Secţiunea 6. Motivul pentru care Dumnezeu nu a intervenit în căderea primilor strămoşi ai omenirii

Dumnezeu, fiind atotştiutor şi atotputernic, trebuia să cunoască despre acţiunile deviante ale primilor strămoşi ai omenirii, care îi făcea să se îndrepte spre cădere, şi, cu siguranţă, era capabil să-i împiedice de a le săvârşi. Atunci, din ce motiv Dumnezeu nu a intervenit pentru a preveni căderea? Acest lucru reprezintă unul dintre misterele cele mai importante nedezlegate ale tuturor timpurilor. Putem evidenţia următoarele trei motive pentru care Dumnezeu nu a intervenit în căderea omului:

6.1 Pentru a menţine caracterul absolut şi perfect al Principiului creaţiei

Potrivit Principiului creaţiei, Dumnezeu a creat oamenii după chipul Său, înzestrându-i cu caracter şi puteri asemenea Creatorului lor, cu intenţia ca ei să stăpânească peste toate făpturile, aşa cum El stăpâneşte asupra omenirii. Totuşi, pentru ca oamenii să moştenească natura creativă a lui Dumnezeu, ei trebuie să crească până la perfecţiune prin îndeplinirea părţii lor de responsabilitate. Aşa cum a fost explicat mai sus, perioada lor de creştere reprezintă sfera stăpânirii indirecte a lui Dumnezeu, sau sfera stăpânirii în baza realizărilor după Principiu. Atâta timp cât oamenii sunt încă în această sferă, Dumnezeu nu stăpâneşte în mod direct asupra lor, deoarece doreşte să le permită să-şi îndeplinească partea lor proprie de responsabilitate. Dumnezeu va stăpâni asupra lor în mod direct numai atunci, când ei vor atinge maturitatea deplină.

Dacă Dumnezeu ar fi intervenit în acţiunile oamenilor în timpul perioadei lor de creştere, aceasta ar fi însemnat ignorarea părţii de responsabilitate a omului. În acest caz, Dumnezeu ar fi ignorat Propriul principiu al creaţiei, conform căruia intenţiona să înzestreze oamenii cu natura Sa creativă şi să-i educe pentru a fi stăpâni ai creaţiei. Dacă Principiul ar fi fost ignorat, atunci caracterul său absolut şi perfect ar fi fost subminat. Deoarece Dumnezeu este Creatorul absolut şi perfect, Principiul creaţiei pe care l-a creat trebuie şi el să fie absolut şi perfect. Pe scurt, pentru a păstra caracterul absolut şi perfect al Principiului creaţiei, Dumnezeu nu a intervenit în acţiunile care au condus la căderea oamenilor.

6.2 Pentru ca Dumnezeu să fie unicul Creator

Dumnezeu stăpâneşte numai peste ceea ce a fost creat de El şi care este în acord cu Principiul, şi Îşi exercită puterea doar asupra acţiunilor săvârşite în acord cu Principiul. Dumnezeu nu stăpâneşte asupra nici unei existenţe aflate în afara Principiului, pe care El nu a creat-o, precum este iadul, şi nici nu intervine în vreo careva acţiune săvârşită în afara Principiului, asemeni actelor criminale. Dacă Dumnezeu ar fi influenţat calea unor asemenea fiinţe sau fapte, atunci lor le-ar fi fost acordată în mod obligatoriu valoarea creaţiilor lui Dumnezeu şi acestea ar fi fost recunoscute ca principiale.

Prin urmare, dacă Dumnezeu ar fi intervenit în căderea primilor strămoşi ai omenirii, El ar fi atribuit acţiunilor lor valoarea creaţiilor Sale şi le-ar fi recunoscut drept principiale. Dacă Dumnezeu ar fi făcut-o, prin aceasta, El ar fi creat în realitate un nou principiu, care ar fi recunoscut aceste acte criminale drept legale. Din moment ce, de fapt, Satan era cel care a manipulat situaţia pentru a ajunge la acest rezultat, Satan ar fi fost, realmente, acela care ar fi creat un nou principiu diferit şi ar fi ocupat poziţia de creator al tuturor roadelor căderii. De aceea, pentru a rămâne în calitate de unic Creator, Dumnezeu nu a intervenit în căderea omului.

6.3 Pentru a-i face pe oameni stăpânii creaţiei

Dumnezeu a creat oamenii şi i-a binecuvântat să stăpânească peste toate cele existente în creaţie (Fac. 1:28). Oamenii nu pot stăpâni asupra făpturilor aflându-se pe aceeaşi temelie cu ele. Ei trebuie să capete anumite calificări pentru a obţine mandatul dat de Dumnezeu de a stăpâni creaţia.

Dumnezeu este calificat să stăpânească asupra oamenilor, deoarece este Creatorul lor. În acelaşi mod, pentru ca oamenii să obţină calificările necesare pentru a stăpâni toate făpturile, ei trebuie să posede caracter şi puteri de creator. Pentru a le da puterea de a crea şi a-i face demni de a stăpâni asupra tuturor lucrurilor, Dumnezeu a făcut ca oamenii să aibă propria lor parte de responsabilitate pe care să o îndeplinească pe parcursul perioadei lor de creştere. Oamenii pot obţine calificările necesare pentru a stăpâni universul numai desăvârşindu-se în acord cu Principiul.

Dacă Dumnezeu ar fi stăpânit în mod direct şi ar fi ţinut sub control vieţile oamenilor, aflaţi în perioada de imaturitate, aceasta ar fi acordat, de fapt, autoritatea de conducător celor necalificaţi să conducă. Altfel spus, aceasta ar fi avut efectul acordării autorităţii menţionate celor care încă nu şi-au îndeplinit responsabilitatea şi nu au obţinut caracterul creator al lui Dumnezeu. Aceasta ar fi contrazis Principiul lui Dumnezeu, deoarece El ar fi tratat o persoană imatură ca pe una matură. Atunci Dumnezeu, Autorul Principiului, Şi-ar fi ignorat Propriul Principiu al Creaţiei pe care l-a stabilit pentru a le permite oamenilor să moştenească natura de creator şi să stăpânească asupra creaţiei. Prin urmare, pentru a-i binecuvânta pe oameni ca stăpâni ai creaţiei, Dumnezeu a fost nevoit să Se abţină de la intervenirea în acţiunile oamenilor imaturi, în timp ce privea cu tulburare căderea lor.