Secţiunea 2. Numărul de generaţii sau de ani în cadrul perioadelor epocii providenţiale de stabilire a fundamentului pentru restaurare

2.1 De ce şi în ce mod este prelungită providenţa de restaurare?

Providenţa lui Dumnezeu pentru stabilirea de către omenire a fundamentului pentru Mesia, primirea lui Mesia şi atingerea scopului final al restaurării a fost prelungită din timpul lui Adam, de-a lungul timpului lui Noe, Avraam, Moise, şi până în timpul lui Isus. Atunci când Isus a fost ucis fără să-şi fi îndeplinit scopul ultim, din cauza necredinţei oamenilor, providenţa de restaurare a fost amânată până în timpul celei de a Doua Veniri.

De ce a fost prelungită providenţa de restaurare? Răspunsul la această întrebare poate fi dat numai prin înţelegerea principiului predestinării. Conform acestui principiu, deoarece Dumnezeu îşi predestinează Voinţa în mod absolut, El o va îndeplini cu siguranţă într-o bună zi. Cu toate acestea, faptul, dacă se îndeplineşte sau nu Voinţa lui Dumnezeu prin intermediul unei anumite persoane, este condiţionat de împlinirea de către aceasta a părţii sale de responsabilitate, care se adaugă la partea de responsabilitate a lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când Voinţa nu este îndeplinita din cauza eşecului persoanei responsabile, Dumnezeu va alege o altă persoană, într-o altă epocă, pentru a o înlocui. Dumnezeu îşi va continua lucrarea până la împlinirea ei completă, prelungind în acelaşi timp providenţa.

Să examinăm mai departe modul în care a fost prelungită providenţa de restaurare. Potrivit Principiului creaţiei, Dumnezeu este fiinţa numărului trei. Toate făpturile create după asemănarea Sa se manifestă printr-un proces cu trei etape, referitor la modul lor de existenţă, mişcare şi creştere. Pentru ca să realizeze scopul creaţiei, stabilind fundamentul celor patru poziţii cu mişcarea lui sferică, orice entitate trebuie să treacă prin cele trei stadii ale acţiunii origine-diviziune-unitate şi să se angajeze într-o interacţiune cu cei trei parteneri obiect pentru a atinge scopul celor trei obiecte. Providenţa de restaurare a scopului creaţiei este una de re-creare în baza Cuvântului. Aşadar, de fiecare dată când providenţa de restaurare este prelungită, ea se poate extinde până la trei stadii. Pe baza Principiului creaţiei, sunt permise pana la trei încercări.

De exemplu, atunci când în familia lui Adam Cain şi Abel au suferit eşec în aducerea ofrandei substanţiale, providenţa s-a repetat în familiile lui Noe şi Avraam, şi s-a împlinit la a treia încercare. Atunci când Avraam a greşit în cadrul ofrandei simbolice, providenţa a fost prelungită prin Isaac şi împlinită de Iacov. Căile de restaurare a Canaanului în centru cu Moise şi Isus, fiecare s-a extins până la trei căi. Atunci când regele Saul a eşuat să construiască Templul, providenţa a fost prelungită prin intermediul a încă doi regi: David şi Solomon. Idealul creaţiei lui Dumnezeu, care nu a fost realizat cu Adam, a aşteptat o a doua şi a treia providenţă pentru a se împlini: prin Isus, cel de-al doilea Adam, şi apoi prin Hristos la a Doua Venire.

Un proverb coreean spune: „dacă nu s-a împlinit la prima încercare, cu siguranţă că se va împlini la a treia”. Înţelepciunea populară exprimată aici confirmă acest aspect al Principiului.

2.2 Condiţiile de răscumpărare verticale şi restaurarea orizontală prin răscumpărare

Pentru a moşteni şi a împlini misiunile predecesorilor săi din istoria providenţială, o figură centrală responsabilă de providenţa de restaurare trebuie să îndeplinească, într-un timp scurt, toate condiţiile de răscumpărare pe care au încercat să le îndeplinească predecesorii săi. Dacă această figură centrală la fel eşuează în misiunea sa, toate condiţiile de răscumpărare pe care a încercat să le îndeplinească sunt transmise următoarei persoane căreia îi este încredinţată aceeaşi responsabilitate. Condiţiile care se acumulează în decursul istoriei providenţiale din cauza eşecurilor figurilor centrale în îndeplinirea responsabilităţii lor sunt numite condiţii de răscumpărare verticale. Sarcina figurii centrale de a îndeplini toate aceste condiţii într-un timp scurt este numită restaurare orizontală prin răscumpărare.

