Secţiunea 2. Predestinarea modului de îndeplinire a Voinţei lui Dumnezeu

Potrivit Principiului creaţiei, scopul lui Dumnezeu pentru creaţie poate fi realizat doar atunci când oamenii îşi îndeplinesc partea de responsabilitate. (cf. Creaţiei 5.2.2) Cu toate că Voinţa lui Dumnezeu de a realiza acest scop prin providenţa de restaurare este absolută şi dincolo de influenţa omului, împlinirea ei necesită îndeplinirea de către om a părţii sale de responsabilitate.

Iniţial, scopul lui Dumnezeu pentru creaţie trebuia să fie împlinit prin Adam şi Eva doar atunci când ei ar fi îndeplinit responsabilitatea ce le-a fost dată şi s-ar fi abţinut să mănânce din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. (Geneza 2:17) Astfel, în providenţa de restaurare Voinţa lui Dumnezeu este împlinită doar atunci când figura centrală responsabilă de o anumită misiune îşi îndeplineşte partea de responsabilitate. De exemplu, iudeii, naţiunea centrală a providenţei, trebuiau să creadă în Isus şi să-l urmeze necondiţionat, pentru ca Dumnezeu să realizeze o salvare totală în acele timpuri. Deoarece ei nu au crezut şi nu şi-au îndeplinit responsabilitatea, realizarea Voinţei a trebuit să fie amânată până în timpul celei de-a Doua Veniri.

În ce măsură predestinează Dumnezeu desfăşurarea evenimentelor în cadrul providenţei? Cu toate că Voinţa lui Dumnezeu de a realiza scopul providenţei de restaurare este absolută, procesul de îndeplinire a acestei voinţe este predestinat în mod condiţional şi este posibil doar atunci când la cele nouăzeci şi cinci de procente ale responsabilităţii lui Dumnezeu se adaugă cele cinci procente de responsabilitate a figurii centrale. Proporţia de cinci procente este folosită pentru a indica faptul că partea de responsabilitate umană este extrem de mică în comparaţie cu partea de responsabilitate a lui Dumnezeu. Însă, pentru oameni aceste cinci procente echivalează cu un efort de o sută de procente.

Să aducem câteva exemple: Dumnezeu a predestinat că Voinţa Lui va fi împlinită prin Adam şi Eva numai dacă ei se vor abţine de la gustarea fructului şi îşi vor îndeplini responsabilitatea. În providenţa de restaurare centrată pe Noe, Dumnezeu a predestinat că Voinţa Sa va fi împlinită numai după ce Noe îşi va depune cu devoţiune toate eforturile în construirea arcei, îndeplinindu-şi astfel responsabilitatea. În providenţa salvării prin Isus, Dumnezeu a predestinat împlinirea Voinţei Sale numai după ce oamenii decăzuţi îşi vor îndeplini responsabilitatea, crezând în Isus ca Mesia şi urmându-l cu devoţiune. (Ioan 3:16) Cu toate acestea, iarăşi şi iarăşi, oamenii nu erau în stare să-şi îndeplinească nici măcar acea mică parte de responsabilitate. În consecinţă, providenţa lui Dumnezeu a fost prelungită în repetate rânduri.

Este scris în Biblie: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav,” (Iacov 5:15) „Credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5:34) şi „Căci oricine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” (Matei 7:8) Aceste versete confirmă că Dumnezeu predestinează împlinirea Voinţei Sale cu condiţia că oamenii îşi vor îndeplini partea lor de responsabilitate.

Din aceste exemple trebuie să recunoaştem cât de minusculă este partea de responsabilitate umană în comparaţie cu truda şi graţia lui Dumnezeu, care reprezintă partea Sa de responsabilitate. Pe de altă parte, luând în consideraţie faptul că figurile centrale în providenţă în mod repetat nu au reuşit să-şi îndeplinească responsabilitatea, putem înţelege cât de dificil a fost pentru ei să realizeze chiar şi această parte comparativ mică.