Principiul Creaţiei
Principiul Creaţiei
- Pe parcursul istoriei îndelungate oamenii au căutat răspunsul la întrebările fundamentale despre viaţă şi univers.
- Însă până acum nu s-a găsit un răspuns satisfăcător la aceste întrebări, din motiv că nimeni nu a înţeles principiul fundamental care a stat la baza creării omului şi a universului.
- Întrebarea fundamentală ţine de realitatea cauzală.
- Problemele ce privesc viaţa umană şi universul nu pot fi rezolvate fără a înţelege mai întâi natura lui Dumnezeu.
- Pe parcursul istoriei îndelungate oamenii au căutat răspunsul la întrebările fundamentale despre viaţă şi univers.
- Însă până acum nu s-a găsit un răspuns satisfăcător la aceste întrebări, din motiv că nimeni nu a înţeles principiul fundamental care a stat la baza creării omului şi a universului.
- Întrebarea fundamentală ţine de realitatea cauzală.
- Problemele ce privesc viaţa umană şi universul nu pot fi rezolvate fără a înţelege mai întâi natura lui Dumnezeu.
Dualitatea caracteristicilor lui Dumnezeu şi universul creat
- Cum putem cunoaşte natura divină a lui Dumnezeu care este invizibil?
- O putem face examinând universul creat de El.
- Aşa cum putem cunoaşte caracterul unui artist prin opera sa, la fel, putem cunoaşte şi natura lui Dumnezeu analizând diversele făpturi ale creaţiei.
- Existenţa fiecărei entităţi este posibilă doar atunci când caracteristicile duale de tip masculin (yang-song) şi cele de tip feminin (eum-song) creează relaţii de reciprocitate,
- atât în interiorul său, cât şi cu celelalte entităţi.
- Fiecare entitate posedă formă exterioară şi natură interioară.
- Forma exterioară vizibilă se aseamănă cu natura interioară.
- Natura interioară, cu toate că este invizibilă, cu certitudine are o anumită formă, de aceea şi se manifestă prin înfăţişarea exterioară, care este vizibilă. Prima se numeşte „sung-sang”, iar cea din urmă se numeşte „hyung-sang”.
- Deoarece natura interioară şi forma exterioară fac referinţă la aspectele interior şi exterior ale aceleiaşi entităţi, forma exterioară poate fi considerată o a doua natură interioară. Astfel, acestea, luate împreună, sunt numite „caracteristici duale”.
- Cercetând mai adânc, continuăm să căutăm Cauza Ultimă ce a dat naştere energiei din care sunt alcătuite toate particulele şi care posedă elementele sung-sang şi hyung-sang. Această fiinţă ar fi Cauza primă a tuturor făpturilor din univers.
- Această Cauză primă a întregului univers o numim „Dumnezeu”, iar sung-sang-ul şi hyung-sang-ul Lui, aflate pe poziţie de subiect, le numim sung-sang-ul originar şi hyung-sang-ul originar ale lui Dumnezeu.
- Este firesc să concluzionăm că şi Dumnezeu – Cauza primă a tuturor făpturilor – trebuie să existe pe baza relaţiei reciproce dintre caracteristicile Sale duale yang-song şi eum-song.
- Care este relaţia dintre caracteristicile duale sung-sang şi hyung-sang şi caracteristicile duale yang-song şi eum-song?
- Natura interioară originară şi forma exterioară originară ale lui Dumnezeu conţin fiecare relaţia reciprocă dintre yang-song originar şi eum-song originar.
- De aceea yang-song originar şi eum-song originar sunt atribute ale naturii interioare originare şi ale formei exterioare originare.
- Relaţia dintre Dumnezeu şi univers poate fi rezumată în felul următor:
- Universul este partenerul obiect substanţial faţă de Dumnezeu – Subiectul imaterial.
- Este compus din corpuri individuale ale adevărului substanţiale, care, conform Principiului creaţiei, sunt o manifestare unică a caracteristicilor duale ale lui Dumnezeu fie la nivel de imagine fie la nivel de simbol.
