Paralelele dintre cele două Epoci ale Providenţei de Restaurare
Paralelele dintre cele două Epoci ale Providenţei de Restaurare
- Din moment ce scopul ultim al providenţei de restaurare este de a stabili fundamentul pentru Mesia, în cazul în care aceasta este prelungită, providenţele de restaurare a acestui fundament trebuie repetate.
- Aceasta a însemnat, de fapt, repetarea providenţelor de restaurare prin intermediul răscumpărării, a ofrandei simbolice şi a ofrandei substanţiale.
- Să studiem acum din acest punct de vedere caracteristicile comparabile ale fiecărei perioade providenţiale.
- Naţiunea centrală responsabilă de providenţa lui Dumnezeu în Epoca Providenţei de Restaurare a fost Israelul.
- Vechiul Testament, care relatează istoria Israelului, ne oferă surse de materiale pentru studierea istoriei providenţiale din acea epocă.
- Poporul care a devenit principalul responsabil pentru providenţă în Epoca Prelungirii Providenţei de Restaurare au fost creştinii.
- Prin urmare, istoria creştinismului ne asigură cu sursa de materiale pentru înţelegerea istoriei providenţiale din această epocă.
- În acest sens, urmaşii lui Avraam din Epoca Vechiului Testament pot fi consideraţi Primul Israel, iar creştinii din Epoca Noului Testament pot fi numiţi cel de al Doilea Israel.
Perioada de sclavie în Egipt şi perioada de persecuţii în Imperiul Roman
- Perioada de sclavie în Egipt a fost necesară pentru restaurarea perioadei de 400 de ani de la Noe la Avraam, care fusese pângărită din cauza greşelii lui Avraam în aducerea ofrandei lui.
- Perioada de persecuţii în Imperiul Roman, corespunzătoare acesteia, a fost necesară pentru restaurarea acestei perioade anterioare, prin condiţii paralele de răscumpărare.
- Îndurând aceste suferinţe, creştinii restaurau prin răscumpărare perioada de 400 de ani de pregătire pentru venirea lui Mesia,
- pângărită din cauza greşelii poporului evreu, care nu l-a onorat pe Isus ca sacrificiu viu, ci l-a trimis pe cruce.
- În timpul perioadei de sclavie în Egipt, după ce Iacov a intrat în Egipt împreună cu cei 12 fii ai săi şi 70 de rude, urmaşii lor au suferit un abuz teribil din partea Egiptenilor timp de 400 de ani.
- În timpul perioadei de persecuţii în Imperiul Roman, cei doisprezece apostoli şi cei şaptezeci de discipoli ai lui Isus au fost primii dintre multiplele generaţii de creştini care au suferit persecuţii cumplite în decursul unei perioade de 400 de ani.
- În timpul perioadei de sclavie în Egipt, poporul ales al Primului Israel s-a păstrat pur prin intermediul circumciziei, prin aducerea de sacrificii şi, odată cu părăsirea Egiptului, prin respectarea Sabatului.
- În timpul perioadei de persecuţii în Imperiul Roman, creştinii, cel de al Doilea Israel, au dus o viaţă a purităţii prin înfăptuirea tainei botezului şi a sfintei împărtăşanii, oferindu-se pe ei înşişi ca sacrificii şi respectând Sabatul.
- Moise i-a scos apoi pe israeliţi din Egipt şi a pornit spre ţinutul Canaanului.
- El l-a făcut pe Faraon să îngenuncheze în faţa lui prin puterea celor trei semne şi zece urgii.
- În mod asemănător, către sfârşitul perioadei de persecuţii în Imperiul Roman, Isus a mărit numărul credincioşilor mişcându-le inimile cu puterea şi graţia sa.
- Mişcând inima Împăratului Constantin, Isus l-a făcut pe acesta să recunoască creştinismul,
- iar pe Teodosie I l-a inspirat să stabilească creştinismul drept religie de stat.
