Secţiunea 1. Principiul restaurării prin răscumpărare
1.1 Restaurarea prin răscumpărare
Înainte de a discuta Principiul restaurării prin răscumpărare, trebuie sa înţelegem mai întâi în ce poziţie au ajuns, din cauza Căderii, oamenii în relaţia lor cu Dumnezeu şi cu Satan.
Dacă primii strămoşi ai oamenilor nu ar fi căzut şi ar fi atins perfecţiunea, unindu-se în inimă cu Dumnezeu, atunci ei ar fi trăit creând relaţii doar cu Dumnezeu. Totuşi, din cauză că au căzut, ei au intrat într-o legătură de sânge cu Satan, care i-a silit să fie legaţi şi de el. Imediat după Cădere, când Adam şi Eva aveau păcatul originar, dar nu comiseseră încă alte fapte, bune sau rele, s-au pomenit într-o - poziţie intermediară – o poziţie între Dumnezeu şi Satan, unde ei se aflau în relaţie cu amândoi. Drept consecinţă, toţi urmaşii lor se află în aceeaşi poziţie intermediară. Să luăm ca exemplu o persoană din lumea decăzută, care nu crede în Isus, însă duce o viaţă conştiincioasă. Atâta timp cât va duce o viaţă virtuoasă, Satan nu o poate trage în iad; însă nici Dumnezeu nu o poate aduce în Paradis, atât timp cât ea nu crede în Isus. Ea va rămâne în acea poziţie intermediară. Spiritul său va ajunge să locuiască într-o regiune intermediară a lumii spirituale, care nu este nici Paradis, nici iad.
În ce fel îl separă Dumnezeu pe Satan de oamenii decăzuţi, care se află în poziţie intermediară?
Satan intră în relaţie cu oamenii decăzuţi în baza legăturii de sânge existente. De aceea, dacă oamenii nu îndeplinesc o condiţie prin care Dumnezeu poate pretinde că ei sunt ai Săi, nu există vreo cale prin care El să-i poată restaura de partea cerească. Pe de altă parte, Satan recunoaşte ca Dumnezeu este Creatorul oamenilor. Daca Satan nu găseşte o condiţie prin care îl poate ataca pe omul decăzut, el, de asemenea, nu poate să pretindă după bunul plac că acesta este de partea sa. Prin urmare, un om decăzut va trece de partea lui Dumnezeu, dacă va face condiţii bune, sau - de partea lui Satan - dacă va face condiţii rele.
De exemplu, atunci când familia lui Adam se afla în poziţie intermediară, Dumnezeu i-a învăţat pe copii, pe Cain şi pe Abel, să aducă ofrande, astfel ca ei să poată ajunge într-o poziţie în care Dumnezeu să poată să Îşi înfăptuiască providenţa prin ei. Însă, deoarece Cain l-a ucis pe Abel, a fost creată condiţia prin care Satan a putut pretinde la ei.
Dumnezeu l-a trimis pe Isus oamenilor decăzuţi, pentru ca aceştia să poată sta de partea Lui prin condiţia de a crede în Isus. Din păcate, atunci când el a venit, mulţi l-au respins şi au rămas de partea lui Satan. Acesta este motivul pentru care Isus este în acelaşi timp şi Salvator şi Judecător.
Care este atunci semnificaţia restaurării prin răscumpărare? Atunci când cineva şi-a pierdut poziţia sau starea originară, el trebuie să facă o anumită condiţie pentru a le restaura. Îndeplinirea unor astfel de condiţii de restituire se numeşte răscumpărare. De exemplu, pentru a recupera reputaţia pierdută, poziţia sau sănătatea, un om trebuie să facă efortul necesar sau să plătească preţul corespunzător. Să presupunem că doi oameni care cândva s-au iubit au ajuns să nu se mai înţeleagă; ei trebuie să facă o anumită condiţie de reconciliere înainte ca dragostea de care s-au bucurat anterior să fie renăscută.
În mod similar, este necesar ca oamenii care au căzut din sfera graţiei lui Dumnezeu în corupţie să îndeplinească anumite condiţii înainte de a putea fi restauraţi la poziţia lor adevărată. Noi numim acest proces de restaurare a poziţiei şi stării originare prin îndeplinirea condiţiilor restaurare prin răscumpărare, şi numim condiţia îndeplinită, condiţie de răscumpărare. Lucrarea lui Dumnezeu de a restaura oamenii la starea lor adevărată, de până la Cădere, prin îndeplinirea de către ei a condiţiilor de răscumpărare se numeşte providenţa de restaurare prin răscumpărare.
