Secţiunea 6. Lumea substanţială imaterială şi lumea substanţială materială centrate pe om

6.1 Lumea substanţială materială şi lumea substanţială imaterială

De vreme ce universul a fost creat după modelul omului care reprezintă imaginea caracteristicilor duale ale lui Dumnezeu, nu există nici o făptură care nu s-ar asemăna cu forma de bază a omului alcătuit din suflet şi corp (Creaţia 1.2). În mod corespunzător, în lumea creaţiei există nu doar lumea substanţială materială asemănătoare corpului uman, dar şi lumea substanţială imaterială, care este subiectul primei şi se aseamănă cu sufletul omului. Aceasta este numită lumea substanţială imaterială din motiv că nu poate fi percepută cu ajutorul celor cinci simţuri fizice, ci doar cu ajutorul celor cinci simţuri spirituale. Această lume imaterială este o lume substanţială care, prin experienţe spirituale şi cu ajutorul celor cinci simţuri spirituale poate fi simţită real, întocmai cum simţim lumea materială. Aceste două lumi substanţiale: cea materială şi cea imaterială luate împreună, le numim cosmos.

Precum corpul nu poate acţiona în afara relaţiei sale cu sufletul, omul originar nu ar putea săvârşi acţiuni fiind separat de Dumnezeu. În mod asemănător, lumea materială nu îşi poate manifesta valoarea originară în lipsa unei relaţii cu lumea imaterială. Astfel, aşa cum nu putem cunoaşte caracterul unei persoane fără a-i cunoaşte sufletul, nu putem înţelege adevăratul sens al vieţii fără a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi nu putem înţelege pe de-a întregul natura şi structura lumii materiale fără a cunoaşte natura şi structura lumii imateriale. Lumea imaterială este lumea aflată în poziţia de partener subiect, iar lumea materială, în poziţia de partener obiect. Ultima este asemenea umbrei celei dintâi (Evr. 8:5). Când omul care a trăit în lumea materială îşi lasă corpul, eul lui spiritual trece în lumea imaterială, unde trăieşte etern.

6.2 Poziţia omului în lumea creaţiei

În primul rând, Dumnezeu a creat omul ca stăpân al lumii creaţiei (Fac. 1:28). Lumea creaţiei nu are o sensibilitate internă pentru Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu nu guvernează această lume în mod direct, ci a creat omul înzestrat cu sensibilitate faţă de această lume şi l-a făcut pe el să stăpânească direct asupra lumii creaţiei. Când a creat omul, pentru a-l face să simtă lumea materială şi să o stăpânească, Dumnezeu a creat corpul uman din aceleaşi elemente ca şi lumea materială: apă, lut şi aer. Pentru a-l face pe om să simtă şi să stăpânească lumea imaterială, Dumnezeu i-a creat eul spiritual din aceleaşi elemente spirituale din care este compusă acea lume. Pe Muntele Transfigurării în faţa lui Isus au apărut Moise, care murise mai bine de 1600 de ani în urmă şi Ilie, care murise cu 900 de ani în urmă (Matei 17:3). Acestea erau eurile lor spirituale. Astfel, omul format din corp, capabil de a stăpâni lumea materială, şi spirit, capabil de a stăpâni lumea imaterială, poate stăpâni ambele lumi, pe cea materială şi pe cea imaterială.

În al doilea rând, Dumnezeu a creat omul pentru a fi mediator şi centru al armoniei lumii creaţiei. Când corpul şi spiritul omului se unesc în armonie prin intermediul acţiunii de dare şi primire devenind partenerul obiect substanţial al lui Dumnezeu, lumea materială şi cea imaterială, la fel, înfăptuiesc o acţiune de dare şi primire în centru cu omul şi, creând o unitate armonioasă, formează lumea aflată în poziţia de partener obiect substanţial al lui Dumnezeu. În acest mod omul devine mediatorul şi centrul armoniei celor două lumi. Omul este exact ca aerul care face două diapazoane să rezoneze. De vreme ce a fost creat pentru a putea interacţiona cu lumea imaterială, omul se mai aseamănă şi cu un radio sau un televizor care reflectă realitatea lumii spirituale întocmai.

