Secţiunea 2. Isus şi omul care a împlinit scopul creaţiei
2.1 Adam perfect, Isus şi restaurarea pomului vieţii
Istoria umană este istoria providenţei de restaurare. Scopul ei este realizarea Împărăţiei Cerurilor pe pământ, atunci când, la sfârşitul istoriei, pomul vieţii care a fost pierdut în Grădina Edenului va fi recâştigat. (Apocalipsa 22:14; Geneza 3:24) Putem înţelege relaţia dintre Adam perfect şi Isus prin compararea pomului Vieţii din Grădina Edenului cu pomul vieţii care trebuie restaurat în timpul Ultimilor Zile.
Precum s-a discutat mai devreme (cf. Căderea 1.1.1), dacă Adam ar fi realizat în întregime idealul creaţiei, el ar fi devenit pomul vieţii şi, astfel, toţi urmaşii lui ar fi devenit pomi ai vieţii. Cu toate acestea, căderea lui Adam a zădărnicit Voinţa lui Dumnezeu, şi de atunci încolo, oamenii decăzuţi au sperat să fie restauraţi ca pomi ai vieţii. (Prov. 13:12; Apocalipsa 22:14) Din moment ce un om decăzut niciodată nu se poate restaura pe deplin ca pom al vieţii, prin propriile eforturi, un om care a împlinit idealul creaţiei trebuie să vină ca pom al vieţii şi să altoiască toţi oamenii cu sine.
Isus este acest pom al vieţii descris în Biblie. Dacă Adam ar fi realizat idealul perfecţiunii, simbolizat prin pomul vieţii din Grădina Edenului, atunci el şi Isus, simbolizat prin pomul vieţii în Apocalipsă, ar fi identici în sensul realizării scopului creaţiei. În acest fel ei ar avea o valoare egală.
2.2 Isus, oamenii şi împlinirea scopului creaţiei
Să comparăm acum valoarea lui Isus cu cea a unei persoane care are un caracter individual perfect.
În ce priveşte scopul creaţiei, un om deplin matur este perfect după cum şi Dumnezeu este perfect. (Matei 5:48) Având aceeaşi natură divină ca şi Dumnezeu, el este infinit de preţios. Deoarece Dumnezeu este o Fiinţă eternă, omul creat pentru a deveni obiectul Lui substanţial perfect trebuie să aibă şi el o viaţă eternă. Un om deplin matur este unic în întregul cosmos. Mai mult, deoarece el este stăpânul întregii lumi naturale, care nu-şi poate realiza valoarea sa deplină fără el, el posedă valoarea întregului cosmos.
Nu există valoare mai mare decât cea a unei persoane care a realizat idealul creaţiei. Aceasta este valoarea lui Isus care, cu siguranţă, a obţinut cea mai mare valoare imaginată vreodată.
Credinţa tradiţională a creştinilor în divinitatea lui Isus este bine întemeiată, deoarece, ca fiinţă umană perfectă, Isus este absolut una cu Dumnezeu. A afirma că Isus nu este altcineva decât un om care a împlinit scopul creaţiei nu înseamnă deloc a reduce din valoarea lui Isus. De fapt, Principiul creaţiei înalţă adevărata valoare a tuturor oamenilor care împlinesc scopul creaţiei la un nivel comparabil cu cel al lui Isus.
Să examinăm acum câteva mărturii biblice care susţin ideea că Isus este un om care a împlinit scopul creaţiei. Stă scris:
„Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” - I Timotei 2:5 „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om (Adam), cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om (Isus), cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” (Romani 5:19) „Căci dacă moartea a venit prin om (Adam), tot prin om (Isus) a venit şi învierea morţilor.” (I Corintei 15:21) „Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta.” (Fapte 17:31) Astfel Biblia ne demonstrează în mod evident că Isus este un om. Dincolo de toate, el a trebuit să vină în chip de om pentru a deveni Părinte Adevărat care să dăruiască înviere oamenilor.
2.3 Este oare Isus Însuşi Dumnezeu?
Atunci când Filip l-a rugat pe Isus să i-L arate pe Dumnezeu, Isus i-a răspuns: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?' Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? ” (Ioan 14:9-10) Despre Isus este scris: „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan 1:10) Isus a mai spus: „Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. ” (Ioan 8:58) Pe baza acestor versete biblice, mulţi creştini au crezut că Isus este Dumnezeu, Creatorul.
