Secţiunea 4. Perioada Regatelor divizate de nord şi de sud şi perioada Regatelor divizate de est şi de vest

Din cauză că Regele Solomon a fost condus de soţiile şi concubinele lui ajungând să se închine la idoli, regatul unit al Israelului a fost divizat după moartea sa, durând doar trei generaţii. (I Regi 11:5-13) Regatul Israelului de la nord, care a fost fondat de zece dintre cele douăsprezece triburi ocupa poziţia de Cain, în timp ce regatul Iudeei de la sud, fondat de cele două triburi care rămăseseră, ocupa poziţia de Abel. Iată cum a început perioada regatelor divizate de nord şi de sud. Imperiul Creştin de asemenea a început să se divizeze în cea de a treia generaţie. Nepoţii lui Carol cel Mare l-au împărţit în trei regate: Francii Răsăriteni, Francii Apuseni şi Italia. Descendenţii lui Carol cel Mare s-au aflat într-un conflict dureros şi constant unul cu celălalt. Rămăşiţele Imperiului Creştin s-au reunit într-un timp scurt şi au format două regate, Italia întorcându-se sub conducerea Francilor Răsăriteni. Regatul Francilor Răsăriteni a cunoscut o mare înflorire în timpul lui Otto I şi a fost numit Sfântul Imperiu Roman. Pretinzând a fi succesorul Imperiului Roman, acest imperiu a stăpânit unele părţi din Europa Apuseană şi a căutat să domine atât asupra politicii, cât şi asupra religiei. Sfântul Imperiu Roman s-a aflat în poziţia de Abel faţă de Franţa, precum a ajuns să fie numit regatul Francilor Apuseni.

Regatul de nord al Israelului a fost fondat de către Ieroboam, care trăise în exil în timpul regelui Solomon. El era condus de către nouăsprezece regi, timp de aproape două sute zece de ani. Trecând prin numeroase asasinate, familiile regale care au avut o viaţă scurtă s-au schimbat de nouă ori; nici unul dintre regi nu a fost dreptcredincios în ochii lui Dumnezeu. În ciuda acestui fapt, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Ilie, care a învins în lupta cu cei opt sute cincizeci de profeţi ai lui Baal şi Aşera pe Muntele Carmel atunci când Dumnezeu a trimis focul peste altar. (I Regi 18:19-40) Alţi profeţi, printre care şi Ezechiel, Iona, Osea şi Amos au răspândit Cuvântul lui Dumnezeu cu preţul vieţilor lor. Însă din cauză că regatul de nord continua să venereze zeii străini şi nu se pocăia, Dumnezeu le-a permis Asirienilor să îi distrugă, şi i-a lipsit de calificativul de popor ales pentru totdeauna. (II Regi 17:7-23)

Regatul de sud al Iudeei a fost stabilit de către fiul lui Solomon, Roboam. Casa sa regală a continuat de-a lungul unei singure dinastii, de la David până la Zedechia, dând naştere multor regi drepţi, printre cei douăzeci care au condus regatul timp de aproape patru sute de ani ai existenţei lui. În pofida acestui fapt, o succesiune de regi nedrepţi, împreună cu influenţa regatului de nord, a condus la multă idolatrie şi corupţie. În consecinţă, poporul regatului de sud a fost luat în captivitate în Babilon.

În perioada regatelor divizate de nord şi de sud, de fiecare dată când israeliţii au încălcat legământul lor cu Dumnezeu, îndepărtându-se de la idealul Templului, Dumnezeu le-a trimis mulţi profeţi – aşa ca Ilie, Isaia şi Ieremia – pentru a-i preveni şi a-i mişca către pocăinţă şi reformă interioară. Cu toate acestea, din cauză că regii şi poporul nu au ascultat de avertismentele profeţilor şi nu s-au pocăit, Dumnezeu i-a pedepsit exterior, trimiţând popoare păgâne ca Siria, Asiria şi Babilonul pentru a-i ataca.

În timpul perioadei paralele a regatelor divizate de est şi de vest, papalitatea era coruptă. Dumnezeu a trimis călugări remarcabili, aşa ca Sf. Toma Aquinas şi Sf. Francisc de Assisi pentru a pune în gardă papalitatea şi a promova reforma interioară în cadrul Bisericii. Deoarece papalitatea şi Biserica nu s-au pocăit, ci s-a scufundat mai departe în corupţie şi imoralitate, Dumnezeu i-a pedepsit exterior, lăsând poporul lor să se lupte cu musulmanii. Acesta a fost motivul providenţial care a stat la baza Cruciadelor.

Atât timp cât Ierusalimul şi Pământul Sfânt s-au aflat sub protecţia Califatului Abbasid, pelerinii creştini au fost primiţi cu ospitalitate. După ce Califatul s-a prăbuşit şi Pământul Sfânt a fost cucerit de către turcii selgiucizi, au răsunat strigăte de alarmă cu privire la chinurile pelerinilor creştini. Indignaţi, papii au iniţiat Cruciadele pentru recâştigarea Pământului Sfânt. Au fost opt Cruciade, începând cu anul 1095, şi continuând sporadic timp de aproape două sute de ani. În pofida unor succese iniţiale, Cruciadele au fost înfrânte, rând pe rând.

Perioada regatelor divizate de nord şi de sud a luat sfârşit atunci când naţiunile păgâne au luat în captivitate poporul Iudeei şi al Israelului. Ele au pus capăt monarhiei în Israel. În mod asemănător, la finele perioadei regatelor divizate de est şi de vest, papalitatea îşi pierduse total credibilitatea şi prestigiul după înfrângerile repetate ale cruciadelor. Creştinismul îşi pierduse astfel centrul suveranităţii spirituale. Mai mult, deoarece lorzii şi cavalerii care au menţinut societatea feudală au fost omorâţi în proporţii mari în timpul Cruciadelor, societatea feudală şi-a pierdut puterea politică şi vigoarea. Dat fiind că papalitatea şi seniorii feudali au cheltuit fonduri enorme pentru desfăşurarea acestor războaie fără izbândă, ei au sărăcit. Creştinismul monarhic a început să sufere o eroziune.