- Astfel, creştinii au restaurat spiritual Canaanul în interiorul Imperiului Roman, care reprezenta lumea satanică.
- Moise a primit cele Zece Porunci şi Cuvântul lui Dumnezeu revelat prin Lege, care au constituit esenţa Scripturilor Vechiului Testament.
- Prin stabilirea şi onorarea tablelor de piatră, a Chivotului Făgăduinţei şi a Cortului, el a deschis calea pentru ca poporul lui Israel să se pregătească pentru venirea lui Mesia.
- Creştinii au adunat scripturile care le-au fost lăsate de către apostoli şi evanghelişti, şi au stabilit canonul Noului Testament.
- Ei au construit biserici extinzându-şi fundamentul ca pregătire pentru cea de a Doua Venire a lui Mesia.
Perioada judecătorilor şi perioada conducerii bisericii regionale
- După ce israeliţii au intrat în ţara Canaanului, 15 judecători, printre care Samson, Eli şi Samuel, au condus triburile israeliţilor timp de 400 de ani. Aceasta este perioada judecătorilor.
- În Epoca Noului Testament, perioada conducerii bisericii regionale a fost stabilită pentru a restaura perioada judecătorilor prin condiţii paralele de răscumpărare.
- În această perioadă, liderii bisericii regionale – patriarhi, episcopi şi abaţi – conduceau societatea creştină şi aveau îndatoriri similare cu cele ale judecătorilor.
- Judecătorii îndeplineau diversele responsabilităţi de profet, preot şi rege, care au devenit funcţii oficiale separate în perioadele ulterioare.
- În această perioadă Israelul era o societate feudală.
- Asemenea judecătorilor din Epoca Vechiului Testament, liderii bisericii regionale aveau îndatoriri similare cu cele ale profetului, preotului şi regelui.
- Societatea creştină din această perioadă era o societate feudală supusă acestor autorităţi locale.
- Perioada judecătorilor a început după ce israeliţii au fost eliberaţi de sclavia din Egipt, iar generaţia mai tânără s-a unit strâns în centru cu Iosua şi Caleb pentru a intra în Canaan.
- Ei au împărţit teritoriul între triburile şi clanurile lor.
- Aşezându-se în satele unite în jurul judecătorilor, poporul s-a consolidat formând naţiunea aleasă şi a stabilit o societate feudalistă simplă.
- Perioada conducerii bisericii regionale a erei creştine a început după eliberarea creştinilor de sub persecuţiile Imperiului Roman, care reprezenta lumea satanică.
- Creştinii au răspândit Evanghelia printre popoarele germanice, multe dintre care au migrat către Europa Apuseană în secolul al patrulea, pentru a scăpa de invazia hunilor.
- Pe noile teritorii ale Europei Apusene, Dumnezeu a educat triburile germanice ca pe un nou popor ales,
- şi a stabilit o formă timpurie a societăţii feudale, care mai târziu s-a maturizat devenind feudalismul Evului Mediu.
- În perioada judecătorilor, israeliţii trebuiau să slăvească Cortul şi să rămână supuşi direcţiunii judecătorilor.
- Totuşi, în loc să distrugă cele şapte triburi ale canaaniţilor, israeliţii au trăit printre ei şi au fost influenţaţi de obiceiurile acestora.
- Ei au început chiar să se închine la idolii lor, astfel provocând o mare confuzie în credinţa lor.
- În perioada conducerii bisericii regionale, creştinii trebuiau să slăvească Biserica, care reprezenta imaginea lui Mesia, şi să urmeze direcţiunile episcopilor ei şi ale liderilor monahali.
- Cu toate acestea, ei au fost influenţaţi de religia şi cultura triburilor germanice păgâne, ceea ce a cauzat o mare confuzie în credinţa creştină.
Perioada regatului unit şi perioada Imperiului Creştin
- În perioada regatului unit, funcţiile judecătorului au fost repartizate în slujbele profetului, preotului şi ale regelui.