Cum se poate compara o condiţie de răscumpărare cu valoarea a ceea ce a fost pierdut? Putem răspunde la această întrebare examinând cele trei tipuri de condiţii de răscumpărare.
Primul este îndeplinirea condiţiei egale de răscumpărare. În acest caz, restaurarea este obţinută prin îndeplinirea unei condiţii de răscumpărare la preţ egal cu valoarea a ceea ce a fost pierdut atunci când cineva s-a îndepărtat de poziţia sau starea originară. Acţiunile de restituire sau compensaţie sunt condiţii de răscumpărare de acest tip. Versetul „viaţă pentru viaţă, dinte pentru dinte, ochi pentru ochi,” (Exod 21:23-24) se referă la acest tip de condiţii de răscumpărare.
Al doilea este îndeplinirea condiţiei mai mici de răscumpărare. În acest caz, restaurarea este atinsă prin îndeplinirea unei condiţii de răscumpărare la un preţ mai mic decât valoarea a ceea ce a fost pierdut. De exemplu, atunci când cineva datorează o sumă mare, dacă creditorul arată bunăvoinţă, iertând o parte din datorie, datornicul poate plăti mai puţin decât suma totală şi se poate achita deplin de datorie.
Un exemplu remarcabil în acest sens este salvarea prin intermediul crucii. Doar prin îndeplinirea unei mici condiţii de răscumpărare - credinţa în Isus - putem primi într-o măsură mai mare graţia salvării, care ne dă dreptul să participăm alături de Isus la aceeaşi înviere. Efectuând condiţia de răscumpărare a botezului cu apă, ne putem naşte din nou spiritual prin Isus şi Sfântul Duh. Mai mult, servind o fărâmă de pâine şi o cupă cu vin la taina Sfintei Împărtăşanii, primim preţiosul har al împărtăşirii trupului şi sângelui lui Isus. Toate acestea sunt exemple de condiţii mai mici de răscumpărare.
Al treilea este îndeplinirea unei condiţii mai mari de răscumpărare. Atunci când cineva a eşuat în îndeplinirea unei condiţii de răscumpărare mai mică, pentru a se reîntoarce la starea originară, trebuie să facă o altă condiţie de răscumpărare, de data aceasta la un preţ mai mare decât prima dată. Spre exemplu, dat fiind că Avraam a comis o greşeală când a adus ca ofrandă porumbelul, berbecul şi viţelul, a trebuit să satisfacă o condiţie de răscumpărare mai mare pentru a-şi corecta eşecul. De aceea Dumnezeu i-a cerut să îl ofere drept sacrificiu pe Isaac, unicul său fiu. În zilele lui Moise, când evreii nu au crezut în promisiunea lui Dumnezeu din timpul celor patruzeci de zile de recunoaştere în ţinutul Canaanului, au trebuit să îndeplinească o condiţie mai mare de răscumpărare, rătăcind prin pustiu timp de patruzeci de ani, calculând un an pentru fiecare zi a misiunii de iscodire eşuate. (Numeri 14:34)
De ce este necesară o condiţie mai mare de răscumpărare, atunci când condiţia de răscumpărare este făcută pentru a doua oară? În momentul în care o figură centrală a providenţei lui Dumnezeu întreprinde a doua încercare pentru aceeaşi condiţie de răscumpărare, ea trebuie să îndeplinească nu doar propria condiţie neîndeplinită, dar trebuie să despăgubească şi eşecurile oamenilor care au fost înaintea lui.
În continuare, să examinăm metoda de îndeplinire a condiţiilor de răscumpărare. Pentru ca cineva să fie restaurat la starea sau poziţia originară din care a căzut, trebuie să facă o condiţie de răscumpărare urmând calea opusă procesului în care a comis greşeala. De exemplu, pentru ca poporul ales, care l-a respins pe Isus şi l-a trimis pe cruce, să fie salvat şi restaurat la poziţia originară de ales al lui Dumnezeu, trebuie să urmeze calea opusă: să-l iubească pe Isus şi să poarte benevol crucea lui. (Luca 14:27) Din acest motiv creştinismul a devenit o credinţă a muceniciei.
Mai mult, oamenii au cauzat o durere imensă lui Dumnezeu prin încălcarea Voinţei Lui şi prin faptul că au căzut. Pentru a restaura aceasta prin răscumpărare, trebuie să tindem să recăpătăm natura noastră originară pură şi să alinăm Inima lui Dumnezeu, trăind în ascultare faţă de Voinţa lui Dumnezeu.