În al treilea rând, Dumnezeu a creat omul ca o formă substanţială care încapsulează întreg cosmosul. Dumnezeu a făurit lumea creaţiei prin proiectarea substanţială a naturii interioare şi a formei exterioare a omului pe care urma să-l creeze. Din moment ce Dumnezeu a creat lumea spirituală ca manifestare substanţială a naturii interioare şi a formei lui exterioare a eului spiritual al omului, eul spiritual reprezintă întruchiparea sumară a tuturor elementelor găsite în lumea spirituală. Pe de altă parte, dat fiind că Dumnezeu a creat lumea materială ca desfăşurare substanţială a naturii interioare şi a formei exterioare a corpului uman, corpul reprezintă întruchiparea substanţială sumară a lumii materiale. Prin urmare, omul este întruchiparea substanţială sumară a cosmosului. Aici se ascunde motivul pentru care omul este deseori numit microcosmos.

Însă, din cauza căderii în păcat a omului, universul şi-a pierdut stăpânul. În Rom. 8:19 este scris că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor (oamenii originari restauraţi) lui Dumnezeu. În plus, din cauza căderii omului – centrul armoniei, acţiunea de dare şi primire dintre lumea materială şi cea imaterială a fost întreruptă, cele două lumi nu au putut atinge unitatea, separându-se. Din acest motiv, în Rom. 8:22 se explică: „Toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.”

Isus a venit ca Adam desăvârşit, având suflet şi corp. El a fost întruchiparea substanţială a universului. Din acest motiv este scris că Dumnezeu toate le-a pus sub picioarele Lui (Cor. 15:27). Isus a venit pentru ca oamenii, crezând în El şi devenind una cu El, să devină perfecţi asemenea Lui. De aceea Isus este Salvatorul.

6.3 Relaţiile reciproce dintre eul fizic şi eul spiritual

6.3.1 Structura şi funcţiile eului fizic

Eul fizic este alcătuit din caracteristicile duale: sufletul corpului (partenerul subiect) şi corpul fizic (partenerul obiect). Sufletul corpului este acea parte care direcţionează corpul pentru a-şi menţine funcţiile fiziologice necesare pentru viaţa, protecţia şi reproducerea corpului. Astfel instinctul animalelor corespunde sufletului corpului acestora. Pentru ca eul fizic să crească bine, el are nevoie de elemente nutritive imateriale de tip yang-song ca: aerul şi lumina, pe care le absoarbe, precum şi de elemente nutritive de tip eum-song cum sunt substanţele materiale, pe care le asimilează din făpturile creaţiei. Acestea trebuie să efectueze o acţiune perfectă de dare şi primire pe baza sistemului circulator.

Acţiunile bune sau rele ale eului fizic determină dacă eul spiritual devine bun sau rău, deoarece eul fizic transmite anumite elemente eului spiritual. Elementele transmise în acest mod eului spiritual de către eul fizic le numim elementele vitalităţii. În viaţa de zi cu zi, când eul nostru fizic săvârşeşte fapte bune, sufletul simte bucurie, iar atunci când săvârşeşte fapte rele, sufletul se simte neplăcut. Aceasta este o dovada a faptului că elementele vitalităţii apărute în dependenţă de faptele bune sau rele ale eului fizic sunt transmise în acea formă eului spiritual.

6.3.2 Structura şi funcţiile eului spiritual

Eul spiritual, fiind creat ca subiect al corpului, poate fi perceput numai prin intermediul simţurilor spirituale şi poate comunica direct cu Dumnezeu. În plus, este un corp substanţial imaterial, care poate stăpâni asupra îngerilor şi a lumii imateriale. Eul spiritual are aceeaşi formă ca şi eul fizic şi, după ce lepădăm eul fizic, primul trece în lumea spirituală unde trăieşte etern. Omul îşi doreşte o viaţă eternă din motiv că eul nostru adevărat este eul spiritual care posedă această natură eternă.