- Profeţii primeau instrucţiuni direct de la Dumnezeu, preoţii continuau să conducă Cortul şi mai târziu Templul, iar regele guverna naţiunea.
- Fiecare a purtat o misiune aparte în călăuzirea Israelului pentru a împlini scopul providenţei de restaurare.
- Scopul perioadei Imperiului Creştin a fost de a restaura perioada regatului unit prin condiţii paralele de răscumpărare.
- Astfel, când perioada conducerii bisericii regionale a luat sfârşit,
- misiunile acestor lideri au fost împărţite în slujbele liderilor monahali care corespundeau profeţilor, ale papei care corespundea marelui preot, şi ale împăratului care conducea poporul.
- Ei erau responsabili să călăuzească cel de al Doilea Israel pentru a împlini scopul providenţei de restaurare.
- În perioada anterioară, Biserica Creştină a fost împărţită în cele cinci patriarhii ale Ierusalimului, Antiohiei, Alexandriei, Constantinopolului şi a Romei, ultima fiind dominantă în Apus.
- Papa, aşa cum era numit patriarhul Romei, conducea toţi episcopii şi abaţii din Europa Apuseană.
- În perioada regatului unit al Israelului, regele era figura centrală pentru restaurarea fundamentului credinţei.
- Profetul şi marele preot, după ce au stabilit fundamentul spiritual pentru rege, şi după ce l-au uns şi l-au binecuvântat ca rege, trebuiau să preia rolul lui Cain în faţa acestuia.
- În Imperiul Creştin, figura centrală care trebuia să restaureze fundamentul credinţei era împăratul.
- Papa, aflat într-o poziţie comparabilă cu cea a Marelui Preot al Israelului, care primea poruncile lui Dumnezeu prin profeţi, era răspunzător de stabilirea fundamentului spiritual pentru Împărat.
- După încoronarea şi binecuvântarea Împăratului, Papa trebuia să i se supună fiind slujitorul lui.
- În perioada regatului unit, regele trebuia să conducă regatul său conform îndrumărilor profeţilor, iar profeţii trebuiau să se supună regelui ca supuşi ai lui.
- La aproximativ 800 de ani după ce urmaşii lui Avraam au intrat în Egipt, la porunca lui Dumnezeu profetul Samuel l-a uns pe Saul, ca prim rege al Israelului.
- În Imperiul Creştin, Împăratul, la rândul lui, trebuia să înalţe şi să încurajeze lucrarea spirituală a papalităţii.
- În mod asemănător, Papa Leon al III-lea l-a încoronat pe Carol cel Mare şi l-a binecuvântat drept prim Împărat al Lumii Creştine (al Doilea Israel) în anul 800 d.H.
- Deoarece Regele Saul nu s-a supus poruncilor lui Dumnezeu, date prin profetul Samuel (I Samuel 15:1-23), el nu a ocupat poziţia din care să construiască Templul.
- A trebuit să treacă 40 de ani de domnie a regelui David şi 40 de ani de domnie a regelui Solomon, înainte de a putea fi stabilit fundamentul credinţei şi Templul construit.
- Cu toate acestea, Regele Solomon a părăsit poziţia de Abel pentru ofranda substanţială, atunci când a căzut în desfrâu.
- Prin urmare, Israelul nu a reuşit să stabilească nici fundamentul substanţial, nici fundamentul pentru Mesia.
Perioada regatelor divizate de nord şi de sud şi perioada regatelor divizate de est şi de vest
- Din cauză că Regele Solomon a fost condus de soţiile şi concubinele lui ajungând să se închine la idoli, regatul unit al Israelului a fost divizat după moartea sa, durând doar trei generaţii.
- Regatul Israelului de la nord, care a fost fondat de zece dintre cele douăsprezece triburi ocupa poziţia de Cain,
- în timp ce regatul Iudeei de la sud, fondat de cele două triburi care rămăseseră, ocupa poziţia de Abel.