De exemplu, Avraam a trebuit să restaureze orizontal prin răscumpărare toate condiţiile de răscumpărare verticale pe care familiile lui Adam şi Noe au încercat să le împlinească înaintea lui. Oferind cele trei sacrificii deodată pe acelaşi altar, Avraam ar fi restaurat orizontal prin răscumpărare condiţiile de răscumpărare verticale acumulate în decursul celor trei evenimente providenţiale ale providenţei prelungite. Cele trei ofrande reprezentau toate condiţiile pe care Adam şi Noe nu au putut să le îndeplinească şi cele pe care Avraam însuşi trebuia să le îndeplinească în calitate de figură centrală nouă.

Iacov, în calea sa, a trebuit să îndeplinească într-un timp scurt o condiţie pentru a restaura orizontal prin răscumpărare condiţiile de răscumpărare verticale acumulate pe parcursul celor douăsprezece generaţii începând cu Noe. Cu acest scop i-au fost daţi doisprezece fii de la care au provenit cele douăsprezece triburi ale Israelului.

Isus a folosit această metodă pentru a restaura orizontal prin răscumpărare toate condiţiile de răscumpărare verticale acumulate, lăsate neîmplinite de către predecesorii săi, profeţii şi regii care au condus providenţa pe parcursul celor patru mii de ani ai istoriei biblice până în timpul său.

De exemplu, Isus a ales doisprezece discipoli şi şaptezeci de urmaşi pentru a restaura în timp scurt condiţiile de răscumpărare verticale acumulate din timpul lui Iacov, în care Dumnezeu a lucrat prin cei doisprezece fii şi cele şaptezeci de rude ale lui Iacov, şi din timpul lui Moise, când Dumnezeu a lucrat prin cele douăsprezece triburi ale Israelului şi cei şaptezeci de bătrâni. Mai mult ca atât, Isus a postit timp de patruzeci de zile pentru a restaura orizontal toate condiţiile de răscumpărare verticale, sub formă de providenţă a numărului patruzeci pentru separare de Satan, necesare pentru fundamentul credinţei.

În acest sens, putem înţelege că fiecare figură centrală în providenţa de restaurare nu se reprezintă numai pe sine ca individ, ci şi pe toţi predecesorii, profeţii şi înţelepţii care au avut aceeaşi misiune în trecut. El poartă în sine roadele muncii lor de-a lungul istoriei.

2.3 Restaurarea orizontală prin răscumpărarea realizată vertical

Uneori restaurarea orizontală este obţinută prin providenţa verticală care poate să dureze timp de mai multe generaţii.

Acesta a fost cazul cu providenţa de restaurare în familia lui Avraam. Prin aducerea unei ofrande simbolice acceptabile, Avraam trebuia să restaureze orizontal prin răscumpărare toate condiţiile de răscumpărare verticale care s-au acumulat din cauza greşelilor familiilor lui Adam şi Noe. Greşeala lui în aducerea ofrandei a cauzat însă un nou eşec şi o amânare în providenţă. Aşa cum a fost explicat mai sus, deoarece aceasta a fost o a treia încercare în providenţa de restaurare a fundamentului pentru Mesia la nivel de familie, cerinţa Principiului era ca familia lui să îndeplinească negreşit Voinţa lui Dumnezeu.

De aceea, în ciuda eşecului lui, Dumnezeu a căutat o cale prin care să-l considere pe Avraam ca şi cum el nu ar fi greşit, dar ar fi restaurat orizontal condiţiile de răscumpărare verticale, fără nici o prelungire. Cu acest scop, Dumnezeu a stabilit o providenţă specială: ca Avraam, Isaac şi Iacov să îndeplinească condiţiile de răscumpărare necesare, considerând aceste trei persoane drept una singură din punct de vedere al Voinţei Sale.