Eul nostru spiritual este alcătuit din caracteristicile duale: sufletul spiritului (partenerul subiect) şi corpul spiritual (partenerul obiect). Sufletul spiritului este centrul eului spiritual în care locuieşte Dumnezeu. Sufletul omului creşte prin intermediul acţiunii de dare şi primire dintre elementele vieţii (yang-song), care vin de la Dumnezeu, şi elementele vitalităţii, (eum-song), care vin din partea eului fizic. Eul spiritual nu doar primeşte elementele vitalităţii din partea eului fizic, ci şi întoarce eului fizic elementele pe care le numim elemente spirituale. Când primesc graţia divină, oamenii capătă o bucurie nelimitată şi o forţă nouă, bolile lor cronice dispar, etc. În eul lor fizic au loc multe schimbări datorită faptului că acesta primeşte multe elemente spirituale de la eul spiritual.

Sufletul se poate dezvolta doar în baza eului fizic. Astfel, relaţia dintre eul fizic şi eul spiritual este asemenea celei dintre pom şi fructul său. Când sufletul corpului acţionează în acord cu cerinţele sufletului spiritului şi corpul fizic începe să se mişte urmărind scopul sufletului spiritului, corpul fizic primeşte elemente spirituale devenind întruchiparea binelui. Apoi, corpul fizic îi poate întoarce eului spiritual elemente bune ale vitalităţii şi în acest mod eul spiritual creşte în mod normal, urmărind binele.

Adevărul este cel care ne dezvăluie dorinţele sufletului spiritului. Deci, omul trebuie să conştientizeze dorinţele sufletului spiritului prin intermediul adevărului şi să le realizeze în practică, îndeplinindu-şi partea de responsabilitate. Numai atunci elementele spirituale şi elementele vitalităţii intră într-o relaţie de reciprocitate urmărind binele.

Elementele spirituale şi elementele vitalităţii au o relaţie similară cu cea existentă între sung-sang şi hyung-sang. Chiar şi sufletul originar al unui individ rău tinde spre bunătate datorită faptului că în el acţionează continuu elementele spirituale. Însă dacă omul nu săvârşeşte fapte bune, elementele spirituale nu pot acţiona pentru binele eului fizic şi, prin urmare, nu pot săvârşi o acţiune normală de dare şi primire nici cu elementele vitalităţii.

Din cele spuse mai sus putem înţelege că eul spiritual poate atinge perfecţiunea numai în timpul vieţii fizice pe pământ. Eul spiritual se dezvoltă şi atinge perfecţiunea pe baza eului fizic, având ca centru sufletul vieţii şi trecând prin trei etape consecutive conform Principiului creaţiei. Un spirit aflat la etapa de formare este numit spirit formă, la etapa de creştere – spirit viaţă, iar la etapa de desăvârşire – spirit divin.

Un spirit devine spirit divin atunci când eul spiritual şi eul fizic al persoanei se unesc prin intermediul unei acţiuni perfecte de dare şi primire centrată pe Dumnezeu şi desăvârşesc fundamentul celor patru poziţii. Un spirit divin poate simţi şi percepe fiecare realitate din lumea spirituală. Aceste realităţi spirituale simţite de eul spiritual rezonează cu eul fizic şi se manifestă ca fenomene fizice. Astfel omul ajunge să cunoască toate realităţile spirituale simţindu-le cu ajutorul celor cinci simţuri fizice. Oamenii care posedă un spirit divin, construiesc Împărăţia Cerurilor pe pământ şi trăiesc în ea, iar după ce-şi lasă corpul fizic, locul în care pleacă pentru a trăi ca spirit este Împărăţia Cerurilor în cer. Din acest motiv, Împărăţia Cerurilor în cer va putea fi creată numai după crearea Împărăţiei Cerurilor pe pământ.