- Iată cum a început perioada regatelor divizate de nord şi de sud.
- Imperiul Creştin de asemenea a început să se divizeze în cea de a treia generaţie. Nepoţii lui Carol cel Mare l-au împărţit în trei regate: Francii Răsăriteni, Francii Apuseni şi Italia.
- Descendenţii lui Carol cel Mare s-au aflat într-un conflict dureros şi constant unul cu celălalt.
- Rămăşiţele Imperiului Creştin s-au reunit într-un timp scurt şi au format două regate, Italia întorcându-se sub conducerea Francilor Răsăriteni.
- Regatul Francilor Răsăriteni a fost numit Sfântul Imperiu Roman şi s-a aflat în poziţia de Abel faţă de Franţa, precum a ajuns să fie numit regatul Francilor Apuseni.
- În perioada regatelor divizate de nord şi de sud, de fiecare dată când israeliţii au încălcat legământul lor cu Dumnezeu, îndepărtându-se de la idealul Templului,
- Dumnezeu le-a trimis mulţi profeţi pentru a-i mişca către pocăinţă şi reformă interioară.
- Cu toate acestea, din cauză că nu s-au pocăit, Dumnezeu i-a pedepsit exterior, trimiţând popoare păgâne ca Siria, Asiria şi Babilonul pentru a-i ataca.
- În timpul perioadei paralele a regatelor divizate de est şi de vest, papalitatea era coruptă.
- Dumnezeu a trimis călugări remarcabili pentru a promova reforma interioară în cadrul Bisericii.
- Deoarece papalitatea şi Biserica nu s-au pocăit, Dumnezeu i-a pedepsit exterior, lăsând poporul lor să se lupte cu musulmanii. Acesta a fost motivul providenţial care a stat la baza Cruciadelor.
- Perioada regatelor divizate de nord şi de sud a luat sfârşit atunci când naţiunile păgâne au luat în captivitate poporul Iudeei şi al Israelului.
- Ele au pus capăt monarhiei în Israel.
- În mod asemănător, la finele perioadei regatelor divizate de est şi de vest, papalitatea îşi pierduse total credibilitatea şi prestigiul după înfrângerile repetate ale cruciadelor.
- Creştinismul îşi pierduse astfel centrul suveranităţii spirituale.
- Mai mult, lorzii şi cavalerii au fost omorâţi în proporţii mari în timpul Cruciadelor, iar dat fiind că papalitatea şi seniorii feudali au cheltuit fonduri enorme pentru desfăşurarea acestor războaie fără izbândă, ei au sărăcit.
- Creştinismul monarhic a început să sufere o eroziune.
Perioada de exil şi întoarcere a Israelului şi perioada de exil şi întoarcere a papilor
- Deoarece israeliţii au căzut în necredinţă, Dumnezeu i-a lăsat să sufere greutăţile exilului în Babilon.
- S-au scurs aproape şaptezeci de ani din momentul în care Regele Nabucodonosor al Babilonului i-a luat în captivitate pe Regele Ioachim şi familia sa regală, inclusiv pe profeţii Daniel şi Ezechiel, pe preoţi, pe slujbaşi, pe meşteşugari şi pe mulţi alţi Israeliţi, şi până la căderea Babilonului.
- În perioada de exil şi întoarcere a papilor, sfârşitul Cruciadelor a adus prăbuşirea treptată a sistemului feudal în Europa şi apariţia statelor naţionale moderne.
- Pe măsură ce puterea monarhiilor seculare creştea, conflictul dintre papi şi regi s-a intensificat.
- Într-unul dintre aceste conflicte, regele Franţei Filip al IV-lea cel Frumos l-a întemniţat pentru o vreme pe papa Bonifaciu al VIII-lea.
- În 1309, Filip l-a obligat pe papa Clement al V-lea să mute papalitatea de la Roma la Avignon, în sudul Franţei.