De aceea, în pofida prelungirii verticale prin trei generaţii, victoriile lui Iacov şi Isaac au devenit victoria lui Avraam însuşi, ca şi cum ar fi fost obţinută în cadrul generaţiei lui, fără amânare. (cf. Fundamentul 3.1.2.3, Fundamentul 3.3)

Unitatea acestor trei generaţii este înţeleasă prin faptul că Dumnezeu s-a numit pe Sine „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” (Exodul 3:6)

În acest fel, Dumnezeu a putut să recunoască că Avraam a îndeplinit, în cadrul propriei generaţii, condiţiile de răscumpărare orizontale în care el suferise eşec, împlinindu-le vertical, prin generaţiile lui Isaac şi Iacov. Acest tip de restaurare este numit restaurarea orizontală prin răscumpărare realizată vertical.

2.4 Perioadele de răscumpărare numerice pentru restaurarea fundamentului credinţei

Pentru a restaura fundamentul credinţei, o figură centrală trebuie să împlinească una sau mai multe perioade de răscumpărare numerice. (cf. Restaurare 1.2.1) Să examinăm motivele acestui fapt.

Dumnezeu există pe baza Principiului Său, care are un aspect numeric. Universul, cu fiinţele umane în centrul său, a fost creat pe baza principiilor numerice pentru a fi o reprezentare a caracteristicilor duale ale lui Dumnezeu invizibil, în calitate de partener obiect substanţial al Său. Acesta este motivul pentru care ştiinţa, care căuta să descopere legile exterioare ce guvernează universul, progresează prin cercetările conduse cu ajutorul matematicilor. Primii strămoşi ai omenirii aveau să devină desăvârşiţi, trecând printr-o perioadă de creştere, caracterizată de anumite numere, astfel stabilind fundamentul credinţei. Fiind perfecţi, ei aveau să întruchipeze calităţile acestor numere.

Trebuie să investigăm aceste subiecte, deoarece restaurarea fundamentului credinţei cere nu numai ca noi să oferim un obiect pentru condiţie, simbolizând universul aflat sub stăpânirea lui Satan, dar şi să trecem printr-o perioadă numerică de răscumpărare pentru a restaura numerele pângărite de Satan.

Pe baza căror numere aveau să stabilească fundamentul credinţei primii strămoşi ai omenirii, înainte de Cădere. Care numere trebuiau ei să le întrupeze atingând perfecţiunea?

Din Principiului creaţiei am învăţat că nici o entitate nu poate exista sau prospera fără a forma mai întâi fundamentul celor patru poziţii. Prin urmare, Adam şi Eva, fiind încă imaturi, trebuiau să formeze fiecare fundamentul celor patru poziţii pentru a-şi asigura existenţa. Fiecare poziţie din cadrul fundamentului celor patru poziţii trebuie să treacă prin cele trei etape ale perioadei de dezvoltare, împlinind douăsprezece în total. Mai mult, fiecare poziţie în cadrul fundamentului celor patru poziţii atinge scopul celor trei obiecte în relaţie cu trei parteneri obiect, formând un total de doisprezece parteneri obiect şi împlinind scopul celor douăsprezece obiecte.

Aşadar, perioada de dezvoltare în timpul căreia Adam trebuia să stabilească fundamentul credinţei a fost o perioadă de împlinire a numărului doisprezece. Fiind imaturi, primii strămoşi ai omenirii trebuiau să stabilească fundamentul credinţei pe baza numărului doisprezece, iar devenind perfecţi, ei trebuiau să atingă scopul celor douăsprezece obiecte şi astfel să întruchipeze calitatea numărului doisprezece. Din cauza căderii lor, Satan a pângărit acest număr. Prin urmare, o figură centrală în providenţa de restaurare trebuie să treacă printr-o perioadă de răscumpărare pentru a restaura numărul doisprezece în cadrul stabilirii fundamentului credinţei. Numai pe această bază el poate stabili fundamentul substanţial pentru restaurarea întruchipării perfecte a calităţii numărului doisprezece.

Iată câteva exemple ale perioadei de răscumpărare pentru restaurarea numărului doisprezece: cei 120 de ani necesari lui Noe pentru a construi arca, cei 120 de ani ai providenţei de restaurare a Canaanului în centru cu Moise şi cei 120 de ani din momentul în care Avraam a fost chemat de Dumnezeu şi până în momentul când Iacov a cumpărat dreptul de întâi-născut de la Isav cu pâine şi linte. Aşa cum va fi discutat şi mai jos, această ultimă perioadă a trebuit să fie restaurată prin perioada de 120 de ani a regatului unit în Epoca Vechiului Testament, iar în timpul Epocii Noului Testament prin perioada corespunzătoare de 120 de ani a imperiului creştin condus de Carol cel Mare şi fiii săi.

