Secţiunea 2. Imboldul şi procesul căderii

Imboldul căderii omului a fost în îngerul care, după cum am văzut, era simbolizat de şarpele ce a ispitit-o pe Eva. Astfel, înainte de a afla imboldul şi procesul căderii, trebuie să învăţăm despre înger.

2.1 Îngerii, misiunea lor şi relaţia lor cu oamenii

Asemeni tuturor celorlalte fiinţe, îngerii au fost creaţi de către Dumnezeu. Dumnezeu i-a creat înaintea oricărei alte creaţii. În descrierea biblică despre crearea cerului şi a pământului vedem că Dumnezeu vorbea la plural: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.” (Fac. 1:26). Aceasta nu din motiv că Dumnezeu Se adresa la Sine ca la Sfânta Treime, precum mulţi teologi au interpretat acest pasaj. El Se adresa mai curând îngerilor, pe care îi crease înaintea oamenilor.

Dumnezeu a creat îngerii pentru a fi slujitorii Săi, care să Îl asiste în procesul creaţiei şi a materializării universului. În Biblie găsim multe exemple când îngerii lucrează în scopul împlinirii voinţei lui Dumnezeu: îngerii i-au comunicat lui Avraam cuvinte însemnate despre binecuvântarea lui Dumnezeu (Fac. 18:10); un înger a vestit zămislirea lui Hristos (Mat. 1:20, Luc. 1:31); un înger l-a eliberat din lanţuri pe Petru şi l-a călăuzit afară din oraş (Fap. 12:7-10). Îngerul care îl însoţeşte pe Ioan în Apocalipsă se numeşte „slujitor” (Apoc. 22:9), iar în Evrei îngerii sunt denumiţi „duhuri slujitoare” (Evr. 1:14). Biblia adesea descrie că îngerii Îl onorează şi Îl slăvesc pe Dumnezeu (Apoc. 5:11-12, 7:11-12).

Să cercetăm acum relaţia dintre oameni şi îngeri din perspectiva Principiului creaţiei. Deoarece Dumnezeu ne-a creat ca copii ai Săi şi ne-a pus stăpâni peste toată creaţia (Fac. 1:28), noi suntem meniţi să stăpânim şi asupra îngerilor. În Biblie este scris că noi avem autoritatea de a judeca îngerii (I Cor. 6:3). Mulţi dintre cei care comunică cu lumea spirituală au văzut cete de îngeri care îi însoţesc pe sfinţi în Paradis. Aceste observaţii ilustrează faptul că îngerii au misiunea de a sluji oamenilor.

2.2 Căderea spirituală şi căderea fizică

Dumnezeu a creat oamenii, înzestrându-i cu două componente: eul spiritual şi eul fizic. Căderea umană, la fel, a avut loc în două dimensiuni: cea spirituală şi cea fizică. Căderea care s-a produs prin intermediul relaţiei sexuale dintre înger şi Eva a fost căderea spirituală, în timp ce căderea care a avut loc prin relaţia sexuală dintre Eva şi Adam a fost căderea fizică.

În ce mod poate avea loc un act de iubire înflăcărată între un înger şi o fiinţă umană? Toate emoţiile şi senzaţiile simţite între un om şi un spirit sunt identice cu cele simţite în timpul contactului dintre doi oameni fizici. Fără îndoială, o uniune sexuală dintre un înger şi un om este posibilă.

Cele explicate în continuare ne vor ajuta să înţelegem mult mai clar acest lucru. Există cazuri în care oamenii de pe pământ duc viaţă conjugală cu îngerii. În Biblie se povesteşte despre un înger care s-a luptat cu Iacov şi i-a vătămat încheietura coapsei (Fac. 32:25). Trei îngeri au vizitat familia lui Avraam şi au mâncat unt, lapte si viţel (Fac. 18:8). Mai mult, doi îngeri au vizitat casa lui Lot şi au mâncat azima cu care acesta i-a servit. Atunci când oamenii din oraş i-au văzut pe îngeri, ei s-au agitat în afara casei lui Lot, strigându-i: „Unde sunt oamenii, care au intrat să mâie la tine? Scoate-i, ca să-i cunoaştem!” (Fac. 19:5).

2.2.1 Căderea spirituală

Dumnezeu a creat lumea îngerilor şi l-a desemnat pe Lucifer (Isa. 14:12, în Biblia ortodoxă arhanghelul este numit „stea strălucitoare, fecior al dimineţii”) în poziţia de arhanghel. Lucifer reprezenta canalul iubirii lui Dumnezeu către lumea angelică, precum Avraam reprezenta canalul binecuvântărilor lui Dumnezeu către Izraeliţi. Aflat în această poziţie, el monopoliza iubirea lui Dumnezeu în tot sensul cuvântului. Cu toate acestea, după ce Dumnezeu a creat oamenii drept copii ai Săi, El îi iubea mult mai mult decât l-a iubit vreodată pe Lucifer, pe care îl crease drept slujitor al Său.