- Timp de 70 de ani, papii care s-au succedat au trăit acolo supuşi regilor Franţei, până când reşedinţa papală s-a întors la Roma.
- După ce Persia a cucerit Babilonul şi Regele persan Cirus i-a eliberat pe israeliţi, a fost nevoie de încă 140 de ani ca exilaţii să se întoarcă în ţinuturile natale, în trei torente,
- până când s-au reformat deplin ca naţiune unificată în jurul Voinţei lui Dumnezeu, precum era proclamat în profeţia mesianică a lui Maleahi. De aici încolo, ei au început pregătirea pentru venirea lui Mesia.
- După întoarcerea papei la Roma, a urmat o perioadă de aproximativ 140 de ani, trecând prin Marea Schismă, prin mişcarea conciliilor şi prin restaurarea autorităţii papale din cadrul Bisericii Romane,
- până în preajma Reformei Protestante, iniţiată de către Martin Luther, în 1517.
Perioada de pregătire pentru venirea lui Mesia şi perioada de pregătire pentru cea de-a Doua Venire a lui Mesia
- După reîntoarcerea israeliţilor la Ierusalim, s-au mai scurs încă 400 de ani până la venirea lui Isus.
- Această perioadă a reprezentat perioada de pregătire pentru venirea lui Mesia, menită să fie perioada finală a istoriei providenţiale, în care condiţiile de răscumpărare verticale de 4000 de ani să fie restaurate orizontal prin răscumpărare.
- După reîntoarcerea papalităţii la Roma, creştinătatea este menită să îl întâmpine pe Domnul celei de a Doua Veniri numai după ce trece printr-o perioadă de 400 de ani de pregătire pentru cea de a Doua Venire a lui Mesia.
- Această perioadă este menită să reprezinte perioada finală a istoriei providenţiale, când toate condiţiile de răscumpărare verticale, care s-au acumulat în decursul a 6000 de ani de istorie a providenţei de restaurare, de la Adam încoace, sunt restaurate orizontal.
- După reîntoarcerea din exilul din Babilon,
- poporul lui Israel a stabilit fundamentul credinţei pocăindu-se pentru păcatul lor din trecut legat de idolatrie, reconstruind Templul
- şi reformându-şi credinţa pe baza Legii Mozaice sub îndrumarea scribului Ezra.
- În mod asemănător, creştinii Evului Mediu au stabilit fundamentul credinţei căutând să reformeze Biserica Romană.
- Aceste eforturi au culminat cu Reforma Protestantă, condusă de către Martin Luther.
- Această mişcare a străpuns întunericul Europei medievale cu lumina Evangheliei şi a deschis căi noi ale credinţei.
- În perioada de pregătire pentru venirea lui Mesia, printre popoarele lumii, Dumnezeu a fondat religii care se potriveau cu regiunea şi cultura lor, prin care ei să poată face pregătirile interioare necesare primirii lui Mesia.
- Isus urma să vină pe acest fundament mondial de pregătire şi să unifice toate religiile într-o civilizaţie creştină universală unică.
- În perioada de pregătire pentru cea de a Doua Venire a lui Mesia, începând cu Renaşterea,
- progresul în cadrul fiecărui domeniu al efortului uman, incluzând politica, economia, cultura şi ştiinţa, a crescut foarte rapid, creând un mediu global favorabil pentru lucrarea Domnului celei de a Doua Veniri.
- În timpul lui Isus, Imperiul Roman stăpânea teritorii imense, cu ajutorul unui sistem de transport avansat şi extins.
- Acesta a fost centrul unei vaste civilizaţii elenistice.
- Astfel, au fost făcute toate pregătirile necesare pentru o transmitere cât mai iute a învăţăturilor lui Mesia către lumea întreagă.
- În mod similar, în era curentă a celei de a Doua Veniri, sfera politică a democraţiei s-a extins pe întreg cuprinsul lumii.
