Secţiunea 3. Predestinarea cu privire la oameni

Adam şi Eva trebuiau să devină strămoşii buni ai omenirii, cu condiţia că îşi îndeplineau responsabilitatea şi urmau porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din fruct. Prin urmare, Dumnezeu nu a predestinat în mod absolut că ei vor deveni strămoşii noştri buni. Acelaşi lucru se referă şi la oamenii decăzuţi: ei pot deveni ideali, precum a predestinat Dumnezeu, doar atunci când îşi îndeplinesc responsabilitatea. Aşadar, Dumnezeu nu predestinează în mod absolut ce fel de oameni vor deveni ei în realitate.

În ce măsură determină Dumnezeu soarta unui individ? Împlinirea Voinţei lui Dumnezeu prin intermediul unui individ necesită în mod absolut îndeplinirea de către acesta a responsabilităţii sale. Deci, chiar dacă Dumnezeu predestinează pe cineva pentru o anume misiune, cele nouăzeci şi cinci de procente ale responsabilităţii lui Dumnezeu şi cele cinci procente ale responsabilităţii acelei persoane trebuie realizate împreună, pentru ca persoana să încheie misiunea care i-a fost dată şi să împlinească Voinţa lui Dumnezeu. Dacă omul nu-şi îndeplineşte responsabilitatea, el nu poate deveni aşa cum i-a predestinat să fie Dumnezeu.

De exemplu, atunci când l-a ales pe Moise, Dumnezeu a predestinat că, în cazul în care Moise îşi va îndeplini responsabilitatea, el va conduce poporul ales în ţinutul binecuvântat al Canaanului. (Exodul 3:10) Cu toate acestea, când Moise a încălcat Voinţa lui Dumnezeu, lovind de două ori stânca la Cadeş-Barnea, el a suferit eşec. În consecinţă, Moise a murit înainte de a ajunge la destinaţia finală, iar planul lui Dumnezeu pentru el de a conduce oamenii în Canaan nu a fost realizat. (Numeri 20:2-13; 27:13-14)

Atunci când l-a ales pe Iuda Iscariotul, Dumnezeu a predestinat în mod condiţional că acesta va rămâne un discipol loial al lui Isus, numai dacă îşi va îndeplini responsabilitatea cu credinţă. Însă, când Iuda şi-a pierdut credinţa, aşteptările lui Dumnezeu pentru el nu s-au realizat şi acesta a devenit un trădător.

Atunci când Dumnezeu a ridicat poporul iudeu, El a predestinat că ei vor fi glorificaţi ca popor ales, în cazul în care îşi vor îndeplini responsabilitatea de a crede şi a-l urma pe Isus. Totuşi, când conducătorii lor l-au trimis pe Isus pe cruce, această soartă care le-a fost prezisă nu s-a adeverit , iar poporul evreu s-a împrăştiat.

Să examinăm mai departe cum predestinează Dumnezeu figurile centrale în providenţa de restaurare.

Scopul providenţei lui Dumnezeu pentru restaurare este acela de a restaura lumea decăzută total făcând din ea lumea originară pe care Dumnezeu a gândit-o la început. Prin urmare, cu toate că timpul salvării poate fi diferit, tuturor oamenilor decăzuţi le este predestinată salvarea. (II Pet. 3:9) Însă, asemenea procesului de creare a lumii, providenţa lui Dumnezeu pentru salvare - lucrarea de recreare - nu poate fi realizată într-o clipă. Ea începe dintr-un anumit punct şi treptat se extinde până când acoperă totul. Astfel, în providenţa de salvare, Dumnezeu mai întâi predestinează o persoană pentru a fi figură centrală şi apoi o cheamă la o anumită misiune.

Ce calificări trebuie să posede omul pentru a merita o astfel de chemare? Înainte de toate, figura centrală trebuie să se nască din rândul poporului ales. Apoi, chiar şi în rândul poporului ales, el trebuie să provină dintr-o descendenţă cu multe realizări bune. Printre urmaşii acestui neam deosebit, el trebuie să fie înzestrat cu caracterul necesar. Printre acei cu caracterul necesar, el trebuie să-şi dezvolte calităţile corespunzătoare de la o vârstă fragedă. În final, din rândul celor care corespund acestor calităţi, Dumnezeu îl alege mai întâi pe acel care trăieşte în timpul şi în locul cel mai potrivit pentru îndeplinirea planului Său.