Secţiunea 3. Perioada de maturizare a politicii, economiei şi ideologiei (1789 - 1918)

Perioada precedentă a conflictelor religioase şi filozofice a cauzat formarea concepţiei despre viaţă de tip Abel şi a celei de tip Cain. În zorii acestei noi perioade – perioada de maturizare a politicii, economiei şi ideologiei – cele două concepţii despre viaţă s-au maturizat, urmând căile lor diferite. Pe măsură ce s-au maturizat, ele au fondat două forme diferite de societate, cu structuri sociale distincte: o societate de tip Cain şi una de tip Abel. În acelaşi timp, politica, economia şi ideologia (sfera religiei şi a filozofiei) au avansat către un stadiu care tocmai preceda tranziţia către lumea ideală. Această perioadă a durat de la Revoluţia Franceză, trecând prin Revoluţia Industrială, şi până la sfârşitul Primului Război Mondial.

3.1 Democraţia

Discuţia anterioară cu privire la democraţie, în contextul progresului istoriei, era limitată la schimbările sociale care au condus la apariţia ei. (Cf. Paralele 7.2) Aici vom examina progresul interior care a determinat apariţia democraţiei de astăzi, în special, curentele ideologice pe baza cărora aceasta s-a ridicat din vâltoarea istoriei.

În timpul perioadei Imperiului Creştin din secolul al IX-lea, Dumnezeu intenţiona ca regatul spiritual condus de papalitate şi regatul secular condus de împărat să se unească, pentru a forma o societate monarhică creştină, ca fundament pentru regatul mesianic. Prin aceasta ar fi fost stabilit fundamentul pentru Mesia. Un regat mesianic puternic ar fi pus capăt mai devreme feudalismului în Europa. Însă, deoarece această providenţă nu a fost realizată, feudalismul a persistat, iar istoria economică, politică şi religioasă a Europei a urmat fiecare calea sa diferită de dezvoltare. Puterea politică a seniorilor feudali a început să slăbească după Cruciade, declinul ei continuând în timpul Renaşterii şi Reformei, şi a devenit foarte slabă în timpul iluminismului. Deja, în secolul al XVII-lea, seniorii feudali cedaseră o mare parte din puterea lor politică regilor care ridicaseră state-naţiuni centralizate si le conduceau ca monarhi absoluţi. Regii justificau puterea lor supremă prin doctrina dreptului divin al regilor.

Cauzele sociale ale apariţiei monarhiei absolute au inclus, mai întâi, apariţia noilor clase de cetăţeni, care s-au aliat cu regii pentru a lupta împotriva seniorilor feudali. În al doilea rând, în cadrul sferei economice a apărut necesitatea unor state puternice cu o politică economică axată pe comerţ, si care să poată proteja şi controla comerţul pentru a promova interesele lor economice naţionale. Fundamentul puternic al unui stat-naţiune era necesar pentru a depăşi feudalismul şi pentru a domina o economie bazată pe comerţ.

Apariţia monarhiei absolute este legată şi de progresul istoriei providenţiale, care necesita transformarea societăţii feudale într-o societate monarhică. Însă, după ce providenţa lui Dumnezeu de stabilire a Regatului Său în perioada carolingiană a eşuat, din cauza că papii şi regii din acea perioadă nu s-au unit, societatea feudală respectivă, sub conducerea papilor a devenit coruptă. Dezvoltându-se potrivit cursului pe care îl trasase Satan, ea a dat naştere societăţilor monarhice de partea lui Satan.

Să studiem acum curentele ideologice, care au determinat distrugerea monarhiei absolute, cu referire la providenţa de restaurare, care era îndreptată către apariţia lumii comuniste, bazată pe concepţia despre viaţă de tip Cain, şi a lumii democratice, bazată pe concepţia despre viaţă de tip Abel.