- Progresul rapid în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor şi contactul sporit dintre limbile şi culturile lumii au adus oamenii mult mai aproape.
- Aceşti factori au pregătit deplin un mediu în care învăţăturile lui Hristos care a revenit să poată ajunge repede şi cu uşurinţă la inimile întregii omeniri.
Providenţa de restaurare şi progresul istoriei
- Societatea decăzută o putem considera drept una formată după asemănarea unui om decăzut.
- Putem înţelege mai bine istoria societăţilor construite de către omenirea păcătoasă prin examinarea vieţii interioare a unui om decăzut.
- O persoană decăzută posedă atât un suflet originar, care urmează binele, cât şi un suflet malefic, care urmează răul, iar cele două suflete se află mereu în conflict între ele, îndreptând-o către un comportament conflictual şi permanent schimbător.
- Din moment ce societatea umană este alcătuită din indivizi care sunt permanent în război cu ei înşişi, interacţiunile dintre ei nu pot fi decât pline de neînţelegere şi conflict.
- Istoria umană a constat din relaţiile sociale ale oamenilor bazate pe conflict care s-au schimbat permanent în decursul timpului. Prin urmare, ea s-a desfăşurat în mod inevitabil în lupte şi războaie.
- Datorită activităţii sufletului originar din interiorul său, chiar şi un om decăzut poate reacţiona la providenţa lui Dumnezeu pentru restaurare, şi i se poate alătura în căutarea scopului binelui.
- Astfel, progresul în istorie apare datorită persoanelor care, chiar şi în mijlocul vârtejului dintre bine şi rău, depun eforturi ferme întru respingerea răului şi promovarea binelui.
- Prin urmare, lumea către care progresează istoria reprezintă Împărăţia Cerurilor, unde scopul binelui va fi realizat.
- Trebuie să înţelegem că războaiele şi conflictele sunt fenomene temporare pentru separarea binelui de rău, în urmărirea acestui scop ultim al binelui.
- În această privinţă, putem recunoaşte că progresul istoriei în direcţia binelui este condus de un proces de separare continuă a binelui de rău, potrivit providenţei lui Dumnezeu pentru restaurare.
- Între timp, pe baza legăturilor sale de sânge cu primii oameni,
- Satan a lucrat prin intermediul oamenilor decăzuţi pentru a realiza, înaintea lui Dumnezeu, o formă pervertită a societăţii ideale pe care intenţionează Dumnezeu să o realizeze.
- Drept rezultat, în istoria umană întâlnim cazuri de dezvoltare a unor societăţi umane neprincipiale, care sunt construite pe baza versiunilor deformate ale Principiului.
- La sfârşitul istoriei umane, înainte ca Dumnezeu să restaureze Împărăţia Cerurilor pe pământ, Satan va construi o lume în afara principiului, ca imagine denaturată a Împărăţiei: aceasta nu este alta decât lumea comunistă.
- Prima societate construită de către oamenii decăzuţi a fost o societate primitivă a comunităţii.
- Datorită activităţii sufletului originar care îi îndeamnă pe oameni să răspundă la providenţa lui Dumnezeu pentru restaurare, separarea dintre binele relativ şi rău cu siguranţă a apărut în societăţile primitive.
- Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din lumea păcătoasă pentru a fi purtătorul de drapel al binelui şi l-a binecuvântat cu urmaşi care vor susţine Voinţa lui Dumnezeu.
- Dumnezeu i-a crescut pe urmaşii lui Avraam pentru a forma prima societate de clan a Israelului.
- Ei au intrat în Egipt ca societate de clan, însă către timpul plecării din Egipt spre Canaan, se dezvoltaseră deja devenind o societate tribală.
- Societatea israelită din timpul judecătorilor era o societate feudală.