Forţa primă universală, acţiunea de dare şi primire, şi fundamentul celor patru poziţii
- Dumnezeu, creatorul tuturor fiinţelor, depăşeşte timpul şi spaţiul şi este realitatea absolută, care există prin Sine Însuşi pentru eternitate.
- Şi forţa fundamentală care sprijină existenţa unei asemenea fiinţe ca Dumnezeu este auto-existentă pentru eternitate şi absolută.
- În acelaşi timp, stă la originea tuturor forţelor necesare pentru existenţa făpturilor.
- Forţa care constituie originea celorlalte forţe o numim forţa primă universală.
- Elementele subiect şi obiect care constituie toate făpturile creează o bază comună prin intermediul forţei prime universale şi realizează o acţiune de dare şi primire bună.
- Aceasta generează toate forţele necesare pentru existenţă, înmulţire şi acţiune.
- Acţiunea care generează forţa printr-un asemenea proces este numită acţiunea de dare şi primire.
- Acest proces în care Dumnezeu este originea şi de la El se produce o divizare,
- după care o unire, din nou –
- se numeşte procesul origine–diviziune–unire.
- Apoi, când fiecare dintre cei patru acţionează ca partener subiect şi intră în acţiune de dare şi primire cu ceilalţi trei, care se rotesc în jurul lui, ei îndeplinesc scopul celor trei parteneri obiect.
- Atunci când, prin procesul origine–diviziune–unire,
- originea, subiectul şi obiectul proiectaţi ca parteneri obiect reali ai celor două caracteristici din origine şi uniunea lor, împlineşte fiecare scopul celor trei parteneri obiect,
- se stabileşte fundamentul celor patru poziţii.
- Fundamentul celor patru poziţii este originea cifrei patru. El constituie şi originea cifrei trei.
- Fundamentul celor patru poziţii este stabilit prin procesul origine-diviziune-unire realizat în trei etape, de către Dumnezeu, soţ şi soţie, şi copii, constituind astfel şi originea principiului celor trei etape.
- Când fiecare dintre cele patru poziţii din fundamentul celor patru poziţii are câte trei parteneri obiect, dacă-i sumăm, devin 12 parteneri obiect, de aceea reprezintă şi originea numărului 12.
- Fundamentul celor patru poziţii este fundamentul principal al binelui, împlinind scopul creaţiei.
- El devine baza fundamentală pentru forţa necesară existenţei tuturor făpturilor pe care le conduce Dumnezeu.
- Astfel fundamentul celor patru poziţii este scopul etern al creaţiei lui Dumnezeu.
Scopul creaţiei
- După ce Dumnezeu sfârşea crearea fiecărei făpturi, vedea că aceasta era bună (Facerea 1:4-31).
- De aici putem înţelege că Dumnezeu dorea ca întreaga creaţie făurită de El să-I fie partener obiect al binelui. El Îşi dorea ca aceasta să devină partenerul obiect al binelui ca atunci când o va privi, să simtă bucurie.
- Scopul existenţei universului este, ca în centru cu omul, să-I reîntoarcă bucurie lui Dumnezeu.
- Pentru a înţelege mai bine întrebările cu privire la scopul lui Dumnezeu pentru creaţie, trebuie să înţelegem mai întâi cum se produce bucuria.
- Bucuria nu apare în singurătate, ci numai atunci când există un partener obiect în care se manifestă natura noastră interioară şi forma exterioară.
- Simţim propria noastră natură interioară şi formă exterioară prin intermediul stimulării pe care o produce obiectul. Acest partener obiect poate fi fie material, fie imaterial.
- De exemplu, partenerul obiect al unui artist poate fi o idee a sa sau materializarea acelei idei într-o operă de artă, cum ar fi o pictură sau o sculptură.
- Bucuria lui apare atunci când prin stimulul venit de la acest partener obiect îşi simte propria natură interioară şi formă exterioară.