În mod similar, deoarece primul Adam l-a părăsit pe Dumnezeu, urmaşii lui au ajuns în braţele lui Satan. Prin urmare, pentru ca Isus, cel de al doilea Adam, să scoată oamenii din capcana lui Satan şi să îi readucă la Dumnezeu, a fost nevoie ca el să Îl slăvească şi să Îl onoreze pe Dumnezeu, chiar şi după ce a fost părăsit de El. Acesta este motivul complicat, ascuns, pentru care Dumnezeu l-a abandonat pe Isus pe cruce. (Matei 27:46)
În sfârşit, legile unei naţiuni impun pedepse criminalilor în scopul stabilirii condiţiilor de răscumpărare necesare pentru a menţine ordinea în societate.
Cine trebuie să îndeplinească condiţii de răscumpărare? Mai devreme am învăţat că fiinţele umane urmau să devină perfecte prin îndeplinirea responsabilităţii lor; atunci, ei ar fi deţinut autoritatea de a domni chiar şi peste îngeri. Însă primii strămoşi umani au eşuat în responsabilitatea lor şi astfel au căzut, ajungând în starea în care sunt stăpâniţi de Satan. Pentru a ieşi din stăpânirea lui Satan şi a fi restauraţi la poziţia în care să domnim noi peste el, trebuie singuri să îndeplinim condiţiile de răscumpărare necesare care intră în partea noastră de responsabilitate.
1.2 Fundamentul pentru Mesia
Mesia vine ca Părinte Adevărat al omenirii, deoarece doar el poate înlătura păcatul originar dăruind renaştere oamenilor născuţi din părinţi decăzuţi. (cf. Hristologie) Pentru ca noi, oamenii decăzuţi, să fim restauraţi la starea noastră originară, trebuie să îl primim pe Mesia. Însă, înainte de a-l putea primi pe Mesia, mai întâi trebuie să stabilim fundamentul pentru Mesia.
Ce condiţii de răscumpărare sunt necesare pentru stabilirea fundamentului pentru Mesia? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să înţelegem cum urma Adam să împlinească scopul creaţiei şi cum a eşuat s-o facă, deoarece condiţia de răscumpărare este realizată prin inversarea procesului de deviere de la calea originară.
Pentru a realiza scopul creaţiei, Adam trebuia să îndeplinească două condiţii. În primul rând, trebuia să stabilească fundamentul credinţei. Persoana care trebuia să stabilească acest fundament era Adam însuşi. Condiţia pentru a stabili acest fundament era să respecte cu stricteţe porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. Îndeplinind această condiţie, Adam ar fi trecut printr-o perioadă prestabilită de creştere, care reprezenta timpul acordat lui pentru îndeplinirea părţii sale de responsabilitate. Această perioadă reprezintă câteva numere cu semnificaţie providenţială. Prin urmare, perioada de dezvoltare poate fi considerată drept o perioadă de împlinire a anumitor numere.
Cea de a doua condiţie pe care trebuia să o îndeplinească Adam pentru a realiza scopul creaţiei consta în a stabili fundamentul substanţial. După ce ar fi stabilit un fundament al credinţei de nezdruncinat, Adam ar fi devenit una cu Dumnezeu, stabilind drept urmare fundamentul substanţial. Aceasta înseamnă că el ar fi devenit întruchiparea perfectă a Cuvântului (Ioan 1:14) şi ar fi avut un caracter desăvârşit, împlinind prima binecuvântare a lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi decăzut, Adam ar fi realizat astfel scopul creaţiei. Respectiv, pentru ca o un om decăzut să stabilească fundamentul pentru Mesia, el trebuie să treacă printr-o cale similară, stabilind mai întâi fundamentul credinţei şi după aceea fundamentul substanţial.
1.2.1 Fundamentul credinţei
Deoarece Adam nu a dat ascultare Cuvântului lui Dumnezeu şi a căzut, el nu a putut stabili fundamentul credinţei. Astfel, el nu a putut să devină perfecta întruchipare a Cuvântului şi nici să împlinească scopul creaţiei. Pentru a restabili baza pe care pot împlini scopul creaţiei, oamenii decăzuţi trebuie mai întâi să restabilească prin răscumpărare fundamentul credinţei pe care primii strămoşi ai omului nu au reuşit sa-l împlinească. Există trei aspecte care privesc condiţia de răscumpărare necesară pentru a restaura fundamentul credinţei.