În realitate, însă, dragostea lui Dumnezeu pentru Lucifer nu s-a schimbat; rămânând după crearea oamenilor la fel cum ea a fost şi până la crearea lor. Totuşi, când Lucifer a văzut ca Dumnezeu îi iubea pe Adam şi Eva mai mult decât pe el, a simţit de parcă iubirea ce-o primea de la Dumnezeu a scăzut. Această situaţie este similară cu cea descrisă de pilda biblică despre lucrătorii viei (Mat. 20:1-15). Deşi lucrătorii care au muncit de dimineaţă au primit o plată corectă, ei au simţit că au fost prost plătiţi atunci când au văzut că cei care veniseră mai târziu şi munciseră mai puţin au primit aceeaşi sumă de bani. Lucifer, simţind că primeşte mai puţină dragoste decât merită, îşi dorea să capete în societatea umană aceeaşi poziţie centrală de care se bucura în lumea îngerilor: de canal al iubirii lui Dumnezeu. Din acest motiv el a ispitit-o pe Eva şi acesta a fost imboldul căderii spirituale.

Totul în univers a fost creat pentru a fi stăpânit de către Dumnezeu prin iubire. Astfel, iubirea este sursa vieţii, cheia fericirii şi esenţa idealului spre care aspiră toate fiinţele. Cu cât cineva primeşte mai multă iubire, cu atât arată mai frumos în ochii altora. Atunci când îngerul, creat ca slujitor al lui Dumnezeu, a privit-o pe Eva – fiica lui Dumnezeu – ea, fireşte, arăta frumoasă în ochii lui. Mai mult, atunci când Lucifer a văzut ca Eva răspunde ispitei lui, îngerul a simţit stimularea dragostei ei ca fiind deosebit de ademenitoare. În acel moment Lucifer o seducea pe Eva cu gândul de a o poseda, indiferent de consecinţe. Lucifer, care şi-a părăsit poziţia din cauza dorinţei lui excesive, şi Eva, care îşi dorea să i se deschidă ochii ca să devină asemenea lui Dumnezeu (Fac. 3:5-6) înainte de timpul cuvenit, au format o bază comună şi au început acţiunea de a da şi a primi. Forţa dragostei neprincipiale, izvorâte din acţiunea lor de dare şi primire i-a condus la săvârşirea unei relaţii sexuale ilicite pe plan spiritual.

Toate fiinţele sunt create pe baza principiului conform căruia atunci când devin una în iubire, între ele se produce un schimb de elemente. În mod corespunzător, atunci când Eva s-a unit cu Lucifer în iubire, ea a primit anumite elemente de la el. În primul rând, ea a primit sentimentele de spaimă, izvorâte din mustrările unei conştiinţe vinovate, provenite la rândul lor din încălcarea scopului creaţiei. În al doilea rând, ea a primit de la Lucifer înţelepciunea care i-a dat puterea de discernământ pentru a înţelege că soţul ei iniţial trebuia să fie Adam, nu îngerul. Eva se afla în poziţia de a primi înţelepciunea de la arhanghel din motiv că era imatură, înţelepciunea ei nefiind împlinită spre deosebire de cea a arhanghelului, care ajunsese la maturitate angelică.

2.2.2 Căderea fizică

Adam şi Eva desăvârşiţi trebuia să devină soţ şi soţie eterni, în iubirea lui Dumnezeu. Însă Eva, în imaturitatea ei, a creat o relaţie ilicită cu arhanghelul, apoi s-a unit cu Adam ca soţ si soţie. Astfel, Adam a căzut şi el, în timp ce era imatur. Această relaţie conjugală prematură dintre Adam şi Eva centraţi pe iubirea satanică, a constituit căderea fizică.

După cum a fost menţionat mai sus, în urma căderii spirituale cu arhanghelul, Eva a primit sentimente de spaimă, izvorâte din fiorii unei conştiinţe vinovate, precum şi o nouă înţelepciune privind faptul că iniţial soţul ei nu trebuia să fie arhanghelul, ci Adam. Atunci Eva l-a sedus pe Adam, în speranţa că unindu-se cu el – soţul ei menit iniţial – ea va putea scăpa de spaimă şi va putea sta din nou în faţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost motivaţia Evei care a condus-o la căderea fizică.

Odată ce Eva s-a unit cu arhanghelul prin relaţia sexuală ilicită, ea a ocupat poziţia arhanghelului în relaţia cu Adam. Astfel, Adam, care încă mai primea iubirea lui Dumnezeu, i-a părut extrem de atrăgător. Văzând în Adam singura speranţă de a reveni la Dumnezeu, Eva s-a întors la Adam şi l-a ispitit, jucând acelaşi rol pe care l-a jucat arhanghelul atunci când a ispitit-o. Adam i-a răspuns, creând o bază comună cu Eva, şi ei au început acţiunea de dare şi primire unul cu celălalt. Forţa iubirii neprincipiale generată de relaţia lor l-a făcut pe Adam să-şi abandoneze poziţia iniţială unindu-i într-o relaţie fizică ilicită de iubire sexuală.

Atunci când Adam s-a unit cu Eva, el a moştenit toate elementele pe care Eva le-a primit de la arhanghel. Aceste elemente, la rândul lor, au fost transmise tuturor generaţiilor următoare fără întrerupere. Ce s-ar fi întâmplat dacă Adam ar fi atins perfecţiunea şi nu ar fi răspuns ispitei Evei decăzute? Atunci providenţa de restaurare Evei ar fi fost relativ uşoară deoarece, cu toate că aceasta decăzuse, Adam ar fi rămas totuşi neatins în calitate de partener subiect perfect al acesteia. Din păcate, Adam a căzut şi el, şi omenirea s-a înmulţit în păcat până în ziua de azi, perpetuând descendenţa lui Satan.