- Putem înţelege astfel că şi Dumnezeu simte bucurie atunci când Îşi simte propriul sung-sang originar şi hyung-sang originar datorită stimulului produs de partenerii Săi obiect materiali.
- În momentul realizării Împărăţiei Cerurilor prin împlinirea celor trei binecuvântări pe baza fundamentului celor patru poziţii, aceasta devine obiectul binelui care-I aduce bucurie lui Dumnezeu.
- Prima binecuvântare a lui Dumnezeu este perfecţionarea caracterului individual.
- Omul, pentru a-şi perfecţiona caracterul, trebuie să-şi unească armonios prin acţiunea de dare şi primire sufletul şi corpul şi să stabilească în interiorul său fundamentul celor patru poziţii avându-L pe Dumnezeu ca centru.
- Omul, al cărui suflet şi corp au creat fundamentul celor patru poziţii conform idealului originar al creaţiei, devine templul lui Dumnezeu (1 Cor. 3:16), atinge unitatea cu El (Ioan 14:20) şi capătă natură divină.
- Simţind tot ceea ce simte Inima lui Dumnezeu şi cunoscând Voia Lui, trăieşte în conformitate cu acestea.
- Omul care a atins perfecţiunea la nivel individual devine partenerul obiect al sufletului său, care Îl are în centru pe Dumnezeu, şi devine astfel partenerul obiect substanţial al lui Dumnezeu.
- Omul care a atins perfecţiunea la nivel individual începe să simtă bucuria şi tristeţea lui Dumnezeu ca pe-ale sale proprii şi nu poate săvârşi păcate care L-ar întrista pe Dumnezeu. De aceea nu poate nicidecum să cadă în păcat.
- A doua binecuvântare a lui Dumnezeu trebuia realizată de Adam şi Eva după ce, ca parteneri obiect substanţiali ai lui Dumnezeu, ar fi atins perfecţiunea la nivel individual.
- Adam şi Eva trebuiau să devină soţ şi soţie, să creeze unitate în armonie şi să dea naştere copiilor stabilind fundamentul familial al celor patru poziţii în centru cu Dumnezeu.
- Semnificaţia celei de-a treia binecuvântări este perfecţionarea stăpânirii oamenilor asupra lumii creaţiei.
- Pentru a realiza această binecuvântare, fundamentul celor patru poziţii al stăpânirii trebuie stabilit în centru cu Dumnezeu.
- Oamenii şi lumea creaţiei trebuie să se unească pe deplin prin acţiunea de dare şi primire a iubirii şi frumuseţii.
Valoarea originară a creaţiei
- Care este etalonul valorii originare a creaţiei?
- De vreme ce valoarea originară a creaţiei este hotărâtă în momentul în care un partener obiect şi omul-subiect creează în centru cu Dumnezeu fundamentul originar al celor patru poziţii, Dumnezeu Cel absolut fiind centrul acestui fundament cu patru poziţii, etalonul valorii acestuia îl reprezintă tot Dumnezeu Cel absolut.
- Deoarece etalonul îl reprezintă Dumnezeu Cel absolut,
- valoarea originară din momentul creaţiei a partenerului Lui obiect, determinată de relaţiile lor reciproce, trebuie să fie şi ea absolută.
Procesul creării universului şi perioada de dezvoltare a lui
- Universul nu a apărut aşa dintr-odată, fără a fi nevoie de timp.
- Apariţia lui a necesitat o perioadă enormă de timp.
- Prin urmare, putem înţelege că de la începutul şi până la sfârşitul creării universului, cele 6 zile nu au fost 6 zile calculate de la răsăritul soarelui şi până la asfinţitul lui.
- Ele reprezintă şase perioade ale procesului de creaţie.
- Cum numai a sfârşit crearea în prima zi, Dumnezeu a spus: „Şi a fost o seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi” (Fac. 1:5).
- Aceasta datorită faptului că în momentul creaţiei făpturile au fost menite să se desăvârşească numai după trecerea unei perioade de dezvoltare date.