În primul rând, trebuie să existe o figură centrală. De când Adam a eşuat în stabilirea fundamentului credinţei, Dumnezeu a căutat figuri centrale, care să poată să restaureze fundamentul credinţei pierdut. Dumnezeu le-a poruncit lui Abel şi Cain să aducă ofrande cu acest scop. De asemenea, Dumnezeu a chemat oameni precum Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, regii şi pe Ioan Botezătorul pentru a-i ridica la statutul de figură centrală.
În al doilea rând, trebuie oferit un obiect al condiţiei. Când Adam a pierdut credinţa în Dumnezeu, el a pierdut Cuvântul lui Dumnezeu, care îi fusese dat pentru îndeplinirea condiţiei de stabilire a fundamentului credinţei.
În consecinţă, oamenii decăzuţi nu au mai putut să primească în mod direct Cuvântul lui Dumnezeu pentru a restaura fundamentul credinţei. Atunci a apărut necesitatea de a oferi obiecte ale condiţiei ca substituente ale Cuvântului. În urma Căderii oamenii au degradat până la o poziţie inferioară lucrurilor creaţiei, precum este scris: „Inima omului este mai vicleană decât orice…”, (Ieremia 17:9) Aşadar, în epoca de până la Vechiul Testament oamenii puteau stabili fundamentul credinţei prin oferirea unui sacrificiu sau a echivalentului lui, cum ar fi arca - produs al lumii naturale. Astfel, fundamentul credinţei a funcţionat, de asemenea, ca fundament pentru restaurarea tuturor lucrurilor care fuseseră pângărite de Satan. În timpul Vechiului Testament, fie Cuvântul, aşa cum era revelat în Legea lui Moise, sau reprezentanţii Cuvântului, cum ar fi Chivotul Legământului, Templul sau diverse figuri centrale, au servit drept obiecte ale condiţiei, substituind Cuvântul originar. În epoca Noului Testament obiecte ale condiţiei erau Cuvântul, aşa cum era revelat în Evanghelii şi Isus ca întruchipare a Cuvântului.
Din punctul de vedere al oamenilor, aceste obiecte ale condiţiei au fost oferite cu scopul stabilirii fundamentului credinţei. Din perspectiva lui Dumnezeu, oferirea obiectelor condiţiei ar fi asigurat dreptul de stăpân al lui Dumnezeu asupra providenţei.
În al treilea rând, trebuie împlinită perioada numerică de răscumpărare. Întrebări cum ar fi de ce durata acestei perioade de răscumpărare trebuie să se bazeze pe anumite cifre providenţiale şi ce durate au acele perioade numerice vor fi discutate ulterior pe larg. (cf. Perioade 2.4)
1.2.2 Fundamentul substanţial
Precum s-a spus şi mai devreme, pentru ca oamenii decăzuţi să împlinească scopul creaţiei, noi trebuie să devenim întruchipări perfecte ale Cuvântului - starea pe care primii noştri strămoşi au eşuat să o obţină. Pentru a deveni întruchipări perfecte, se cere să fim mai întâi curăţaţi de păcatul originar prin intermediul lui Mesia. Dar, înainte de a-l putea primi pe Mesia, este necesar fundamentul pentru el şi care este realizat atunci când stabilim fundamentul substanţial pe baza fundamentului credinţei. După ce îl primim pe Mesia şi suntem restauraţi în poziţia de până la Cădere a primilor strămoşi umani, mai rămâne o cale ce trebuie urmată: trebuie să devenim una cu Mesia, centraţi pe Inima lui Dumnezeu, apoi să îl urmăm de-a lungul acestui drum nedescoperit până în etapa finală a perioadei de dezvoltare, devenind astfel întruchipări perfecte.
Oamenii decăzuţi pot stabili fundamentul substanţial prin îndeplinirea unei condiţii de răscumpărare: condiţia de răscumpărare pentru înlăturarea naturii decăzute. Când primii oameni au căzut şi s-au ales cu păcatul originar, ei nu au putut desăvârşi natura lor originară, dăruită de Dumnezeu. În schimb, au căpătat caracteristicile primare ale naturii decăzute. (cf. Decăderii 4.6) Îndeplinind condiţia de răscumpărare pentru înlăturarea naturii decăzute, omul decăzut poate stabili fundamentul substanţial prin care îl poate primi pe Mesia, poate fi curăţat de păcatul originar, şi, în cele din urmă, îşi poate restaura natura originară. În capitolele ulterioare vom discuta modul în care poate fi realizată această condiţie. (cf. Fundamente)