Procesul de maturizare în timpul căruia Adam şi Eva stabileau fundamentul credinţei de asemenea necesita o perioadă de împlinire a numărului patru. Ei trebuiau să treacă prin cele trei etape ale perioadei de dezvoltare şi să intre în sfera stăpânirii directe a lui Dumnezeu, care este cea de-a patra etapă. La acea etapă ei ar fi împlinit fundamentul celor patru poziţii. Astfel, împlinind numărul patru, primii strămoşi ai omenirii trebuiau să devină întruchipările lui perfecte. Din cauza căderii, acest număr a fost pângărit de Satan. De aceea, figurile centrale ale providenţei trebuie să împlinească o perioadă de răscumpărare pentru a restaura numărul patru în stabilirea fundamentului credinţei. Numai pe această bază ei pot stabili fundamentul substanţial pentru restaurarea întruchipării perfecte a numărului patru.

S-a explicat mai devreme ca perioadele de răscumpărare pentru restaurarea numărului patru sunt necesare pentru restaurarea fundamentului credinţei. (cf. Fundamentul 2.1.2) Aceste exemple includ: judecata de patruzeci de zile prin potop din timpul lui Noe, posturile de patruzeci de zile ale lui Moise, misiunea de patruzeci de zile de iscodire în Canaan, postul de patruzeci de zile a lui Isus şi cele patruzeci de zile de propovăduire a lui Isus înviat.

Perioada de dezvoltare constituie la fel perioada de împlinire a numărului douăzeci şi unu. Primii strămoşi ai omenirii trebuiau să devină întruchipări perfecte ale numărului douăzeci şi unu, stabilind fundamentul credinţei printr-o perioadă bazată pe numărul douăzeci şi unu realizând apoi scopul creaţiei. Însă, din cauza căderii, acest număr a fost pângărit de Satan. Prin urmare, figurile centrale în istorie trebuie să împlinească o perioadă de răscumpărare pentru a restaura numărul douăzeci şi unu în stabilirea fundamentului credinţei. Numai pe această bază ei pot stabili fundamentul substanţial pentru restaurarea întruchipării perfecte a numărului douăzeci şi unu.

Pentru a înţelege semnificaţia numărului douăzeci şi unu, trebuie să înţelegem mai întâi semnificaţia numerelor trei, patru şi şapte în Principiu. Dumnezeu, ale cărui caracteristici duale există într-o unitate armonioasă, este o Fiinţă a numărului trei. Creaţia devine perfectă atunci când atinge unitatea cu Dumnezeu în cadrul fundamentului celor patru poziţii. Astfel, pentru ca un individ să devină perfect, el trebuie să formeze în interiorul său un fundament al celor patru poziţii, în care sufletul şi corpul formează o trinitate, centrul căreia este Dumnezeu. Pentru ca un bărbat şi o femeie să devină soţ şi soţie perfecţi, ei trebuie să construiască un fundament al celor patru poziţii, în care să formeze o trinitate în centru cu Dumnezeu. Pentru ca universul să-şi atingă perfecţiunea, el trebuie să formeze un fundament al celor patru poziţii, în care oamenii şi lumea naturii formează o trinitate cu Dumnezeu în centru. Mai departe, pentru ca fiinţele create să realizeze fundamentul celor patru poziţii devenind un tot întreg centrat pe Dumnezeu, ele trebuie mai întâi să treacă prin cele trei etape ale perioadei de dezvoltare şi să împlinească scopul celor trei obiecte. Din aceste motive, numărul trei este numărul Cerurilor, sau numărul perfecţiunii.

Atunci când un partener subiect şi un partener obiect formează o trinitate, devenind una în centru cu Dumnezeu, unirea care rezultă este un corp individual al adevărului care împlineşte fundamentul celor patru poziţii. Asigurându-şi astfel statutul de creatură a lui Dumnezeu, ea capătă poziţie şi se extinde în cele patru direcţii: nord, sud, est şi vest. În acest sens, numărul patru reprezintă numărul pământului.

