Secţiunea 3. Puterea iubirii, puterea Principiului şi porunca lui Dumnezeu

3.1 Puterea iubirii şi puterea Principiului în căderea omului

Oamenii sunt creaţi după Principiu şi sunt meniţi să trăiască urmând calea Principiului. Prin urmare, nu este cu putinţă ca forţa inerentă Principiului să poată sili o persoană să se abată de la calea Principiului şi să cadă. Acest lucru poate fi comparat cu un tren care nu poate deraia decât dacă, în afara deteriorării unei şine, sau a locomotivei, o forţă exterioară mai puternică decât impulsul de mişcare înainte a trenului l-ar lovi şi l-ar împinge în altă direcţie. În mod asemănător, în cazul oamenilor forţa Principiului călăuzeşte dezvoltarea lor în direcţia corectă. Dar în cazul în care o forţă mai puternică, venită din altă direcţie şi cu scop neprincipial va intra în coliziune cu ei, aceştia vor cădea cu siguranţă. Forţa care este mai puternică decât cea a Principiului nu este alta decât forţa iubirii. În timp ce oamenii se află în stare de imaturitate, este cu putinţă ca forţa iubirii neprincipiale să-i împingă să cadă în păcat.

De ce forţa iubirii este mai puternică decât cea a Principiului? Din ce motiv Dumnezeu a creat-o mai puternică, daca rămâne deschisă posibilitatea ca forţa iubirii deviante să intre în coliziune cu o persoană aflată în starea de imaturitate şi să-i provoace căderea?

Potrivit Principiului creaţiei, iubirea lui Dumnezeu se află pe poziţia de subiect faţă de toate tipurile de iubire care se găsesc în interiorul fundamentului celor patru poziţii, stabilit atunci când membrii lui împlinesc scopul celor trei obiecte prin iubirea lor dinamică unul pentru celălalt. În lipsa iubirii lui Dumnezeu este imposibil de a stabili un fundament al celor patru poziţii adevărat; fără iubirea lui Dumnezeu nu este cu putinţă să împlinim scopul pentru care am fost creaţi. Iubirea este cu adevărat sursa şi izvorul nesecat al vieţii şi al fericirii noastre.

Cu toate că Dumnezeu a creat oamenii pe baza Principiului, El ne stăpâneşte prin intermediul iubirii. În mod corespunzător, pentru ca iubirea să-şi îndeplinească rolul cuvenit, forţa ei trebuie să fie mai mare decât cea a Principiului. Dacă forţa iubirii ar fi mai slabă decât cea a Principiului, Dumnezeu nu ar putea stăpâni oamenii prin intermediul iubirii; noi am urmări mai curând Principiul decât iubirea lui Dumnezeu. Din acest motiv, Isus educa discipolii prin intermediul adevărului, însă cea care i-a salvat a fost iubirea lui.

3.2 Motivul din care Dumnezeu a stabilit porunca drept obiect al credinţei

Din ce motiv Dumnezeu a cultivat credinţa lui Adam şi a Evei, poruncindu-le: „Să nu mâncaţi din fruct”? În starea lor de imaturitate, Adam şi Eva nu puteau fi guvernaţi direct de către Dumnezeu prin iubire. De vreme ce forţa iubirii este mai puternică decât forţa Principiului, Dumnezeu a anticipat posibilitatea că în cazul în care ei ar fi format o bază comună cu arhanghelul, ei ar fi putut ceda forţei iubirii deviante neprincipiale, săvârşind căderea. Pentru a preveni acest lucru, Dumnezeu le-a dat lui Adam şi Evei porunca prin care le interzicea acestora să creeze asemenea relaţii cu arhanghelul. Indiferent cât de puternică ar fi fost forţa iubirii neprincipiale a arhanghelului, dar dacă Adam şi Eva ar fi urmat porunca lui Dumnezeu, creând o bază comună cu Dumnezeu şi angajându-se în relaţia de a da şi a primi doar cu El, atunci forţa iubirii neprincipiale a arhanghelului nu i-ar fi afectat şi ei nu ar fi căzut niciodată. În mod tragic, Adam şi Eva nu au ascultat porunca lui Dumnezeu, ci au creat o bază comună cu arhanghelul şi au săvârşit acţiunea de a da şi a primi cu el. Astfel, forţa iubirii ilicite i-a făcut să se abată de la calea lor.

Dumnezeu le-a dat oamenilor imaturi porunca nu numai din dorinţa de a preveni căderea lor. El dorea, de asemenea, ca ei să stăpânească asupra lumii naturii – inclusiv a îngerilor – moştenind natura Lui creativă. Pentru a moşteni puterea Lui de creaţie, fiinţele umane ar trebui sa se perfecţioneze prin credinţa în Cuvânt, aceasta fiind partea lor de responsabilitate. (Creaţia 5.2.2)

Dumnezeu nu a dat porunca arhanghelului, ci numai oamenilor. Dumnezeu dorea să înalţe demnitatea oamenilor, aşa cum a fost acordată de Principiul creaţiei, care le-a permis să fie copiii lui Dumnezeu şi să stăpânească până şi îngerii.

3.3 Perioada în care era necesară porunca

Era oare porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din fruct obligatorie pentru eternitate? Cea de-a doua binecuvântare dată de Dumnezeu urma să fie împlinită atunci când Adam şi Eva ar fi intrat în sfera stăpânirii directe a iubirii lui Dumnezeu, s-ar fi unit ca soţ şi soţie adevărată, ar fi dat naştere copiilor şi i-ar fi crescut în iubirea lui Dumnezeu (Fac. 1:28). În realitate, Principiul le permite oamenilor să mănânce fructul în momentul în care aceştia ating maturitatea deplină a caracterului.

Forţa iubirii este mai mare decât forţa Principiului. Dacă Adam şi Eva ar fi atins perfecţiunea, ar fi devenit soţ şi soţie cu frică de Dumnezeu şi ar fi simţit stăpânirea directă a lui Dumnezeu prin forţa absolută a iubirii Sale, atunci iubirea lor conjugală ar fi devenit absolută. Nici o persoană şi nici o forţă din univers nu ar fi putut rupe acea legătură a iubirii. La această etapă, Adam şi Eva nu ar mai fi căzut niciodată. Odată ce iubirea conjugală dintre Adam şi Eva şi-ar fi consolidat temelia trainică în Dumnezeu, nu ar mai fi existat nici o cale prin care să poată fi afectată vreodată de iubirea arhanghelului, care este inferioară fiinţelor umane. Aşadar, porunca lui Dumnezeu: „Să nu mănânci din fruct” era obligatorie pentru Adam şi Eva numai pe perioada când aceştia erau imaturi.