- Societatea monarhică a unificat grupurile mai mici cu suveranitate politică şi economică care erau asigurate de către societatea feudală anterioară, în cadrul unui teritoriu unic, având o populaţie mai mare, o economie puternică şi o suveranitate bine apărată.
- Acest lucru a fost realizat odată cu întemeierea regatului unit al Israelului, fondat de către Regele Saul.
- După căderea Iudeii, Dumnezeu a păstrat vacant tronul Israelului şi a pus poporul evreu sub stăpânirea imperiilor păgâne succesive, inclusiv a Greciei.
- Dumnezeu a modelat societatea Israelului sub forma democraţiei greceşti pentru ca atunci când va veni Mesia să poată fi întronat prin voinţa poporului.
- Cu toate acestea, poporul evreu l-a crucificat pe Isus. În consecinţă, scopul providenţei a fost atins numai pe plan spiritual.
- Dacă poporul evreu ar fi crezut în Isus ca Mesia şi s-ar fi unit cu el, Imperiul Roman ar fi fost cucerit de către Isus în timpul vieţii lui.
- Isus ar fi fost slăvit pe tot cuprinsul imperiului ca Rege al Regilor. El ar fi întemeiat o împărăţie mondială, cu capitala la Ierusalim.
- Din cauza necredinţei poporului evreu, Iudeea a fost distrusă, iar Imperiul Roman de Apus şi-a văzut sfârşitul în anul 476 d. H.
- Centrul providenţei lui Dumnezeu pentru restaurare s-a mutat din Iudeea, ţinutul care i-a adus lui Dumnezeu o durere amară, în Europa Occidentală, teritoriul Imperiului Roman de Apus de cândva.
- În mod corespunzător, providenţa spirituală de restaurare bazată pe creştinism în mare parte s-a desfăşurat în Europa Occidentală.
- Numai în Europa Occidentală istoria acestei epoci a progresat urmând cu stricteţe modelul stabilit de către providenţa de restaurare.
- Istoria creştinismului din Europa Occidentală ne oferă informaţii despre evenimentele care au modelat Epoca Prelungirii Providenţei de Restaurare.
- Asemenea ştiinţei, activităţile economice ţin de lumea practică. Progresul economic, cu adevărat, are o relaţie strânsă cu dezvoltarea ştiinţei.
- Prin urmare, istoria religiei, bazată pe dezvoltarea interioară a providenţei lui Dumnezeu, şi istoria economică, bazată pe dezvoltarea exterioară a providenţei Lui, s-au îndreptat în direcţii diferite şi au progresat în măsură diferită.
- Cu toate că religia şi economia, asemenea religiei şi ştiinţei, par a se dezvolta în direcţii diferite, ele interacţionează în viaţa societăţii.
- Religia şi economia sunt integrate cu viaţa noastră în societate prin intermediul politicii.
- Istoria politică occidentală a deschis calea prin care să armonizeze religia şi economia.
- Prin urmare, pentru a înţelege mai bine progresul istoriei, mişcându-se către scopul providenţei de restaurare, trebuie, de asemenea, să investigăm în mod separat istoria politicii.
- Odată cu crucificarea lui Isus, naţiunea evreiască a ajuns de partea lui Satan.
- Prin urmare, Dumnezeu a dezmembrat acea societate, chemându-i de acolo pe credincioşii devotaţi, pentru a stabili o societate creştină de clan.
- Societatea creştină de clan era alcătuită din comunităţi nedezvoltate, care nu aveau un sistem politic sau economic bine structurat. În această perioadă, religia, politica şi economia nu au progresat independent.
- În ciuda persecuţiilor aspre, societatea creştină de clan a prosperat treptat în Imperiul Roman din jurul Mării Mediterane şi s-a dezvoltat devenind o societate tribală creştină.
- Societatea creştină s-a extins considerabil pe măsură ce creştinismul era adus în triburile germanice care au migrat în acest teritoriu în ultima jumătate a secolului al patrulea.