Toate sensibilităţile eului spiritual sunt cultivate prin intermediul relaţiei de reciprocitate cu eul fizic în timpul vieţii pe pământ. Ca urmare, o persoana se poate bucura deplin de iubirea lui Dumnezeu ca spirit după ce-şi lasă în urmă trupul, numai atunci când atinge perfecţiunea şi simte profund iubirea lui Dumnezeu pe pământ. De vreme ce toate calităţile eului spiritual sunt dezvoltate în timp ce acesta trăieşte în eul fizic; acţiunile păcătoase săvârşite de eul fizic conduc la dezvoltarea răului în sufletul omului decăzut, în timp ce mântuirea acordată în timpul vieţii pe pământ transformă spiritul în unul bun. Din acest motiv, Isus trebuia să vină pe pământ în corp fizic pentru a salva omenirea păcătoasă. Prin urmare, trebuie să ducem o viata virtuoasă în timpul vieţii pământeşti. Deoarece scopul primar al providenţei de salvare trebuie îndeplinit mai întâi pe pământ, Isus i-a dăruit cheia de la Împărăţia Cerurilor Sfântului Apostol Petru, care se afla pe Pământ (Mat. 16:19) şi a spus, „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în cer...” (Mat. 18:18).

Nu Dumnezeu decide încotro va merge spiritul unui om: în Împărăţia Cerurilor sau în iad, ci spiritul singur decide acest lucru. Oamenii au fost creaţi pentru ca, atingând perfecţiunea, să poată respira în mod perfect iubirea lui Dumnezeu. Din cauza greşelilor rezultate din acţiunile păcătoase ale oamenilor, spiritul lor nu este capabil să respire această iubire în mod perfect, de aceea pentru ei, din contra, este foarte dureros să apară în faţa lui Dumnezeu – Subiectul iubirii perfecte. Din acest motiv, spiritele singure aleg să trăiască în iad, departe de dragostea lui Dumnezeu.

Din moment ce eul spiritual se poate dezvolta numai pe baza eului fizic, înmulţirea eurilor spirituale, la fel, are loc numai odată cu înmulţirea fizică, în timpul vieţii pe pământ.

6.3.3 Sufletul uman din perspectiva interacţiunii dintre sufletul spiritului şi sufletul corpului

Relaţia dintre sufletul spiritului şi sufletul corpului este identică cu cea dintre natura interioară şi forma exterioară. Când acestea două se unesc prin intermediul acţiunii de dare şi primire în centru cu Dumnezeu, ele conduc la unitatea dintre eul spiritual şi cel fizic şi urmăresc realizarea scopului creaţiei. Ele formează o entitate integră care este sufletul uman. Conştiinţa este facultatea înnăscută a sufletului uman de a-l îndrepta întotdeauna spre ceea ce consideră el că este bine. Însă, din cauza căderii, omul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu şi, în consecinţă, nu cunoaşte etalonul absolut al binelui. Din acest motiv noi nu putem stabili etalonul adevărat în baza căruia conştiinţa noastră ar putea judeca corect. Deoarece etalonul binelui diferă, diferă şi etalonul conştiinţei. Astfel, şi între oamenii care se conduc după conştiinţă apar deseori conflicte. Sufletul originar este facultatea sufletului uman care urmăreşte binele absolut. Aspectul song-sang al sufletului este numit „suflet originar”, iar aspectul hyung-sang al acestuia este numit „conştiinţă”.

Conştiinţa omului îl îndreaptă să urmărească binele în acord cu etalonul stabilit de el în ignoranţă, chiar dacă acesta diferă de etalonul origonar. Sufletul originar însă opune rezistenţă acestui lucru şi acţionează în scopul de a restaura conştiinţa, făcând-o să tindă spre acelaşi lucru ca şi sufletul originar. Atât timp cât sufletul spiritului şi sufletul corpului nostru sunt sub stăpânirea lui Satan, acestea se unesc prin acţiunea de dare şi primire şi formează o entitate care este numită suflet malefic. Sufletul malefic fără încetare îndreaptă oamenii spre fapte rele. Sufletul originar însă şi conştiinţa ne ajută să opunem rezistenţă sufletului malefic. Prin eforturi disperate ele ne îndruma să respingem dorinţele malefice şi să ne alăturăm binelui rupând legăturile cu Satan şi întorcându-ne cu faţa spre Dumnezeu.