Secţiunea 4. Valoarea originară a creaţiei

4.1 Criteriul de determinare a valorii originare

Cum este determinată valoarea originară a creaţiei? Conform viziunii asupra valorii existente până-n prezent, valoarea unui partener obiect este determinată prin relaţia dintre scopul existenţei acestuia şi dorinţa pe care omul-subiect o are pentru acesta. Însă valoarea originară a unei entităţi nu este un atribut absolut care se conţine în interiorul acesteia, ci este determinată de relaţia reciprocă dintre scopul existenţei ei ca partener obiect, conform idealului creaţiei lui Dumnezeu, şi dorinţa originară a omului-subiect de a preţui şi a dezvălui adevărata ei valoare. Prin urmare, orice partener obiect, pentru a căpăta valoarea originară a creaţiei trebuie să atingă unitatea armonioasă cu omul prin acţiunea de dare şi primire şi să devină cel de-al treilea partener obiect pentru Dumnezeu, stabilind fundamentul celor patru poziţii după modelul originar al creaţiei.

Care este etalonul valorii originare a creaţiei? De vreme ce valoarea originară a creaţiei este hotărâtă în momentul în care un partener obiect şi omul-subiect creează în centru cu Dumnezeu fundamentul originar al celor patru poziţii, Dumnezeu Cel absolut fiind centrul acestui fundament cu patru poziţii, etalonul valorii acestuia îl reprezintă tot Dumnezeu Cel absolut. Deoarece etalonul îl reprezintă Dumnezeu Cel absolut, valoarea originară din momentul creaţiei a partenerului Lui obiect, determinată de relaţiile lor reciproce, trebuie să fie şi ea absolută.

Dacă se ia drept exemplu o floare; cum este determinată frumuseţea ei? Ea este determinată atunci când este împlinit atât scopul pentru care a creat Dumnezeu floarea cât şi dorinţa de a căuta frumuseţea cu care este înzestrat omul din momentul creaţiei. Altfel spus, acea frumuseţe originară este determinată în momentul în care omul simte bucurie deplină, când dorinţa sa bazată pe idealul creaţiei lui Dumnezeu de a găsi frumuseţea este satisfăcută de stimulul emoţional oferit de floare. Frumuseţea florii devine absolută în momentul în care bucuria ce-o simţim de la ea conform scopului creaţiei este absolută. Dorinţa umană de a căuta frumosul, este dorinţa de a-şi simţi aspectele sung-sang şi hyung-sang prin intermediul partenerului obiect. În momentul în care scopul pentru care a fost creată floarea şi dorinţa umană de a-i dezvălui valoarea sunt împlinite, partenerul obiect şi partenerul subiect realizează o unitate armonioasă.

O entitate, pentru a obţine valoare adevărată trebuie să creeze o unitate armonioasă cu omul, partenerul său subiect, să devină al treilea partener obiect al lui Dumnezeu şi să creeze fundamentul celor patru poziţii. Valoarea originară a făpturilor creaţiei fiind determinată în relaţiile cu Dumnezeu–etalonul valorii absolute, este şi ea absolută. Până în prezent valoarea nici unui partener obiect nu a putut deveni absolută, ci a fost relativă, din cauză că relaţia de dare şi primire dintre acel partener obiect şi omul decăzut s-a bazat pe un scop şi o dorinţă satanică, şi nu pe idealul creaţiei lui Dumnezeu.

4.2 Emoţiile, intelectul şi voinţa; Adevărul, frumosul şi binele originar

Sufletul omului manifestă trei facultăţi: intelect, emoţii şi voinţă. Corpul omului acţionează corespunzător comenzilor date de suflet. Corpul uman răspunde sufletului, adică sentimentelor, intelectului şi voinţei, astfel acţiunile lui urmăresc valorile adevărului, frumosului şi binelui. În plus, Dumnezeu este subiectul sufletului uman, prin urmare, El este şi subiectul intelectului, emoţiilor şi al voinţei. Prin dorinţa de a-şi realiza valoarea originară, sufletul omului este receptiv la intelectul, emoţiile şi voinţa perfectă a lui Dumnezeu, iar corpul acţionează în conformitate cu acestea. Prin asemenea acţiuni este manifestată valoarea adevărului, frumosului şi a binelui originar.

4.3 Iubirea şi frumuseţea, binele şi răul, dreptatea şi nedreptatea

4.3.1 Iubirea şi frumuseţea

Atunci când două întruchipări separate ale caracteristicilor duale ale lui Dumnezeu formează o bază comună şi se angajează în acţiunea de dare şi primire creând fundamentul celor patru poziţii, pentru a atinge o unitate armonioasă şi a deveni al treilea partener obiect al lui Dumnezeu, forţa emoţională pe care partenerul subiect o dă partenerului obiect se numeşte iubire, iar forţa emoţionala pe care partenerul obiect o oferă în schimb se numeşte frumuseţe. Forţa iubirii este activă, iar stimularea oferită de frumuseţe este pasivă.