Atunci când o fiinţă creată trece prin cele trei etape ale perioadei de dezvoltare şi construieşte fundamentul celor patru poziţii, ea se stabileşte perfect în dimensiunile calitative ale timpului şi ale spaţiului. Prin urmare, fiecare creatură devine întruchiparea perfectă a numărului şapte, care constituie suma numerelor Cerului şi a pământului. Acesta este motivul pentru care Biblia relatează despre crearea cerului şi a pământului timp de şapte zile. La fel precum perioada de creaţie împlineşte numărul şapte, orice perioadă necesară pentru atingerea desăvârşirii poate fi considerată drept perioadă de împlinire a numărului şapte. Privind la cele trei etape ale perioadei de dezvoltare în felul acesta, perioada de împlinire a etapei de formare, perioada de împlinire a etapei de creştere, şi perioada de împlinire a etapei de desăvârşire; toate sunt perioade care împlinesc numărul şapte. În total, întreaga perioadă de creştere poate fi privită ca o perioadă de împlinire a numărului douăzeci şi unu.

Exemple ale perioadelor de răscumpărare ale numărului douăzeci şi unu pot fi: după potop, Dumnezeu l-a pus pe Noe să trimită un porumbel de trei ori, pentru a prefigura providenţa Sa, care trebuia înfăptuită în trei etape. Porumbelul a fost trimis la intervale de şapte zile; prin urmare, întreaga perioadă însumează douăzeci şi una de zile. (Geneza 7:4; 8:10, 12) Atunci când a mers pe calea de restaurare a Canaanului la nivel de familie, Iacov a muncit ca exilat în Haran înainte de a se întoarce acasă în Canaan, îndurând trei perioade a câte şapte ani care au format în total douăzeci şi unu de ani. În epoca Vechiului Testament a existat o perioadă de 210 ani de exil a izraeliţilor în Babilon şi întoarcerea lor în Israel, cu scopul de a restaura prin răscumpărare calea de douăzeci şi unu de ani a lui Iacov. În epoca Noului Testament a existat o perioadă de 210 ani de captivitate a papilor la Avignon, până la începutul Reformaţiei care trebuia, la rândul ei, să restaureze prin răscumpărare calea de douăzeci şi unu de ani a lui Iacov.

Perioada de dezvoltare este de asemenea perioada de împlinire a numărului patruzeci. Primii strămoşi ai omenirii trebuiau să întruchipeze perfect calitatea numărului patruzeci, stabilind fundamentul credinţei bazat pe numărul patruzeci şi realizând apoi scopul creaţiei. Atacul lui Satan din timpul căderii a pângărit acest număr. Prin urmare, în stabilirea fundamentului credinţei, figurile centrale ale providenţei trebuie să împlinească o perioadă de răscumpărare pentru restaurarea numărului patruzeci. Numai pe această bază ei pot stabili fundamentul substanţial pentru restaurarea întruchipării perfecte a numărului patruzeci.

Pentru a înţelege cum este împlinit numărul patruzeci în perioada de dezvoltare, trebuie să studiem mai întâi semnificaţia numărului zece.

Dacă împărţim fiecare dintre cele trei etape ale perioadei de dezvoltare în trei sub-etape, obţinem în total nouă nivele. De aici reiese semnificaţia numărului nouă în Principiu. Ca o desfăşurare numerică a caracteristicilor duale ale lui Dumnezeu cel invizibil, fiecare dintre creaţiile lui Dumnezeu trece prin cele nouă nivele ale perioadei de dezvoltare. Fiecare apoi îşi îndeplineşte scopul creaţiei, atunci când devine una cu Dumnezeu în sfera stăpânirii Sale directe, care constituie cel de-al zecelea nivel. Din acest motiv, numim numărul zece numărul unităţii. Dumnezeu a stabilit cele zece generaţii după Adam pentru a împlini perioada de răscumpărare pentru restaurarea numărului zece, înainte de a-l chema pe Noe. Prin această condiţie, Dumnezeu a dorit ca Noe să împlinească Voinţa, pe care Adam a lăsat-o nefinisată, devenind apoi una cu Dumnezeu.