Din moment ce societatea feudală medievală era atât împotriva ebraismului, cât şi împotriva elenismului, aceste două ideologii au lucrat împreună pentru a o ruina, ele între timp stabilind societăţi construite pe baza concepţiilor despre viaţă de tip Cain, şi de tip Abel. În mod similar, monarhiile absolute care au urmat Reformei Protestante au lipsit oamenii de libertatea credinţei, care reprezenta una din valorile propagate de creştinismul democratic. Astfel, monarhia absolută s-a împotrivit scopului concepţiei despre viaţă de tip Abel. Mai mult, vestigiile feudalismului din acea societate împiedicau progresul clasei cetăţenilor liberi, aşa cum susţineau liderii ateişti şi materialişti şi, prin urmare, se opuneau şi concepţiei despre viaţă de tip Cain. Astfel, aceste două concepţii despre viaţă au lucrat în tandem pentru a distruge monarhia absolută. Ele au stabilit democraţiile de tip Cain, şi de tip Abel, care se vor maturiza mai târziu formând lumea comunistă şi lumea democratică.

3.1.1 Democraţia de tip Cain

Democraţia de tip Cain a apărut în sânul Revoluţiei Franceze. Franţa din timpul Revoluţiei Franceze se afla sub influenţa iluminismului. Gândirea iluministă era înrădăcinată în viziunea despre viaţă de tip Cain, şi se transforma în ateism şi materialism. Influenţaţi de iluminism, cetăţenii francezi au conştientizat defectele (viciile) monarhiei absolute. Exista de asemenea o dorinţă larg răspândită de a nimici rămăşitele sistemului feudal, care rămâneau adânc înrădăcinate în societate.

Revoluţia Franceză a izbucnit în 1789, prin apelurile poporului pentru democraţie, care veneau din partea cetăţenilor educaţi de iluminism. Ei căutau să răstoarne puterea clasei conducătoare, să şteargă urmele feudalismului şi să stabilească egalitatea şi libertatea pentru cetăţenii de rând, care reprezentau starea a treia. Revoluţia Franceză a fondat democraţia prin proclamarea Declaraţiei Drepturilor Omului. Cu toate acestea, democraţia care s-a născut din Revoluţia Franceză reprezenta o democraţie de tip Cain. Deşi a distrus absolutismul, ea căuta cu fermitate să asigure concepţia despre viaţă de tip Cain. Gânditorii care au stat la baza Revoluţiei Franceze au fost figuri importante ale iluminismului, printre care Denis Diderot (1713 - 1784) şi Jean Le Rond D’Alembert (1717 - 1783) care au aderat la ateism sau la materialism. Mai mult, în pofida idealurilor ei despre libertatea individului şi egalitate, cursul real al democraţiei franceze din anii revoluţiei şi după aceea a înclinat spre totalitarism.

În acest mod, acei care îmbrăţişau concepţia despre viaţă de tip Cain au promovat iluminismul şi au dat naştere Revoluţiei Franceze, stabilind astfel democraţia de tip Cain. Aceasta a blocat definitiv înclinaţia spiritului uman de a-L căuta pe Dumnezeu. Pe măsură ce a continuat să se dezvolte, concentrându-se numai asupra aspectelor exterioare ale vieţii, acest tip de democraţie va evolua sub forma marxismului în Germania, şi sub forma leninismului în Rusia, stabilind până la urmă lumea comunistă.

3.1.2 Democraţia de tip Abel

Chiar de la originea lor, democraţiile care au apărut în Anglia şi Statele Unite erau diferite de democraţia apărută din Revoluţia Franceză. Ultima reprezenta o democraţie de tip Cain, fondată de către ateiştii şi materialiştii educaţi în spiritul concepţiei despre viaţă de tip Cain, în încercarea lor de a demola absolutismul şi feudalismul. Pe de altă parte, democraţiile din Anglia şi America au fost fondate de către creştini adevăraţi, roadele concepţiei despre viaţă de tip Abel; şi s-au născut din lupta lor victorioasă împotriva absolutismului, cu scopul de a câştiga libertatea religioasă. Prin urmare, acestea sunt democraţii de tip Abel.