În relaţia dintre Dumnezeu şi fiinţele umane, Dumnezeu este partenerul subiect care oferă iubire, iar omul – partenerul obiect care întoarce frumuseţe. În relaţia dintre un bărbat şi o femeie, bărbatul este partenerul subiect, care dăruie iubire, în timp ce femeia este partenerul obiect care oferă frumuseţe. În lumea creaţiei, omul reprezintă subiectul iubirii, iar creaţia – obiectul frumuseţii, însă atunci când partenerul subiect şi partenerul obiect devin una în mod armonios, iubirea se conţine în frumuseţe, şi frumuseţea se conţine în iubire datorită faptului că atunci când partenerul subiect şi partenerul obiect înfăptuiesc o mişcare circulară devenind un tot întreg, partenerul subiect poate ocupa poziţia de obiect, iar partenerul obiect – cea de subiect. În relaţiile interpersonale, frumuseţea pe care un subordonat o oferă drept răspuns la iubirea din partea unui superior este numită loialitate, iar frumuseţea cu care copiii răspund la iubirea părinţilor este numită pietate filială. Frumuseţea pe care o soţie o oferă ca răspuns la iubirea soţului se numeşte fidelitate. Scopul iubirii şi al frumuseţii este ca ambele entităţi substanţiale izvorâte din Dumnezeu să creeze o unitate armonioasă prin acţiunea de dare şi primire a iubirii şi frumuseţii, şi, devenind al treilea partener obiect al lui Dumnezeu, să stabilească fundamentul celor patru poziţii pentru a realiza scopul creaţiei.

Să examinăm, în continuare, natura iubirii lui Dumnezeu. Dacă Adam şi Eva ar fi atins perfecţiunea, ca parteneri obiect substanţiali ai caracteristicilor lui Dumnezeu, în centru cu El, ar fi devenit una, s-ar fi înmulţit prin copii şi ar fi trăit iubirea originară a celor trei parteneri obiect: iubirea părinteasca (iubirea primului partener obiect), iubirea conjugală (iubirea celui de-al doilea partener obiect) şi iubirea de copil (iubirea celui de-al treilea partener obiect), etc., numai atunci ar fi realizat scopul celor trei parteneri obiect şi ar fi creat fundamentul celor patru poziţii, împlinind astfel scopul creaţiei. Într-un asemenea fundament de patru poziţii iubirea aflată în poziţia de subiect faţă de iubirea celor trei parteneri obiect este anume iubirea lui Dumnezeu. Astfel iubirea lui Dumnezeu se manifestă prin iubirea celor trei parteneri obiect şi constituie forţa de bază necesară pentru crearea fundamentului celor patru poziţii. Prin urmare, fundamentul celor patru poziţii este canalul frumuseţii perfecte prin care putem primi şi ne putem bucura din plin de iubirea lui Dumnezeu. Acesta mai este şi partenerul obiect al bucuriei, din care motiv devine fundamentul principal al binelui în care este desăvârşit scopul creaţiei.

4.3.2 Binele şi răul

O acţiune sau rezultatul ei sunt considerate bune atunci când îndeplinesc scopul lui Dumnezeu pentru creaţie. Acest lucru are loc în momentul în care, un partener subiect şi un partener obiect se unesc prin intermediul acţiunii armonioase de dare şi primire a iubirii şi frumuseţii devenind al treilea partener obiect al lui Dumnezeu şi formând fundamentul celor patru poziţii. Pe de altă parte, o acţiune sau rezultatul ei este considerată rea atunci când este contrară scopului lui Dumnezeu pentru creaţie prin formarea fundamentului celor patru poziţii în centru cu Satan.

Când sufletul şi corpul unei persoane săvârşesc o acţiune de dare şi primire armonioasă a iubirii şi frumuseţii în centru cu Dumnezeu şi devin un tot întreg armonios stabilind fundamentul celor patru poziţii la nivel individual şi persoana împlineşte scopul creaţiei, împlinind prima binecuvântare a lui Dumnezeu, atât persoana, cât şi acţiunile sale îndreptate spre a deveni aşa o persoană sunt bune. Când Adam şi Eva, aflaţi în poziţia de subiect şi obiect, săvârşesc o acţiune armonioasă de dare şi primire a iubirii şi frumuseţii devenind soţ şi soţie, dând naştere copiilor şi stabilind fundamentul celor patru poziţii la nivel de familie şi când îndeplinesc cea de-a doua binecuvântare a lui Dumnezeu prin întemeierea unei familii care realizează scopul creaţiei, familia lor, precum şi acţiunile îndreptate spre crearea unei asemenea familii sunt bune. Când o persoană desăvârşită plasează lumea naturii, al doilea eu al său, în poziţia de partener obiect şi creează o unitate armonioasă cu acesta, formează cel de-al treilea partener obiect al lui Dumnezeu şi stabilind fundamentul celor patru poziţii al stăpânirii realizează cea de-a treia binecuvântare a lui Dumnezeu, acel obiect al creaţiei, precum şi acţiunile îndreptate către acel scop sunt bune. Şi vice-versa, atunci când o persoană stabileşte fundamentul celor patru poziţii în centru cu Satan şi realizează un scop contrar celor trei binecuvântări date de Dumnezeu, această acţiune sau rezultatul ei sunt rele.

4.3.3 Dreptatea şi nedreptatea

În procesul de înfăptuire a binelui, ceea ce îl face pe om să urmărească acest bine în viaţă se numeşte dreptate, iar în procesul de realizare a scopului răului (satanic), ceea ce îl face să urmărească răul în viaţă se numeşte nedreptate. Pentru realizarea scopului binelui este absolut necesară o viaţă trăită în dreptate. Anume din acest motiv voinţa noastră urmăreşte scopul binelui.