În cadrul fundamentului celor patru poziţii, pe care trebuiau să-l stabilească Adam şi Eva, fiecare poziţie trebuia să treacă prin cele zece nivele în calea lor spre maturitate, împlinind în total numărul patruzeci. Astfel, calea maturizării lor reprezenta perioada de împlinire a numărului patruzeci, iar fundamentul celor patru poziţii format de ei ar fi devenit întruchiparea perfectă a numărului patruzeci.

Iată câteva exemple ale perioadelor de răscumpărare ale numărului patruzeci, stabilite pentru a restaura acest fundament: cele patruzeci de zile din momentul aşezării arcei lui Noe pe muntele Ararat şi până în momentul când acesta a trimis porumbelul, cei patruzeci de ani petrecuţi de Moise la palatul faraonului, exilul lui de patruzeci de ani în pustiul Madianului, şi cei patruzeci de ani în pustiu din timpul căii naţionale de restaurare a Canaanului.

Putem deduce că în providenţa de restaurare există doua tipuri de perioade ale numărului patruzeci. Primul tip reprezintă o perioadă de răscumpărare pentru restaurarea numărului patru; în restaurare, el se înmulţeşte cu numărul zece, numărul unităţii, formând patruzeci. Cel de al doilea tip este perioada de răscumpărare pentru restaurarea nemijlocită a numărului patruzeci, pe care Adam trebuia să-l împlinească înainte de cădere, aşa cum a fost descris.

Cei patruzeci de ani în pustiu din timpul căii naţionale de restaurare a Canaanului au fost stabiliţi pentru a restaura ambele tipuri de perioade ale numărului patruzeci în acelaşi timp. Aceasta a restaurat prin răscumpărare misiunea de iscodire de patruzeci de zile şi postul de patruzeci de zile a lui Moise, care erau perioade de restaurare a numărului patru. A restaurat de asemenea prin răscumpărare cei patruzeci de ani ai lui Moise la palatul faraonului şi patruzeci de ani în pustiul Madianului, care erau perioade de restaurare a numărului patruzeci. Un astfel de fenomen are loc atunci când figura centrală pentru fundamentul credinţei restaurează orizontal prin răscumpărare toate condiţiile verticale de răscumpărare din istoria providenţei.

Atunci când o astfel de providenţă de restaurare orizontală a perioadelor numărului patruzeci este prelungită din nou, ea poate fi extinsă prin regula înmulţirii cu zece, deoarece perioada de răscumpărare necesară ar putea fi extinsă prin zece stadii. Astfel, o perioadă de patruzeci de ani poate fi extinsă până la patru sute sau chiar la patru mii de ani. Drept exemple pot servi: perioada de patru sute de ani de la Noe la Avraam, cei patru sute de ani de sclavie în Egipt şi cei patru mii de ani biblici de la Adam până la Isus.

Să rezumăm acum perioadele numerice de răscumpărare, pe care o figură centrală în providenţă trebuie să le împlinească pentru a restaura fundamentul credinţei.

Dacă primii strămoşi ai omenirii nu ar fi căzut, ei ar fi stabilit fundamentul credinţei bazat pe aşa numere semnificative cum ar fi: doisprezece, patru, douăzeci şi unu şi patruzeci. Îndeplinind astfel scopul creaţiei, ei ar fi devenit întruchipări perfecte ale calităţii acestor numere. Însă, din cauza căderii lor, toate aceste numere au fost revendicate de către Satan. Prin urmare, înainte de a putea restaura fundamentul credinţei, figurile centrale în istoria providenţială trebuie să împlinească perioadele numerice de răscumpărare pentru restaurarea numerelor doisprezece, patru, douăzeci şi unu şi patruzeci. Numai pe această bază, ei pot stabili fundamentul substanţial pentru restaurarea întruchipării perfecte a calităţii acestor numere.

2.5 Perioadele paralele determinate de numărul de generaţii

Conform Bibliei, Dumnezeu l-a ales pe Noe să ducă pe umerii săi providenţa la zece generaţii sau o mie şase sute de ani după Adam. Să examinam care numere semnificative au fost restaurate prin cei o mie şase sute de ani şi zece generaţii.