Să examinăm acum modul în care a fost fondată democraţia de tip Abel în Anglia şi în Statele Unite.

În Anglia, regele Iacov I (d. 1603 – 1625) a întărit monarhia absolută şi biserica de stat, în timp ce persecuta puritanii şi alţi creştini cu viziuni diferite, mulţi dintre care au fugit pe continentul Americii, sau în alte ţări europene, în căutarea libertăţii religioase. Fiul său, Carol I (d. 1625 – 1649) s-a confruntat cu revolta prezbiterienilor din Scoţia, care au încheiat convenţia naţională în anul 1640, ca răspuns la prigonirile religioase. Puritanii, care constituiau baza membrilor Parlamentului Englez au pornit atunci Revoluţia Puritană sub conducerea lui Oliver Cromwell în anul 1642. Mai târziu, după ce Carol al II-lea (d.1660 –1685) a restaurat monarhia absolută şi a întărit Biserica Anglicană, împotriva tuturor celorlalţi creştini, iar fratele său Iacov al II-lea (d. 1685-1688) a trecut la catolicism, liderii protestanţi l-au rugat pe William de Orania, (d. 1650 – 1702), ginerele său, care era pe atunci Guvernatorul Ţărilor de Jos, să intervină. În 1688, William a debarcat în Anglia împreună cu trupele sale, pentru a apăra libertatea religioasă şi drepturile civile. În momentul încoronării sale, William a aprobat Declaraţia Drepturilor care i-a fost prezentată de către Parlament şi care recunoştea drepturile autonome ale Parlamentului. Aceasta a constituit baza monarhiei constituţionale a Angliei. Din moment ce revoluţia din 1688 a fost realizată fără vărsare de sânge, ea a devenit cunoscută ca Revoluţie Glorioasă.

Cu toate că au existat cauze exterioare ale acestor revoluţii engleze, cum ar fi dorinţa cetăţenilor de a căpăta libertate politică de la clasa conducătoare, care includea nobilimea şi preoţimea Anglicană, cauza interioară a fost tendinţa de a câştiga libertatea religioasă.

Numeroşi puritani şi alţi creştini cu opinii religioase diferite, care au fost persecutaţi în Anglia, au emigrat pe continentul Americii pentru a obţine libertatea religioasă. Ei au fondat o naţiune independentă în anul 1776 şi au pus bazele democraţiei americane.

Născută din concepţia despre viaţă de tip Abel, democraţia de tip Abel s-a dezvoltat din aceste începuturi formând lumea democratică de astăzi.

3.2 Semnificaţia Separării Puterilor

Conceptul de separare a puterilor în trei ramuri ale guvernării a fost introdus de către Montesquieu (1689 - 1755), un gânditor de frunte al iluminismului. Acest concept căuta să prevină concentrarea puterii politice în mâinile unui singure persoane sau instituţii, precum fusese cazul absolutismului politic. Această idee a fost proclamată in Declaraţia Drepturilor Omului din timpul Revoluţiei Franceze. De la început, separarea puterilor trebuia să fie caracteristică structurii politice a societăţii ideale pe care Dumnezeu lucra să o realizeze. Însă, încă odată, precum observăm în decursul providenţei, Satan imita în mod denaturat un aspect al Principiului, înainte ca Dumnezeu să înfăptuiască realizarea lui. Să studiem atunci pe scurt structura politică a lumii ideale.