- Societatea feudală a apărut în Europa atunci când, odată cu căderea Imperiului Roman, autoritatea imperială a slăbit, iar imperiul s-a scufundat în haos.
- Dumnezeu a ridicat o societate feudalistă în mijlocul triburilor germanice proaspăt creştinizate, pe care El le-a ales să conducă providenţa.
- Prin întărirea unităţilor mici sub suveranitatea divină în sferele vieţii religioase, politice şi economice, Dumnezeu a pus temelia pentru stabilirea regatului lui Dumnezeu.
- În sfera religiei, creştinismul monarhic a reprezentat un regat spiritual care a depăşit graniţele naţionale.
- El a fost fondat sub conducerea papalităţii şi pe baza fundamentului spiritual pentru Mesia.
- Odată cu declinul feudalismuluiui, puterea seniorilor feudali care fusese descentralizată a fost concentrată în mâinile regilor unor naţiuni-state mari.
- În sfera politică, monarhiile absolute au înflorit până în timpul Revoluţiei Franceze din anul 1789.
- În cadrul progresului istoriei economice, feudalismul a fost urmat de capitalism, care a fost însoţit de epoca cuceririlor coloniale. Scopul capitaliştilor puternici era monopolizarea resurselor financiare şi a capitalului.
- Capitalismul a apărut odată cu răsăritul monarhiei absolute în secolul al XVII-lea şi a înflorit în timpul şi după Revoluţia Industrială.
- Dumnezeu a început un proces care, într-un final, va conduce la prăbuşirea societăţilor monarhice şi va ridica în locul lor democraţiile, pentru a iniţia o nouă providenţă de reconstruire a unei naţiuni suverane capabile să îl primească pe Mesia.
- Progresul istoriei în cadrul sferei religioase s-a deplasat către etapa creştinismului democratic, după ce creştinismul monarhic a fost zdrobit de către Reforma Protestantă din 1517.
- Prin intermediul Reformei, forţele democratice din cadrul creştinismului au desfiinţat regatul spiritual asupra căruia papalitatea avea autoritatea supremă.
- În sfera politică, mişcările democratice care s-au ridicat împotriva monarhiei absolute din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea au dat naştere revoluţiilor în Anglia, America şi Franţa, din care s-au născut societăţile democratice de astăzi.
- Odată cu progresul istoriei economice, au apărut idealurile socialiste, care au subminat imperialismul şi au dezvoltat o formă democratică de economie.
- Căutând o societate socialistă de partea Cerurilor, sufletul originar al oamenilor i-a atras către idealurile interdependenţei, prosperităţii reciproce şi cele ale valorilor universal recunoscute.
- Lumea în care aceste idealuri vor fi în sfârşit realizate nu este alta decât Împărăţia Cerurilor pe pământ, în centru cu Hristos cel revenit.
- Deoarece Satan imită anticipat providenţa lui Dumnezeu, partea satanică a sprijinit „socialismul ştiinţific”, bazat pe teoriile materialismului dialectico-istoric, şi a construit lumea comunistă.
- În ce mod se pot uni religia, economia şi politica, care au progresat în mod separat, într-un singur punct la încheierea istoriei providenţiale, pentru a stabili fundamentul pentru cea de a Doua Venire a lui Hristos?
- Pentru ca drumurile religiei, economiei şi politicii să se întâlnească şi să realizeze idealul lui Dumnezeu, trebuie să apară o nouă formă de exprimare a adevărului, care să integreze deplin religia şi ştiinţa.
- Religia fondată pe baza acestui adevăr va conduce întreaga omenire, pentru a deveni una în inimă cu Dumnezeu.
- Asemenea oameni vor construi o economie în corespundere cu idealul divin. Acestea vor reprezenta bazele pentru o nouă ordine politică care să poată împlini idealul creaţiei.
- Acesta va fi regatul mesianic construit pe principiile interdependenţei, ale bunăstării reciproce şi ale valorilor universal recunoscute.