceea ce va face, înainte ca să împlinească Singur acel lucru. Judecata cu potop din timpul lui Noe, distrugerea Sodomei şi a Gomorei şi naşterea lui Isus sunt doar câteva exemple.
Prin urmare, în ceea ce priveşte cea de a Doua Venire a Domnului, cu certitudine Dumnezeu va oferi profeţii acelor credincioşi devotaţi care se află în lumină, şi au urechi de auzit şi ochi de văzut. Precum este scris: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!” Fapte 2:17
- Secţiunea 1. Când se va reîntoarce Hristos?
- Secţiunea 2. În ce mod se va reîntoarce Hristos?
- Secţiunea 3. Unde se va reîntoarce Hristos?
- 3.1 Se va reîntoarce oare Hristos în mijlocul poporului evreu?
- 3.2 Hristos se va reîntoarce într-o naţiune de la Răsărit
- 3.3 Naţiunea care se află la Răsărit este Coreea
- 3.3.1 O condiţie naţională de răscumpărare
- 3.3.2 Prima linie de luptă a lui Dumnezeu şi prima linie de luptă a lui Satan
- 3.3.3 Partenerul obiect al Inimii lui Dumnezeu
- 3.3.4 Profeţiile mesianice
- 3.3.5 Încununarea tuturor civilizaţiilor
- Secţiunea 4. Paralelele dintre perioada în care a trăit Isus şi ziua de azi
- Secţiunea 5. Diversitatea haotică a limbilor şi necesitatea unificării lor