Universul, precum am văzut, este modelat după structura unei fiinţe umane perfecte. Prin urmare, pentru ca lumea ideală să fie construită de către oameni deplini maturi, de asemenea, trebuie să se asemene cu structura şi funcţiile unui om perfect. (cf. Creaţie 1.1; 1.2; 3.2) Prin analogie cu corpul uman, ale cărui organe funcţionează conform comenzilor subtile ale creierului, toate instituţiile societăţii globale ideale trebuie să fie credincioase dorinţelor lui Dumnezeu. Aşa cum comenzile creierului sunt transmise către fiecare parte a corpului prin intermediul sistemului nervos periferic, care se ramifică din coloana vertebrală, în lumea ideală îndrumarea lui Dumnezeu este transmisă întregii societăţi prin intermediul lui Hristos, care corespunde coloanei vertebrale şi a liderilor iubitori de Dumnezeu, care corespund sistemului nervos periferic. Sistemul nervos periferic care se ramifică din coloana vertebrală corespunde partidelor politice naţionale. Astfel, în lumea ideală, oamenii lui Dumnezeu, conduşi de Hristos, vor forma organizaţii analoage cu partidele politice din zilele noastre.

În corpul uman, plămânii, inima şi stomacul, menţin interacţiunea armonioasă în acord cu comenzile creierului, transmise prin coloana vertebrală şi prin sistemul nervos periferic. Prin analogie, cele trei ramuri ale guvernării în lumea ideală – ramura legislativă, juridică şi executivă – vor interacţiona prin relaţii principiale armonioase urmând îndrumarea lui Dumnezeu, aşa cum este ea transmisă prin Hristos şi oamenii lui Dumnezeu. Aşa cum cele patru membre ale corpului se mişca potrivit comenzilor creierului, pentru bunăstarea individului ca un tot întreg, instituţiile economice ale lumii ideale, care corespund membrelor, vor urma dorinţa lui Dumnezeu şi vor răspândi bunăstarea întregii lumi. Precum ficatul depozitează hrana pentru întregul corp, în lumea ideală va exista întotdeauna o anumită rezerva care va fi împărţita după necesitate pentru binele public.

Din moment ce fiecare parte a corpului uman are o relaţie verticală cu creierul, relaţiile orizontale sunt stabilite în mod firesc între diferite organe, pentru a forma un organism integru. În mod asemănător, în lumea ideală, dat fiind că relaţiile orizontale reciproce ale oamenilor sunt înrădăcinate în relaţia lor verticală cu Dumnezeu, ei vor forma o societate, unică, interdependentă şi integră, în care vor împărtăşi toate bucuriile şi durerile lor. În această societate, a răni altă persoană va fi la fel precum te-ai răni pe tine însuţi. Astfel, cetăţenii ei, pur şi simplu, nu vor mai dori să comită crime.

Să examinăm acum modul în care a lucrat Dumnezeu în cadrul providenţei de restaurare pentru a restaura această structură socială ideală.

În decursul istoriei occidentale, a existat un timp în care funcţiile celor trei ramuri ale guvernării şi partidele politice erau concentrate în persoana unui singur om, regele. Acest lucru s-a schimbat din când în când, atunci când regele domina actul de guvernare, iar Biserica, sub conducerea papalităţii, juca un rol similar cu cel al unui partid politic. Sistemul politic a suferit o schimbare fundamentală în timpul Revoluţiilor Franceză şi Americană, atunci când guvernarea a fost împărţită în trei ramuri – legislativă, judecătorească şi executivă – iar partidele politice au căpătat roluri distincte. Odată cu stabilirea democraţiei constituţionale, a fost creat un cadru pentru sistemul politic ideal.