- Orice făptură poate atinge perfecţiunea când trece prin trei etape de dezvoltare: etapa de formare, etapa de creştere şi etapa de desăvârşire.
- Fiinţele umane nu au putut împlini scopul existenţei lor, deoarece au căzut fără a desăvârşi cele trei etape ale perioadei de dezvoltare.
- Astfel, pentru a împlini din nou acest scop, este necesar ca fiinţele umane să treacă prin aceste 3 etape.
- Primii strămoşi ai omenirii au căzut când se aflau la nivelul de desăvârşire al etapei de creştere.
- Dumnezeu poate corela numai cu roadele rezultate din dezvoltarea tuturor fiinţelor bazată pe Principiu. Astfel, El stăpâneşte indirect asupra tuturor făpturilor.
- Această perioadă este numită sfera stăpânirii indirecte a lui Dumnezeu sau sfera stăpânirii rezultatelor obţinute conform Principiului.
- Toate făpturile ating perfecţiunea după ce trec prin perioada de dezvoltare în virtutea guvernării Principiului şi autonomiei.
- Fiinţele umane, însă, au fost create astfel încât să poată atinge perfecţiunea nu doar prin guvernarea Principiului şi autonomie, dar şi prin îndeplinirea propriei părţi de responsabilitate la trecerea prin această perioadă.
- Ce este sfera stăpânirii directe a lui Dumnezeu şi cu ce scop a creat-o?
- Stăpânirea directă este atunci când un partener subiect şi un partener obiect se unesc în armonie în centru cu Dumnezeu, creează fundamentul celor patru poziţii şi devin una în inimă cu Dumnezeu.
- Ei înfăptuiesc o acţiune perfectă de dare şi primire a iubirii şi frumuseţii conform voinţei subiectului, realizând scopul binelui.
- Sfera stăpânirii directe înseamnă sfera perfecţiunii.
Lumea substanţială imaterială şi lumea substanţială materială centrate pe om
- Universul a fost creat după modelul omului care reprezintă imaginea caracteristicilor duale ale lui Dumnezeu.
- În mod corespunzător, în lumea creaţiei există nu doar lumea substanţială materială asemănătoare corpului uman, dar şi lumea substanţială imaterială, care este subiectul primei şi se aseamănă cu sufletul omului.
- Aceasta este numită lumea substanţială imaterială din motiv că nu poate fi percepută cu ajutorul celor cinci simţuri fizice.
- Aceste două lumi substanţiale: cea materială şi cea imaterială luate împreună, le numim cosmos.
- Poziţia omului în lumea creaţiei are trei aspecte.
- Dumnezeu a creat omul ca stăpân al lumii creaţiei.
- Pentru a fi mediator şi centru al armoniei lumii creaţiei.
- Ca o formă substanţială care încapsulează întreg cosmosul (microcosmos).
- Eul fizic este alcătuit din caracteristicile duale: sufletul corpului şi corpul fizic.
- Acţiunile bune sau rele ale eului fizic determină dacă eul spiritual devine bun sau rău.
- Eul nostru spiritual este alcătuit din caracteristicile duale: sufletul spiritului (partenerul subiect) şi corpul spiritual (partenerul obiect).
- Sufletul omului creşte prin intermediul acţiunii de dare şi primire dintre elementele vieţii (yang-song), care vin de la Dumnezeu, şi elementele vitalităţii (eum-song), care vin din partea eului fizic.
- Eul spiritual nu doar primeşte elementele vitalităţii din partea eului fizic, ci şi întoarce eului fizic elementele pe care le numim elemente spirituale.
- Sufletul se poate dezvolta doar în baza eului fizic.
- Acţiunile păcătoase săvârşite de eul fizic conduc la dezvoltarea răului în sufletul omului decăzut, în timp ce mântuirea acordată în timpul vieţii pe pământ transformă spiritul în unul bun.
- Nu Dumnezeu decide încotro va merge spiritul unui om: în Împărăţia Cerurilor sau în iad, ci spiritul singur decide acest lucru.