Studiul și practica Principiului
Marcajele mele
    Nu aveți încă niciun marcaj.

Prefaţă

Textul pe care îl aveţi în faţă conţine Principiul Divin aşa cum este prezentat în învăţăturile Reverendului Sun Myung Moon. Cel mai vechi manuscris al Principiului a fost pierdut în Coreea de Nord în timpul războiului coreean. După ce sosise ca refugiat în Pusan, Reverendul Moon a scris şi a dictat un manuscris întitulat Wolli Wonbon (sau Textul original al Principiului Divin), după care l-a îndrumat pe Hyo Won Eu, primul preşedinte al Bisericii Unificării din Coreea, să elaboreze prezentări sistematice ale învăţăturilor sale, completate cu exemple biblice, istorice şi ştiinţifice. Reverendul Moon i-a dat indicaţii precise preşedintelui Eu despre conţinutul acestor texte, ca mai apoi să le verifice cu meticulozitate personal. Aceste eforturi au avut ca rezultat Wolli Hesul (Explicaţia Principiului Divin) publicată în 1957 şi Wolli Kangron (Expunerea Principiului Divin) publicată în 1966. În decursul ultimilor treizeci de ani Wolli Kangron a constituit textul învăţăturii de bază a Reverendului Moon.
Expunerea Principiului Divin reprezintă prima traducere autorizată completă în limba română a Wolli Kangron.
Perioada şi contextul cultural reflectat în această carte a reprezentat o altă dificultate cu care traducătorii au trebuit să se confrunte. Cartea a fost scrisă în anii şaizeci, pe când comunismul reprezenta o ameninţare mondială, iar creştinismul era sigur de superioritatea sa culturală şi de succesul expansiunii sale. Viziunea originală a textului s-a menţinut, în pofida faptului că aceste condiţii s-au modificat de-a lungul ultimelor decenii. Providenţa lui Dumnezeu continuă să se desfăşoare exact după cum se explică în Principiul Divin.
În ediţia de lux a lucrării, utilizarea specifică a culorilor respectă a 39-a ediţie coreeană a Wolli Kangron pregătită de dna Gil Ja Sa Eu. Principalele idei sunt haşurate cu roşu, cele secundare cu albastru, iar următoarele, în ordinea importanţei lor, cu galben. Cititorul poate descifra în scurt timp principalele învăţături ale Principiului Divin urmărind numai paragrafele haşurate cu roşu. Citindu-le pe cele roşii şi albastre împreună, obţine o imagine mai bogată; citindu-le pe toate trei luate împreună, va ajunge la o înţelegere mult mai amplă, care include numeroase exemple. Însă, pentru a înţelege întregul sens, este necesară parcurgerea în întregime a lucrării. Mai mult, în timpul studiului textului, o atenţie mai mare acordată pasajelor în roşu poate clarifica firul argumentului.
Expunerea Principiului Divin exprimă un adevăr universal. Acesta a moştenit şi se sprijină pe adevărurile fundamentale transmise ca revelaţie de la Dumnezeu prin intermediul scripturilor evreieşti şi creştine şi înglobează profunda înţelepciune orientală. Sperăm că această traducere va face posibilă o mai bună înţelegere a mesajului profund al Principiului Divin în lumea occidentală.
Comitetul de traducere a Principiului Divin,
Septembrie, 2006