Astfel, sistemele politice s-au schimbat în decursul istoriei, din cauză că societatea umană decăzută era restaurată, pentru a deveni o societate ideală, a cărei structură şi funcţii vor fi modelate după omul perfect. Democraţiile de astăzi, caracterizate de cele trei ramuri separate ale guvernării şi de înmulţirea partidelor politice, se aseamănă într-o anumită măsură cu structura unui corp uman sănătos. Cu toate acestea, din cauza Căderii, democraţiile de astăzi, de fapt, se aseamănă mai mult cu corpul unei persoane bolnave, sau rănite. Ele nu îşi pot manifesta calităţile şi funcţiile originare la potenţialul maxim. Din moment ce partidele politice sunt ignorante în ce priveşte Voinţa lui Dumnezeu, ele pot fi comparate cu un sistem nervos care este incapabil să transmită comenzile creierului. Deoarece constituţiile nu sunt scrise în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, cele trei ramuri ale guvernării funcţionează în prezent asemenea organelor interne care nu pot simţi sau răspunde comenzilor creierului, deoarece nervii periferici au fost retezaţi. Lor le lipseşte ordinea şi armonia, şi suferă din cauza conflictelor continue dintre ele.

Prin urmare, Domnul celei de a Doua Veniri va vindeca boala sistemului politic actual, astfel ca acesta să poată reflecta modelul lui Dumnezeu, prin restaurarea relaţiei verticale a oamenilor cu El. Aceasta va da frâu liber adevăratului potenţial al societăţii.

3.3 Semnificaţia Revoluţiei Industriale

Idealul creaţiei lui Dumnezeu nu poate fi împlinit doar prin formarea unei lumi fără de păcat. Dumnezeu le-a dat oamenilor binecuvântarea de a avea stăpânire asupra universului. (Geneza 1;28) Noi trebuie să căutam legile ascunse ale naturii şi să dezvoltăm ştiinţa şi tehnologia, pentru a crea un mediu de viaţă plăcut. Religia şi ştiinţa şi-au purtat pe umeri responsabilităţile lor respective, pentru a-i ajuta pe oamenii decăzuţi să depăşească aspectele interioare şi exterioare ale ignoranţei lor. De aceea, în Ultimele Zile ale istoriei, pe lângă apariţia adevărului care să poată călăuzi oamenii pentru a înlătura complet ignoranţa lor spirituală, ne putem aştepta şi la progresul ştiinţei care să rezolve toate misterele universului fizic. (cf. Eshatologie 4.3) Împreună, ele vor aduce societatea umană la un nivel care va precede imediat realizarea lumii ideale. Astfel, putem înţelege faptul că apariţia Revoluţiei Industriale în Anglia, a fost determinată de providenţa lui Dumnezeu pentru restaurarea unui mediu de trai care să se potrivească lumii ideale.

Structura economică a societăţii ideale, de asemenea, se aseamănă cu structura unui corp uman sănătos. Producţia, distribuţia şi consumul trebuie să aibă o relaţie organică interdependentă, asemenea celei care există între sistemele digestiv, circulator si metabolic. Nu ar trebui să existe o competiţie distructivă datorată supraproducţiei; şi nici nu ar trebui să existe o acumulare excesivă sau un supraconsum, datorate distribuţiei nedrepte, care ar fi contrară bunăstării tuturor oamenilor. În schimb, ar trebui să existe o producţie adecvată a bunurilor necesare şi utile, o distribuţie echitabilă, pentru a asigura ceea ce este necesar nevoilor oamenilor, şi un consum raţional, armonizat cu scopul întregii societăţi.

Producţia de masă care s-a născut în urma revoluţiei industriale a condus Anglia la cucerirea unor vaste colonii care erau surse de materie primă şi pieţe de desfacere. În acest mod, revoluţia industrială a deschis calea către un vast teritoriu pentru propovăduirea Sfintei Scripturi. Prin urmare, ea a contribuit atât la realizarea aspectelor interioare, cât şi a celor exterioare ale providenţei de restaurare.

3.4 Apariţia Marilor Puteri

Am văzut modul în care, după Renaştere, concepţia unitară asupra lumii existentă în Europa medievală a fost divizată în viziunea despre viaţă de tip Cain şi de tip Abel. Acestea au dat naştere celor două tipuri de revoluţii politice şi au fondat cele două tipuri de democraţii, ambele întărite foarte bine ca rezultat al Revoluţiei Industriale. Cele două tipuri de democraţii erau pe calea de formare a celor două lumi, democratică şi comunistă.