Numărul zece reprezintă numărul unităţii cu Dumnezeu. Calea de dezvoltare către maturitate necesită o perioadă de împlinire a numărului zece, prin intermediul căreia, Adam şi Eva trebuiau să devină întrupări perfecte ale numărului zece. Atunci când acest număr a fost pângărit de Satan din cauza Căderii lor, Dumnezeu a căutat o figură centrală pentru a restaura acest număr şi a începe lucrarea Sa de unificare a oamenilor cu Sine, prin restaurarea lor ca întrupări perfecte de calitatea numărului zece. Pentru acest scop, Dumnezeu i-ar cere figurii centrale să împlinească o perioadă de răscumpărare pentru restaurarea numărului zece. Iată de ce Dumnezeu l-a chemat pe Noe la zece generaţii după Adam.

S-a discutat mai devreme faptul că primii strămoşi ai omului trebuiau să treacă printr-o cale de maturizare care să împlinească numărul patruzeci şi astfel să devină întrupări perfecte ale numărului patruzeci. Pentru ca oamenii decăzuţi să devină figurile centrale, care vor deschide calea pentru restaurarea întrupărilor perfecte ale numărului patruzeci, ei trebuie să stabilească fundamentul celor patru poziţii necesar pentru restaurare şi mai apoi să îndeplinească o perioadă de răscumpărare pentru restaurarea numărului patruzeci. Fiecare dintre poziţiile fundamentului celor patru poziţii trebuie să împlinească perioada de răscumpărare pentru restaurarea numărului patruzeci, rezultând într-o perioadă de răscumpărare pentru restaurarea numărului o sută şaizeci. Mai mult, deoarece oamenii decăzuţi trebuiau să realizeze acest număr prin intermediul a zece generaţii – numărul zece semnificând unitatea cu Dumnezeu – ei trebuiau să împlinească o perioadă de răscumpărare a numărului o mie şase sute. Din acest motiv, conform relatării biblice, perioada de la Adam până la Noe a constituit o mie şase sute de ani.

După eşecul providenţei de restaurare din familia lui Noe, Dumnezeu a aşteptat patru sute de ani, până când s-au scurs încă zece generaţii, înainte de a-l chema pe Avraam să poarte povara providenţei. Stabilită potrivit numărului de generaţii, perioada de la Noe până la Avraam a fost paralelă cu perioada de la Adam până la Noe şi trebuia să restaureze prin răscumpărare acea perioadă anterioară.

S-a discutat mai devreme motivul pentru care această perioadă a cuprins patru sute de ani, (cf. Fundaţia 3.1.1) Dumnezeu l-a făcut pe Noe să îndure judecata prin potopul de patruzeci de zile pentru a împlini scopul providenţei de restaurare pe care l-a urmărit El prin stabilirea celor zece generaţii şi a celor o mie şase sute de ani. Atunci când judecata prin potopul de patruzeci de zile a fost pângărită de Satan, din cauza greşelii lui Ham, Dumnezeu a trebuit să lucreze prin altă figură centrală pentru a o restaura. De la Adam până la Noe, Dumnezeu a lucrat pentru a realiza perioade de răscumpărare pentru restaurarea numărului o sută şaizeci, în fiecare din cele zece generaţii. În perioada paralelă de zece generaţii de la Noe până la Avraam, Dumnezeu a stabilit fiecare generaţie ca perioadă de răscumpărare pentru restaurarea numărului patruzeci, care derivă din judecata prin potop.

Eşecul judecăţii prin potopul de patruzeci de zile a trebuit să fie restaurat printr-o perioadă a numărului patruzeci. Dat fiind că restaurarea fiecărei dintre generaţiile următoare a trebuit să se extindă pe întreaga ei durată, ea nu a putut fi împlinită în numai patruzeci de zile. Prin urmare, Dumnezeu a stabilit perioada de răscumpărare de patruzeci de ani care trebuia îndeplinită de către fiecare generaţie. O zi de potop a fost răscumpărată printr-un an, la fel ca în timpul lui Moise, când eşecul misiunii de iscodire a Canaanului a fost restaurat prin cei patruzeci de ani de rătăcire prin pustiu. (Numeri 14:34) Dat fiind că providenţa, în care fiecare generaţie a fost stabilită ca o perioadă de răscumpărare de patruzeci de ani, a continuat de-a lungul a zece generaţii, întreaga durată a perioadei de răscumpărare a ajuns să cuprindă patru sute de ani.