Isus poate fi numit Dumnezeu pe drept cuvânt, deoarece, ca om care a realizat scopul creaţiei şi care trăieşte în unitate cu Dumnezeu, el are o natură divină. Cu toate acestea el nu este Dumnezeu Însuşi. Relaţia dintre Dumnezeu şi Isus poate fi considerată asemănătoare cu relaţia dintre suflet şi corp. Deoarece corpul este partenerul obiect substanţial al sufletului, se aseamănă cu sufletul şi acţionează în unitate cu acesta, el poate fi înţeles ca al doilea eu al sufletului; însă corpul nu este sufletul însuşi. Prin analogie, din moment ce Isus este una cu Dumnezeu şi este întruparea lui Dumnezeu, el poate fi considerat al doilea Eu al lui Dumnezeu; însă el nu este Dumnezeu. Este adevărat că cel ce l-a văzut pe Isus se poate spune ca L-a văzut pe Dumnezeu, (Ioan 14:9-10) însă Isus nu a intenţionat să spună prin aceste cuvinte că el este Dumnezeu Însuşi.
Biblia îl descrie pe Isus ca fiind Cuvântul care s-a întrupat. (Ioan 1:14) Acest verset înseamnă că Isus este întruparea Cuvântului; adică, un om în care Cuvântul a căpătat viaţă. Citim în Biblie că toate făpturile au fost făcute prin Cuvânt, şi mai departe, că lumea a fost făcută prin Isus. (Ioan 1:3, 10) Astfel, Isus poate fi numit creator.
Pentru a înţelege semnificaţia acestor versete, să luăm în consideraţie că universul, conform Principiului creaţiei, este desfăşurarea substanţială a naturii interioare şi a formei exterioare a unei fiinţe umane cu caracter perfect. Într-un om deplin matur se conţin toate elementele universului care rezonează armonios în jurul lui. În acest sens, se poate spune că universul este creat prin intermediul unei fiinţe umane perfecte. Mai mult, Dumnezeu intenţiona ca oamenii să fie creatorii şi stăpânii lumii naturale înzestrându-i cu caracterul şi puterea unui Creator; acestea urmează să fie realizate odată ce ei ating perfecţiunea prin îndeplinirea responsabilităţii lor. Privite din această perspectivă, aceste versete sunt în concordanţă cu înţelegerea noastră despre Isus ca om care a împlinit scopul creaţiei; ele nu semnifică faptul că Isus este Însuşi Creatorul.
Isus a mai spus: „Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.” (Ioan 8:58) Isus a fost urmaşul lui Avraam. Însă în ceea ce privinţe providenţa de restaurare, Isus este strămoşul lui Avraam, deoarece, fiind acel care trebuie să dăruiască învierea tuturor oamenilor, el a venit în poziţia de prim strămoş al acestora. Trebuie să înţelegem că spunând acestea, Isus nu avea în vedere că el este Dumnezeu Însuşi.
Cât timp a trăit pe pământ, Isus a fost un om care nu se deosebea prin nimic de noi, în afara faptului că era lipsit de păcatul originar. Chiar şi în lumea spirituală, unde a locuit el după învierea sa, Isus trăieşte în chip de spirit, asemenea discipolilor lui. Singura diferenţă dintre ei este că Isus trăieşte ca spirit divin, emanând raze strălucitoare de lumină, în timp ce discipolii lui, ca spirite viaţă reflectă acea lumină.
Este scris că din momentul învierii sale, Isus a mijlocit înaintea lui Dumnezeu (Romani 8:34) pentru noi, aşa cum o făcuse şi în timpul cât s-a aflat pe pământ. (Luca 23:34) Dacă Isus ar fi fost Dumnezeu, cum ar fi putut el mijloci pentru noi înaintea lui Însuşi? Mai mult, Isus Îl numea pe Dumnezeu: „Tată”, recunoscând prin aceasta că el nu era Dumnezeu Însuşi. (Ioan 17:1)
Dacă Isus ar fi fost Dumnezeu, cum putea el să fie ispitit de Satan, aşa cum s-a şi întâmplat? Putem conchide cu fermitate că Isus nu a fost Dumnezeu Însuşi din cuvintele pe care le-a rostit el pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46)