Urmând Revoluţia Industrială, stimulată de progresul rapid al ştiinţei, industrializarea a creat economii caracterizate prin supraproducţie. Marile puteri ale Europei, care au simţit o nevoie urgentă de a căuta noi teritorii ca pieţe de desfacere pentru mărfurile lor şi surse de materie primă pentru fabricile lor, se dezvoltau pe măsură ce concurau între ele, în căutare de colonii. Astfel, doi factori – cele două curente ale ideologiei, şi cursul dezvoltării economice ca urmare a progresului ştiinţei – au cauzat ulterior diviziunea politică a lumii în două blocuri: lumea democratică şi lumea comunistă.

3.5 Reformele religioase şi Revoluţiile Industriale şi politice care au urmat după Renaştere

Mişcarea de tip Cain care a început cu renaşterea elenismului a răsturnat lumea medievală şi a dat naştere umanismului Renaşterii. Pe măsură ce această mişcare s-a dezvoltat, îndreptându-se în direcţia lui Satan, ea dat naştere iluminismului, care poate fi privit ca o a doua Renaştere în cadrul curentelor ideologice. Gândirea iluministă s-a maturizat mai departe în direcţie satanică, dând naştere materialismului istoric, care este esenţa ideologiei comuniste. Acesta poate fi privit ca o a treia renaştere.

Deoarece partea satanică imită în prealabil providenţa lui Dumnezeu, ne putem aştepta ca providenţa lui Dumnezeu să necesite trei etape ale revoluţiei care urmează să aibă loc în fiecare dintre cele trei sfere, religie, politică şi economie. În sfera religiei prima reformă s-a produs sub conducerea lui Martin Luther după prima renaştere. A doua reformă a fost lansată, după cea de a doua renaştere, de către mişcările spirituale conduse de fraţii Wesley, Fox şi Swedenborg. Din examinarea noastră asupra progresului istoriei, este evident că o a treia reformă se va petrece după cea de a treia renaştere. Într-adevăr, starea în care se află creştinătatea din zilele noastre cheamă cu disperare la o astfel de reformă.

Putem presupune că şi în sfera politică reforma, de asemenea, are loc în trei etape. În primul rând, societatea medievală feudală s-a prăbuşit sub presiunea primei renaşteri şi a primei reforme. În continuare, monarhia absolută a fost distrusă de forţele dezlănţuite de cea de a doua renaştere şi cea de a doua reformă. În cele din urmă, lumea comunistă a fost formată de revoluţiile politice cauzate de cea de a treia renaştere. Prin cea de a treia reformă religioasă care va urma, lumea democratică aflată de partea lui Dumnezeu va triumfa în războiul ideologic şi va face lumea comunistă de partea lui Satan să îngenuncheze. Atunci cele două lumi se vor uni formând Împărăţia Cerurilor unică pe pământ, în centru cu Dumnezeu.

Schimbările economice care au urmat reformele religioase şi politice au progresat în trei revoluţii industriale. Prima revoluţie industrială a apărut în Anglia şi s-a bazat pe inventarea motorului cu aburi. Un secol mai târziu, cea de a doua revoluţie industrială a avut loc în multe naţiuni dezvoltate, având la bază electricitatea şi motorul cu benzină. Cea de a treia revoluţie industrială va înflori prin utilizarea precaută a energiei atomice; ea va construi un mediu plăcut de viaţă pentru lumea ideală. În secolele anterioare predestinate pregătirii pentru cea de a Doua Venire a lui Mesia, cele trei etape ale revoluţiilor în cele trei sfere ale religiei, politicii şi industriei, care au urmat celor trei renaşteri au reprezentat calea necesară construirii lumii ideale, aşa cum o cerea principiul dezvoltării prin trei etape.