2.6 Perioadele providenţiale ale restaurării orizontale prin răscumpărarea realizată vertical

Precum s-a explicat mai devreme, fiecare figură centrală a providenţei este chemată să restaureze orizontal toate condiţiile de răscumpărare verticale, acumulate până în timpul lui. Prin urmare, cu cât mai mult este prelungită istoria providenţială, cu atât mai grele vor fi condiţiile de răscumpărare pe care figurile centrale ale generaţiilor următoare le vor îndeplini orizontal.

În cadrul providenţei de restaurare din familia lui Adam nu au existat condiţii verticale de răscumpărare, deoarece providenţa tocmai începuse. De aceea, fundamentul pentru Mesia ar fi putut fi stabilit foarte simplu, prin aducerea de către Cain şi Abel a ofrandelor simbolice şi a ofrandei substanţiale într-un mod potrivit. Nu ar fi fost nevoie decât ca, din moment ce Abel a adus ofranda sa într-un mod plăcut Domnului, Cain să fi ascultat şi să îl fi urmat pe Abel pentru a îndeplini condiţia de răscumpărare pentru înlăturarea naturii decăzute. În ce priveşte perioadele numerice de răscumpărare pentru restaurarea fundamentului credinţei, acestea ar fi putut fi împlinite în timpul scurt necesar pentru aducerea ofrandelor simbolice şi substanţiale.

Cu toate acestea, atunci când providenţa de restaurare a fost amânată din cauza eşecului familiei lui Adam, condiţiile verticale de răscumpărare au început să se acumuleze sub forma unor diverse perioade numerice de răscumpărare. Prin urmare, pentru a restaura fundamentul credinţei, figurile centrale care au venit după Adam, au trebuit să împlinească perioade numerice de răscumpere pentru a restaura aşa numere cum ar fi: doisprezece, patru, douăzeci şi unu şi patruzeci. În cazul lui Noe, el trebuia să restaureze în timpul său, toate aceste condiţii verticale de răscumpărare. Pentru a restaura fundamentul credinţei, el a trebuit să treacă prin câteva perioade numerice de răscumpărare: o sută douăzeci de ani de construire a arcei, patruzeci de zile de judecată prin potop, douăzeci şi una de zile în timpul cărora el a trimis de trei ori porumbelul la intervale de şapte zile, şi perioada de patruzeci de zile, din momentul în care arca s-a oprit pe Muntele Ararat şi până a trimis el porumbelul.

Noe a realizat cu credinţă aceste perioade numerice de răscumpărare, însă din cauza greşelii lui Ham, ele au fost invadate de Satan. Drept urmare, ele au fost lăsate din nou în urmă drept condiţii verticale de răscumpărare. Avraam a avut ocazia favorabilă de a restaura toate aceste condiţii deodată, prin intermediul ofrandei sale simbolice. Cu toate acestea, deoarece Avraam a eşuat în aducerea ofrandei sale, perioadele de răscumpărare nu au putut fi restaurate orizontal. Ele au trebuit apoi restaurate vertical: prelungind împlinirea Voinţei Sale prin intermediul lui Isaac şi Iacov, Dumnezeu a lucrat să împlinească succesiv perioadele de răscumpărare pentru restaurarea numerelor doisprezece, patru, douăzeci şi unu şi patruzeci.

În providenţa din familia lui Avraam următoarele perioade de răscumpărare care trebuiau realizate orizontal au fost în schimb realizate în succesiune verticală pentru a restaura fundamentul credinţei: o sută douăzeci de ani din timpul când a părăsit Avraam Haranul şi până în momentul în care Iacov a cumpărat dreptul de întâi-născut de la Isav, cu pâine si supă de linte; patruzeci de ani de atunci şi până când Iacov a primit binecuvântarea ca fiu mai mare de la tatăl său, Isaac, şi a primit binecuvântarea lui Dumnezeu în drumul spre Haran; (Geneza 27:1-29; 28:10-14) douăzeci şi unu de ani de atunci şi până când el a împlinit munca sa în Haran şi s-a întors în Canaan împreună cu avuţia şi familia sa; (Geneza 31:41) şi patruzeci de ani din timpul când Iacov s-a reîntors în Canaan şi până când familia sa a intrat în Egipt la invitaţia lui Iosif. Astfel, condiţiile de răscumpărare, care nu au putut fi restaurate orizontal, au fost împlinite vertical, ceea ce a condus la apariţia perioadelor de răscumpărare de o anumită durată.